Ordin al ministrului justiţiei de încetare a calităţii de traducător şi interpret şi anularea autorizaţiei corespunzătoare (speta)

Ordin al ministrului justiţiei de încetare a calităţii de traducător şi interpret şi anularea autorizaţiei corespunzătoare. Libertatea de exprimare a opiniilor. Condiţia bunei reputaţii profesionale şi sociale. Legalitatea ordinului

Condiţia bunei reputaţii profesionale şi sociale nu mai este îndeplinită atunci când interpretul sau traducătorul fac declaraţii defăimătoare în public, fie şi în timpul liber, în legătură cu aspecte pe care le-au cunoscut în calitatea lor de interpreţi sau traducători.

(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 3607 din 31 octombrie 2003)

EMTB a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, şi pe ministrul justiţiei, solicitând anularea Ordinului nr. 1107/C/14 mai 2002 şi obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 700 milioane lei, reprezentând paguba produsă prin emiterea actului administrat contestat şi la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a arătat că în baza autorizaţiei nr. 566/1998, emisă în baza Legii nr. 178/1997, a fost autorizată de Ministerul Justiţiei să îndeplinească calitatea de interpret şi traducător în limba neogreacă.

De atunci şi până la 14 mai 2002 a avut o bună activitate, fiind apreciată de persoanele fizice şi juridice, pentru serviciile prestate inclusiv autorităţi din ţară şi străinătate.

Prin Ordinul nr. 1107/C/2002, s-a dispus în temeiul art.6(2) din Legea nr. 178/1997 şi art. 4 alin. 1 pct. 22 din Hotărârea Guvernului nr. 212/2001, încetarea calităţii de traducător şi interpret şi anularea autorizaţiei nr.566/1998.

La contestaţia făcută i s-a răspuns prin adresa nr. 1744/N/ 2002, că măsura a fost dispusă ca urmare a comportării sale ca traducător şi interpret al deţinutului elen P.K.

Reclamanta susţine că acuzaţiile aduse privind depăşirea limitelor activităţii pentru care a fost autorizată, prin comentariile publice, la adresa sistemului de justiţie elen, sunt nefondate şi nereale. A fost translatoarea inculpatului P.K. şi a fost contactată de ziarişti români şi eleni, pentru interviu, dar i-a refuzat.

O singură dată a purtat o discuţie telefonică prin care şi-a exprimat părerea personală cu privire la inculpat, aceasta având loc nu în timpul exercitării calităţii de traducător, ci în timpul său liber, or, potrivit art.26 pct.2, 29 şi 30 din Constituţia României, orice persoană are libertatea gândirii şi opiniilor sale, are garantată libertatea conştiinţei şi de exprimare.

Reclamanta susţine că prin măsura dispusă i s-a luat posibilitatea de a-şi câştiga existenţa conform pregătirii profesionale, a fost prejudiciată moral şi material.
La 7 noiembrie 2002, reclamanta prin cerere şi-a precizat în ce constă prejudiciul suferit:

- venitul lunar de care a fost lipsită din data de 14 mai 2002, câte 10 milioane lei ca urmare a împrumuturilor efectuate pentru asigurarea mijloacelor de trai,
- afecţiunea publică cauzată pentru care a cheltuit 100 milioane lei;
- daune morale evaluate la 200 milioane lei;
- despăgubiri materiale evaluate la 100 milioane lei;

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.1153/28 noiembrie 2002, a admis acţiunea în parte şi a dispus anularea Ordinului nr.1107/C/14 mai 2002, rectificat prin Ordinul nr.1527/2002, ca nelegal. A obligat Ministerul Justiţiei la plata daunelor materiale de 70 milioane lei (venituri nerealizate pe şapte luni). A respins cererea de plată a onorariului de avocat ca nedovedit şi a obligat pârâtul la 33.000 lei taxă de timbru.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că ordinul atacat are ca temei încălcarea de reclamantă a dispoziţiilor art.6(1) lit.b raportat la art.3 lit.b din Legea nr.178/1997 privind autorizaţia şi plata interpreţilor şi traducătorilor, or, cu probele administrate nu s-a dovedit că reclamanta nu îndeplineşte condiţia bunei reputaţii profesionale şi sociale.

Actele administrate în cauză fac dovada competenţei în materie de traducere şi translaţie, cunoaşterea limbii elene şi culturii Greciei, fiind felicitată chiar de oaspeţii străini, pentru aptitudinile şi capacităţile profesionale. Punctul de vedere exprimat într-o discuţie telefonică este personal, expresiile folosite de jurnalişti nu-i aparţin, iar singurul act care a stat la baza emiterii ordinului atacat, a fost adresa emisă de Ambasada Greciei, în care s-a solicitat înlocuirea reclamantei cu un alt traducător de limba elenă şi nicidecum anularea autorizaţiei în baza căreia presta o activitate pentru asigurarea mijloacelor de trai.

Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, Ministerul Justiţiei a declarat recurs şi a solicitat în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.304 pct.9 C. proc. civ., admiterea, casarea sentinţei şi în fond respingerea acţiunii.

S-a arătat că reclamanta a participat, în calitate de traducător în cauza penală avându-l ca inculpat pe deţinutul elen PK şi a făcut declaraţii şi comentarii defăimătoare şi nefondate în mass-media referitoare la poliţia elenă, astfel că, Ambasada Greciei la Bucureşti, Secţia consulară, a solicitat Ministerului Justiţiei la 18 aprilie 2002 înlocuirea sa cu un alt traducător.

Publicitatea negativă internă şi internaţională făcută acestor declaraţii a determinat pierderea bunei reputaţii necesare pentru dobândirea şi menţinerea calităţii de traducător şi interpret autorizat de Ministerul Justiţiei, astfel că, nemaiexistând îndeplinită condiţia cerută de art.3 lit.b din Legea nr.178/1997, ordinul nr.1107/C/2002, rectificat prin Ordinul nr.1527/2002 (în privinţa numelui) este legal emis.

Se arată că şi soluţionarea cauzei sub aspectul daunelor materiale la care a fost obligat Ministerul Justiţiei este greşită, întrucât din 1994 reclamanta nu a fost angajată permanent şi nu a avut un venit lunar stabil.

Dacă instanţa a reţinut nelegalitatea ordinului contestat, avea obligaţia să calculeze daunele în funcţie de câştigurile sporadice pe care reclamanta le-ar fi realizat în calitate de traducător şi interpret, şi nu în funcţie de declaraţia unui martori care ar fi urmat să o angajeze.

Recursul este fondat.

Reclamanta EMTB a desfăşurat activitatea de interpret şi traducător pentru limba neogreacă, în baza Ordinului nr.866/C/1998 emis de Ministerul Justiţiei şi a autorizaţiei nr.566/1998.

Persoana care este autorizată ca interpret şi/sau traducător potrivit art.3 din Legea nr.178/1997, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii: să fie cetăţean român, să nu aibă antecedente penale şi să se bucure de reputaţie profesională şi socială, să posede diplomă de licenţă care să ateste specializarea în limba străină pentru care solicită autorizarea.

Până la 14 mai 2002, reclamanta-intimată a fost autorizată de Ministerul Justiţiei, ca interpret şi traducător de limba neogreacă. În această calitate a participat ca traducător în cauza penală avându-l ca inculpat pe PK.

Întrucât aceasta a făcut declaraţii şi comentarii defăimătoare şi nefondate în mass-media referitoare la poliţia elenă, Ambasada Greciei prin adresă a solicitat Ministerului Justiţiei înlocuirea sa cu un alt traducător de limba elenă.

Prin Ordinul nr.1107/C/14 mai 2002, modificat, în privinţa numelui reclamantei, prin Ordinul nr.1527/C/1 iulie 2002, Ministerul Justiţiei a dispus încetarea calităţii de interpret şi traducător autorizat a reclamantei şi a anulat autorizaţia nr.560/1998, invocându-se neîndeplinirea condiţiei privind buna reputaţie profesională şi socială, cerinţă prevăzută de dispoziţiile art.6(1) lit.b raportat la art.3 lit.b din Legea nr.178/1997 privind autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor.

Dovada neîndeplinirii acestei cerinţe rezultă din adresa Ambasadei Greciei la Bucureşti, prin care se cere nu numai înlocuirea sa, dar se solicită ca aceasta să nu mai fie recomandată ca traducător autorizat de limba elenă.

Chiar dacă declaraţia în discuţie s-a făcut în timpul liber al reclamantei şi nu în cel al exercitării calităţii de traducător, nu trebuie uitat că acestea privesc aspecte pe care le-a cunoscut tocmai ca interpret al inculpatului PK.

Este adevărat că anterior luării măsurii, reclamanta a desfăşurat o activitate meritorie ca interpret, dar actele depuse privesc o perioadă anterioară luării ordinului contestat.

Susţinerea reclamantei că ar fi purtat aceste discuţii în calitate de simplu cetăţean, având libertatea de gândire şi exprimare a opiniilor care nu-i pot fi îngrădite, drepturi recunoscute de art.29 şi 30 din Constituţie nu poate fi primită, ea fiind întrebată de aspecte pe care le-a cunoscut tocmai ca interpret al inculpatului PK.

Prin publicitatea negativă internă şi internaţională făcută acestor declaraţii s-a adus atingerea bunei reputaţii necesare pentru dobândirea şi menţinerea calităţii de interpret şi traducător autorizat de Ministerul Justiţiei, cerinţă expres prevăzută de lege, astfel că ordinele contestate, cel iniţial şi cel modificat în ce priveşte numele părţii sunt legale.

Cu ocazia punerii concluziilor s-a reiterat de către avocatul reclamantei-intimate apărarea că ordinul contestat este nul, fiind emis de către un reprezentant al Ministerului Justiţiei care nu mai era abilitat conform legii să semneze astfel de ordine. Susţinerea apărătorului nu poate fi primită, întrucât la dosar s-a depus ordinul nr.35/C/12 ianuarie 2001, prin care semnatarul ordinului a fost delegat de ministrul justiţiei să îl substituie, Hotărârea Guvernului nr.212 despre care se face vorbire neavând legătură cu speţa.

În condiţiile în care ordinul atacat este legal cererea de despăgubiri nu poate fi primită.

Critica din recurs privea greşita stabilire a cuantumului despăgubirilor în ipoteza primirii susţinerii că ordinul atacat este nelegal.

În consecinţă, soluţia instanţei este netemeinică şi nelegală, astfel că, în baza art.312 alin.1 coroborat cu art.304 pct.9 C. proc. civ., recursul a fost admisa, sentinţa a fost casată, iar în fond acţiunea s-a respins ca nefondată.

Vezi sursa.