vineri, 2 ianuarie 2009

Despre profesia de traducător autorizat, relaţia traducătorului cu notariatele publice şi cu SRL-urile care fac intermediere ilegală (de Ovidiu Katz)

Traduceri autorizate s-au făcut mereu, cu mult înainte de a se fi înfiinţat birourile astea de traduceri autorizate, birouri care de fapt sunt neautorizate. Decenii întregi traducerile autorizate s-au făcut exclusiv prin notariate şi era foarte bine. De fapt şi acuma prin notariate se lucrează cel mai bine, din toate punctele de vedere. Notarii publici şi acum au competenţă dată de lege în această activitate, SRLurile de traduceri nu.

SRLurile de traduceri pot face traduceri de orice fel, în baza codului CAEN, mai puţin traduceri autorizate, fiindcă nu au autorizaţie de la Ministerul Justiţiei; de asemenea, SRLurile pot face şi interpretariat, oriunde, de orice fel, consecutiv, simultan, la conferinţe, congrese, şi alte manifestări ştiinţifice, la întâlniri de afaceri etc., dar nu interpretariat autorizat, la instanţe, la notariate, la poliţie şi în alte contexte oficiale unde se cere musai prezenţa interpretului autorizat. Deci dacă nu s-ar băga pe traduceri autorizate şi pe interpretariat autorizat, nimeni nu ar avea nimic cu birourile de traduceri. Traducerile specializate, deci care se fac din diverse domenii, tehnic, medical, economic, forestier etc. etc., deci traduceri care nu sunt acte oficiale, astea se pot face şi chiar se fac mai bine prin birouri de traduceri decât de un singur traducător, mai ales că sunt şi proiecte mari de mii de pagini, unele cu parte grafică mai mult sau mai puţin complicat de realizat, adică au poze, desene, scheme, diagrame etc. Dar condiţia este ca biroul de traduceri să fie serios şi să aibă angajat personal competent pentru traducere, revizie, corectură, grafică etc. etc. [...]

Plus că asemenea traduceri nu necesită autorizare specială de la Ministerul Justiţiei şi nu necesită aplicarea ştampilei şi semnăturii traducătorului autorizat, deci nu implică răspunderea unui singur traducător, cum e la acte; la un alt text, se pot face revizii, corecturi, modificări etc. pe un text de mai multă lume, ca să iasă textul cât mai bine, dar la un act, certificarea exactităţii traducerii o face numai şi numai traducătorul autorizat care a efectuat-o, deci care semnează şi ştampilează traducerea autorizată, de asta nu este normal şi nici bine să umble şi altcineva la textul traducerii şi să îi aducă modificări cu care traducătorul autorizat care semnează acea traducere sau care a semnat în prealabil încheierea de legalizare care urmează a se ataşa acelei traduceri, poate nu ar fi de acord, sau poate traducătorului autorizat în cauză nici nu i s-ar aduce la cunoştinţă că textul trimis de el a suferit modificări şi s-ar ataşa la el încheierea cu semnătura şi ştampila lui, deşi textul nu mai e aşa cum l-a făcut el, ceea ce iarăşi nu este nici legal şi nici corect.

1. Notarii iau artificial o taxa pentru autentificarea de semnatura, bani cheltuiti de client complet inutil. Din simplul motiv ca notarii au avut grija sa monopolizeze acest domeniu si sa mai cistige ceva si de pe urma traducatorilor. Ce munca dificila face notarul pentru acesti bani? Confirma ca eu, tu, noi sintem traducatori autorizati MJ si ca semnatura respectiva e a mea si nu a altei persoane. Extraordinar...! O chestie care dureaza 2 minute si pentru care incaseaza minim 15 lei (+ tva daca e cazul). De parca acest lucru nu ar reiesi din stampila/semnatura/autorizatie/listele de pe siteul MJ. Noi muncim, ne asumam raspunderea traducerii si notarul incaseaza si el un ban cinstit.

Nu e absolut deloc anormal să mai apară o semnătură pe act în afară de cea a traducătorului autorizat. Şi la poliţie când faci interpretariat şi apoi şi traducere scrisă de mână a declaraţiei părţii, o semnează partea, o semnează şi o ştampilează traducătorul / interpretul autorizat şi obligatoriu o semnează şi o ştampilează şi organul, deci poliţistul care ia declaraţia. Şi la instanţă interpretul autorizat prestează în plină sală de judecată, judecători, grefier etc. de faţă, plus cu atâta lume care e în sală, iar declaraţia părţii este semnată de parte şi este semnată şi ştampilată de interpretul autorizat, dar şi de instanţa cu pricina; şi la traducerile scrise efectuate pt. instanţe, Ministerul Justiţiei etc., chiar dacă uneori se cere doar certificarea traducătorului autorizat fără legalizare, în conformitate cu Legea nr.189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, instanţa respectivă sau Ministerul Justiţiei aplică semnătură şi ştampilă pe act. Deci niciodată traducerea autorizată, care e ea însăşi act, nu e doar cu semnătura şi ştampila traducătorului / interpretului autorizat.

Notarii publici încasează legal un onorariu pentru o activitate care de asemenea legal intră în competenţa lor: legalizarea semnăturii traducătorului autorizat. Acest onorariu notarii publici nu îl câştigă nicidecum de pe urma traducătorilor autorizaţi, ci din munca lor proprie, care implică răspundere, pe care şi-o asumă. Prin încheierea de legalizare, notarul public nu doar legalizează semnătura traducătorului autorizat, ci dă şi dată certă documentului şi nr. de înregistrare şi, prin semnătura şi sigiliul său, face ca o simplă traducere să devină act notarial, care este act de autoritate publică, în conformitate cu legea. De asemenea, notarul public păstrează traducerea autorizată şi legalizată în arhiva sa, laolaltă cu celelalte acte notariale, în conformitate cu prevederile legale. Este normal ca pentru toate astea să perceapă un onorariu, pe care oricum îl plăteşte clientul final, nu traducătorul autorizat.


2. Nu ne mai povesti de seriozitatea/corectitudinea notarilor ca sint pline stirile de tot soiul de escrocherii realizate cu complicitatea notarilor pe care-i tot lauzi tu. Fals in acte, fals in declaratii si alte smecherii notaricesti, de s-au trezit bietii oameni peste noapte fara case, terenuri, etc datorita unor specimene din breasla asta mult iubita si stimata de tine.

O asemenea afirmaţie nu este defel justificată. Se ştie că nu există pădure fără uscături. Dacă există notari publici care fac mânării şi sunt prinşi, sunt pedepsiţi; la fel se întâmplă şi în cazul traducătorilor autorizaţi, şi în cazul medicilor, avocaţilor, contabililor, preoţilor etc. Dacă vreunul comite infracţiuni, nu e vinovată întreaga breaslă de faptele respectivului, ci doar cel care le comite.

3. Cit despre calificarea notarilor de a evalua un document, de a decide daca e fals/original, nici macar notarii nu afirma ca ei au datoria/calificarea sa verifice acest lucru. S-au facut atitea magarii cu acte false "emise" de autoritatile romane pe care notarii de care vorbesti tu le-au luat de bune, fara sa ezite. Si tu le ceri sa iti recunoasca autenticitatea documentelor emise de autoritati straine?!!! Crezi tu ca un notar stie cum trebuie sa arate o procura din SUA, ce stampile trebuie sa contina, ce semnaturi, cite apostille si de unde? Sa fim seriosi..! Se uita la documentul respectiv fara sa inteleaga o iota si ii spun clientului sa-l traduca.

Mai nou notarii publici verifică foarte atent documentele, tocmai datorită problemelor din trecut, pentru a nu îşi strica imaginea. Se ştie că anul acesta U.N.N.P.R. a emis nişte adrese către toate Camerele Notarilor Publici din România, spre a fi transmise mai departe către toate BNPurile. În finalul Adresei nr. 3120/23 septembrie 2008, scrie, de pildă, despre autentificarea cu uşurinţă a unor declaraţii pe proprie răspundere de către notarii publici: "După opinia noastră notarul public nu poate fi exonerat de răspunderea care-i revine cât priveşte verificarea îndeplinirii condiţiilor de fond ale actului şi a conţinutului său prin invocarea faptului că autorul acestuia a dat o declaraţie pe proprie răspundere. Astfel de acte, autentificate cu uşurinţă, pot produce un deficit de imagine în privinţa calităţii actului notarial în general, precum şi a modului în care notarul îşi îndeplineşte serviciul de interes public cu care a fost învestit prin lege." Deci U.N.N.P.R.ului îi pasă de imagine.

Cât despre art. 19 din Anexa 1 la OMJ 233/C1996 la care face referire Adresa nr. 3120/23 septembrie 2008, prevede:

"19. Notarul public este obligat sa verifice cuprinsul înscrisului tradus si va refuza legalizarea semnaturii traducatorului daca textul contravine legii sau bunelor moravuri."

PS: tu ca traducator nu iti asumi raspunderea privind veridicitatea documentului, asa cum gresit afirmi. Stampila si semnatura ta nu sint nici macar 1 secunda in joc. Tu certifici corectitudinea traducerii. Atit! Nu e problema ta de unde e actul, daca e bine intocmit, daca e fals/autentic, daca cel care l-a intocmit e bine sanatos, etc. Tu raspunzi NUMAI de traducere. Te rog nu mai speria colegii cu asemenea bazaconii!

În momentul în care vezi că un act nu e în regulă, sau mai rău decât atât: ştii că e fals, se vede de la o poştă că e fals etc., nu îl iei la tradus; dacă îl traduci şi nu zici la nimeni nimic, poţi fi acuzat de tăinuire sau chiar de complicitate la infracţiunea de fals în acte.

Traducătorul autorizat are obligaţia să verifice bine documentul înainte de a-l lua la tradus. În acest sens, art. 7 din Anexa 1 la OMJ 233/C/1996 zice:

"7. Traducatorul va refuza efectuarea traducerii în cazul când înscrisul este ilizibil sau contine stersaturi, corecturi, cuvinte taiate, adaugari ori alte particularitati privind elemente esentiale ale înscrisului, daca acestea nu sunt confirmate prin semnatura si sigiliul organului care a întocmit înscrisul sau, dupa caz, prin semnatura partilor.

Traducerea se poate face totusi atunci când din însusi cuprinsul înscrisului reiese ca este vorba de o simpla si evidenta eroare materiala. În acest caz traducatorul va mentiona într-o nota eroarea materiala si modul cum a constatat-o si a rectificat-o."

De asta traducerile autorizate ar trebui să se facă numai după original, nu după xerox, fax, scan etc., pe care se pot masca tot felul de hibe ce le poate avea actul original, ba încă se pot face modificări, adăugiri, ştersături etc. cu un simplu program de prelucrat poze! De aia este ilegal ca traducătorii autorizaţi să lucreze prin corespondenţă, în colaborare cu birouri de traduceri care se află la mii de km distanţă de localitatea unde îşi are sediul traducătorul autorizat în cauză.

Deci totul legat de notariate este legal, şi activitatea pe care o exercită, şi onorariul pe care îl percep. Ce nu e legal şi nu e nici justificat este faptul că birourile de traduceri, care nu au competenţă să facă legalizări, umflă onorariul notarului public şi ajung să ia de la clientul şi dublu şi chiar mai mult decât dublu. Traducătorul autorizat este oricum _obligat _ prin lege să îşi legalizeze semnătura la notariat, deci nu îi face clientului un serviciu în plus pe lângă traducere, ci legalizarea este parte integrantă a traducerii autorizate legalizate; singurul care are dreptul să ia onorariu pe legalizare este cel care o face, adică biroul notarului public.

De ce nu le convine birourilor de traduceri legalizarea la notariat? Ca să poată face tot felul de mânării, de aia. Şi ca să poată face dumping cât mai mult; dacă legalizarea s-ar desfiinţa, nu ar exista termen de comparaţie, nu ar mai zice nimeni că e mult 15 lei + TVA pt. o legalizare şi mai ales traducătorii autorizaţi nu ar îndrăzni să ceară birourilor să le dea mai mult pe munca lor, care, din moment ce durează mai mult decât a notarului public, e firesc să valoreze mai mult şi să fie plătită mai bine. Numai că birourile de traduceri, în loc să îşi plătească traducătorii autorizaţi cu care colaborează cu un preţ decent şi corect pe pagină, de pildă minimul din Anexa 4, nu, preferă să facă dumping şi să strige în gura mare că legalizarea ar fi scumpă. Nu, nu legalizarea e scumpă, ci traducerea autorizată este din ce în ce mai ieftină, din cauza dumpingului practicat de SRLuri, care refuză sistematic să respecte Anexa 4. Păi când SRLul ia 8 lei pe pagină, cui nu i s-ar părea mult că legalizarea este minim 15+ TVA, deci minim 18 lei? De ce nu se gândesc SRLurile invers: să îşi scumpească preţurile în funcţie de legalizare, cum a fost de când lumea, şi să dea şi traducătorului autorizat mai mult pe pagină?

De când lumea traducerea autorizată a fost mai scumpă decât legalizarea, asta se ştie. Păi în 2000 când m-am autorizat eu şi am intrat pe piaţă, Anexa 4 de atunci prevedea 150.000 lei vechi pagina A4, iar pe piaţă se lua şi 200.000 şi 250.000 în regim de urgenţă. Cât costa o legalizare atunci? Toată lumea ştie: onorariul perceput de notarul public era de 40.000 lei vechi, la care se adăuga 5.000 lei vechi taxa de timbru fiscal şi un timbru judiciar de 1.500 lei vechi se lipea pe exemplarul de traducere pentru parte, iar matca lui se lipea pe exemplarul de traducere pentru arhiva notarului public. Deci toată tărăşenia nu depăşea 50.000 lei vechi, deci era foarte ieftină, costa cam un sfert din preţul unei pagini A4 traduse, iar la traducerile de mai multe pagini, practic legalizarea nici nu se mai simţea. Mai apoi, s-a hotărât că şi notariatele sunt plătitoare de TVA, plus că statul a crescut taxa de timbru fiscal de la 5.000 la 26.000, mai apoi la 28.000, iar în final la 30.000 lei vechi, deci cu onorariul notarului care rămăsese tot 40.000 lei vechi onorariul minimal, legalizarea costa vreo 80.000 -100.000 lei vechi, iar traducerea ajunsese deja la vreo 300.000 pagina A4, dar ştiu traducători aici în C-ţa care luau şi 400.000 lei pagina în 2004, deci traducerea autorizată a unei pagini era mult mai scumpă decât legalizarea ei, cum e şi firesc să fie şi din nou zic: la documente de mai multe pagini (contracte, sentinţe judecătoreşti mai stufoase etc.), legalizarea nici nu se simţea. Doar că jumătate din legalizare mergea la stat, sub forma taxei de timbru şi a timbrului judiciar; şi atunci, după scumpiri repetate pe piaţă la toate produsele şi serviciile, au decis şi notarii publici că trebuie să îşi mărească şi ei onorariile, şi aşa s-a şi întâmplat, s-au mărit, iar M.J. a aprobat această mărire prin OMJ 943/C/2005 şi astfel onorariile minimale ale notarilor publici pentru legalizarea semnăturii traducătorului autorizat au crescut de la 40.000 lei vechi la 150.000 lei vechi / 15 lei noi, la care se adaugă 19% TVA şi 30.000 lei vechi / 3 lei noi taxa de timbru fiscal şi timbru judiciar de 1.500 lei vechi / 1,50 lei noi; deci legalizarea până la 1 ianuarie 2007 costa 210.000 lei vechi / 21 lei noi. La 1 ianuarie 2007 s-au scos taxele de timbru fiscal şi timbrele judiciare, deci notarii publici încasează numai onorariul şi 19% TVA, aşa că de aia o legalizare costă minim 18 lei şi acuma, deşi mulţi notari de anul acesta, având în vedere scumpirile de pe piaţă la toate produsele şi serviciile, au ridicat onorariul la 20 ron + TVA, deci 23,80 cu totul. În 2005 au crescut şi onorariile minimale la traducerile de înscrisuri în noua Anexa 4, de la 150.000 lei vechi la 200.000 lei vechi / 20 RON pagina A4 la persoane fizice şi la 250.000 lei vechi/
25 RON pagina A4 la clienţi persoane juridice. Deci UNNPR a făcut totul pentru creşterea preţurilor; notarii publici nu sunt vinovaţi nici cât negru sub unghie de căderea liberă a preţurilor de pe piaţa traducerilor autorizate, ci numai şi numai SRLurile dumpere au toată vina. SRLurile au tot lăsat preţul în jos, de şa unele dintre ele a ajuns să coste legalizarea unei pagini de 2-3 ori mai mult decât traducerea ei, situaţie anormală, dar nu din vina notarilor, ci a patronilor de SRLuri şi a politicii lor păguboase. Se ştie că mulţi patroni de SRLuri sunt foşti ingineri, aceiaşi care au falimentat industria românească şi au dat fabricile şi uzinele patriei noastre pe nimic, acuma vor să distrugă şi serviciile de interes public, infiltrându-se abuziv pe ele şi stricând preţuirile, de ajunge să coste traducerea de câteva ori mai puţin decât legalizarea.

Că traducerea trebuie să fie mai scumpă decât legalizarea nu susţine numai Anexa 4 a U.N.N.P.R.ului; nu, fiindcă traduceri autorizate au competenţă legală să efectueze şi misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate. Traducerile oficiale efectuate de ambasade şi consulate sunt încadrate la servicii consulare, dar şi ele sunt tot serviciu de interes public, exact ca alea de la notariat, deci nu li se aplică nici lor Directiva Servicii a CE, legea concurenţei etc. Şi de curând s-a votat lege nouă, Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate. Pagina de traducere autorizată efectuată de ambasade sau consulate, cf. punctului 7 din anexa la lege, este de 20 Euro, iar certificarea exactităţii de către ambasade sau consulate costă 5 Euro. Deci de 4 ori mai ieftin decât traducerea.

Iată, aşadar, că se adevereşte o dată în plus ce zic eu: în timp ce SRLurile fac dumping şi plătesc prost şi foarte prost traducătorii şi interpreţii autorizaţi, 5-7 lei pe pagină şi mai rău cele dumpere şi maxim 15 RON pe pagină alealalte, statul are mult mai multă grijă de copiii lui prin ministerele corespunzătoare: MAE a decis prin Legea nr. 198/2008 că pagina de traducere trebuie să fie 20 Euro la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, unde tot traducători autorizaţi lucrează, că doar nu se apucă ambasadorul sau consulul în persoană să facă traduceri; iar Ministerul Justiţiei a aprobat onorariile minimale stabilite de U.N.N.P.R. prin Anexa 4, care sunt de 20 RON la persoane fizice şi 25 RON la persoane juridice, dar cu taxele de urgenţă pe care le prevede Anexa, acestea pot ajunge la 40 RON şi respectiv 50 RON pagina A4; şi tot Ministerul Justiţiei, prin OMJ/1341/C/2005, a stabilit că pagina de traducere pentru instanţe, dactilografiată la 2 rânduri, trebuie să coste 14,50 RON, deci bătută la calculator la un rând ar trebui să fie 29 RON.

EI bine, toţi banii ăştia ar trebui să ajungă la oamenii muncii, deci la traducătorii şi interpreţii autorizaţi. Uneori ajung toţi, când lucrăm direct cu instituţiile şi autorităţile cărora legea le dă dreptul să ne folosească. Alteori, banii nu ajung toţi, fiindcă se interpun SRLurile de traduceri şi iau ele cea mai mare parte din bani. Exact asta este cel mai nasol, faptul că SRLurile de traduceri autorizate îşi însuşesc din munca traducătorului autorizat fără a avea vreun drept conferit de lege în acest sens. Dacă ar accepta preţul traducătorului autorizat PFA şi ar pune SRLurile peste, ar mai fi cum ar mai fi: traducătorul autorizat ar lucra la preţul stabilit corect de U.N.N.P.R. şi aprobat de Ministerul Justiţiei în Anexa 4 la OMJ 943/C/2005 şi mai departe e treaba SRLului dacă e legal să revândă traducerea autorizată, act de autorizate publică, şi să facă profit din asta. Dar nu. SRLurile fac dumping majoritatea şi îl forţează prin înşelăciune şi şantaj pe traducătorul autorizat să scadă preţul, fie plângându-se SRLul că nu are cum să-i dea pe pagină decât atât, fiindcă şi SRLul cică ia puţin de la clientul final, ba mai dă vina pe SRLuri al căror preţ de dumping este şi mai mic decât al dumperilor în cauză, fie ameninţându-l pe traducătorul autorizat că dacă nu lasă preţul mai jos, nu o să-i mai dea lucrări, ci le vor da la alţi traducători autorizaţi care lucrează mai ieftin - şi care la rândul lor de aia au ajuns să lucreze ieftin, fiindcă au fost înşelaţi şi / sau şantajaţi în acelaşi mod.

De asemenea, trebuie pusă în discuţie şi problema interpretariatului autorizat. Acesta, dacă implică interpretarea unui act întocmit la un BNP, atunci se face la sediul acelui BNP unde s-a întocmit actul, iar atât partea / părţile semnatare cât şi interpretul autorizat semnează actul în cauză numai în faţa notarului public, care îl autentifică şi îl semnează şi îl ştampilează. Din nou, foarte normal şi legal. Ce nu e normal şi legal şi nu are niciun rost şi niciun sens este ca tu, interpret autorizat, să faci interpretariat autorizat printr-un birou de traduceri neautorizat, care ia partea leului din munca ta! Ce face birou de traduceri? Trimite acolo la notariat o secretară să taie chitanţă şi factură şi să ia banii de la parte. În rest, toată munca o face interpretul autorizat. Biroul de traduceri neautorizat doar intermediază, iar pentru această intermediere ia de 2-3 ori mai mult decât interpretul autorizat, care, culmea, este şi cel care munceşte efectiv! Păi nimeni, în nicio altă branşă normală, nu ia mai mult de 20-30% pentru intermediere, poate chiar mai puţin. Ce, dacă vinzi o casă, sau un teren etc. printr-o agenţie imobiliară, ia agenţia imobiliară care intermediază vânzarea mai mult de la cumpărătorul final decât vânzătorul?

De fapt în ce fel foloseşte traducătorului/ interpretului autorizat această intermediere dublă pe care o fac birourile neautorizate de traduceri autorizate? Ele susţin cu neruşinare că rolul lor este să găsească clienţi pentru traducătorul şi interpretul autorizat. Dar chiar aşa este, chiar nu are cine să-i găsească clienţi traducătorului / interpretului autorizat? Nici vorbă, autorităţile şi instituţiile menţionate pe autorizaţia de la Ministerul Justiţiei, astea sunt cele care îi dau traducătorului şi interpretului autorizat clienţi; iar dintre acestea, comenzile cele mai multe, mai ales în provincie, vin de la birourile notarilor publici şi de la cabinetele de avocat, fiindcă Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii etc. folosesc mai degrabă traducători şi interpreţi autorizaţi din capitală. Aceste instituţii sunt tot intermediari într-un fel; în ce priveşte cabinetele de avocat, în afară de corespondenţa între avocaţi, actele de tradus sunt ale părţii, deci ale clientului biroului lor, dar şi corespondenţa avocaţială e tot despre cazul părţii şi în folosul acesteia; la fel e şi la notariate, şi la traduceri, şi la interpretariat: chiar dacă este chemat de biroul notarial, traducătorul /interpretul autorizat tot pentru parte prestează de fapt.

Deci iată că noi, traducătorii şi interpreţii autorizaţi, deja avem intermediari, care sunt obligaţi prin lege să lucreze cu noi, care suntem autorizaţi conform legii, nu cu birourile neautorizate de traduceri autorizate; iar prevede ca noi suntem autorizaţi să lucrăm cu instituţiile menţionate pe autorizaţiile noastre de la Ministerul Justiţiei, iar printre acestea nu apar şi SRLurile de traduceri. Adică dacă nouă ne trimite clienţi intermediarul nr. 1 - birou notarial sau de executor judecătoresc, sau cabinet de avocat etc.- de ce s-ar băga aici şi intermediarul nr. 2 - SRLul de traduceri? Nu e clar că noi, traducătorii şi interpreţii autorizaţi, de fapt clienţi avem oricum de la intermediarul nr. 1, care e ok, adică are competenţa legală să ne trimită clienţi, adică să ne folosească, aşa cum zice Legea 178/1997 şi plăteşte atât cât trebuie, adică exact atât cât cerem, fără să se ţigănească la preţ cu noi, iar intermediarul nr. 2 practic nu face nimic bun pentru noi, decât că îşi ia partea leului din munca noastră? Şi dacă nu ar fi intermediarul nr. 2, deci biroul de traduceri autorizate, noi tot am avea clienţi, de la intermediarul nr. 1 - notariat, cabinet de avocat, birou de executor judecătoresc, poliţia etc.

De fapt, adevărul este că intermediarul nr. 2 - biroul de traduceri autorizate - nu ne găseşte clienţi, ci ne ia clienţii noştri, care, conform legii, oricum la noi ar trebui să ajungă, forţându-ne pe noi, traducătorii şi interpreţii autorizaţi, să împărţim banii cu ele şi mai rău decât atât, să scădem preţul nostru! De asta eu unul spun un NU hotărât dublei intermedieri; adică eu spun DA intermedierii avantajoase şi legale făcută de autorităţile şi instituţiile prevăzute de lege că au drept să ne folosească şi care apar pe autorizaţiile de la M.J. şi NU hotărât intermedierii păguboase prin birourile neautorizate de traduceri autorizate. Asta fiindcă implicarea celui de-al doilea intermediar nu are nicio justificare, nici din punct de vedere legal, fiindcă legea nu prevede desfăşurarea activităţii noastre prin intermediere efectuată de aceste birouri de traduceri autorizate, nici din punct de vedere profesional, fiindcă aceste birouri nu fac mai nimic, unele nu fac absolut nimic, dau mai departe lucrarea exact cum au primit-o de la traducătorul autorizat, iar cele care fac ceva, nu fac ceva ce nu poate face şi trebuie să facă traducătorul autorizat însuşi - revizie, corectură, scoatere la imprimantă, ducerea traducerii la notariat în vederea legalizării; iar la interpretariatul autorizat sigur-sigur birourile de traduceri autorizate nu fac absolut nimic-nimic.

Şi atunci rămâne întrebarea: de ce să ne împărţim noi banii cu SRLurile neautorizate de traduceri autorizate, şi mai rău decât atât, de ce să ia ele mai mult ca noi?! Cui foloseşte asta? Nouă, traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi evident că nu.

[sursa: Clubul-Traducatorilor de pe google]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu