Traducătorul, umilit pe munca lui (de Andreea Burlacu)

Ore întregi de căutări, verificări, potriveli pentru ca sintagmele din limba sursă să semene cu expresiile finale. De cele mai multe ori, când îşi încep activitatea, traducătorii craioveni se vând ieftin. Chiar şi mai târziu, munca lor e evaluată la 2 euro deşi, pentru acelaşi volum de lucru, un traducător dintr-un
alt stat al Uniunii Europene primeşte şi 20 de euro.

Cuvintele parlamentarului se mai aud vag, ca un fundal firav. În căştile de pe urechi, o voce de femeie rosteşte, în germană, discursul bărbatului de la masa din centrul Amfiteatrului. Apăs butonul doi, altă voce. De data aceasta, cuvintele sunt în limba franceză. Alt buton, alt glas. Italiană. Clar, hotărât. Sunetele curg nestânjenit, fără „ăăă“, fără „îîî“. Undeva, în spatele geamurilor, patru doamne, în cabine separate, în faţa microfoanelor, aproape toate ţinându-şi braţele lipite paralel pe birou, stau relaxate, aparent neatente. Fiecare dintre ele ştie cel puţin trei limbi străine. Pentru o lună de muncă, primesc mii de euro. Euronews preciza, la începutul anului, că salariul unui interpret care lucrează în instituţiile europene porneşte de la 5.000 de euro şi, spre sfârşitul carierei funcţionarului, poate fi dublu. Doamnele din cabinele Amfiteatrului din Parlamentul European de la Strasbourg au ajuns să câştige peste 100.000 de euro pe an. Dinspre astfel de instituţii, spre conturile traducătorilor şi interpreţilor implicaţi în proiecte europene pleacă sume decente, ce nu pot fi comparate cu preţurile umilitoare practicate în Craiova şi, în general, în România.

Experienţă belgiană

Andreea Burlacu lucrează din anul 2003 ca traducător pentru limbile română şi franceză, fiind autorizată la Curtea de Apel Bruxelles. N-a fost uşor. Spune că acum sunt 70 de persoane pe o listă numai pentru limba franceză, chiar dacă unele fac această meserie doar ca să aibă un ciubuc de weekend sau bani de restaurant. „Eram singură, cu un copil mic în întreţinere. Am mers la toate posturile de poliţie şi la tribunal şi i-am rugat să mă cheme pentru că sunt disponibilă şi am nevoie de un serviciu“, povesteşte. Unii i-au răspuns pozitiv. Încet, încet, a început să fie solicitată constant. În acelaşi timp, şi-a făcut publicitate pe internet şi a împărţit cărţi de vizită avocaţilor pe care-i întâlnea în sălile de audienţe. „N-am ezitat să le spun că, dacă au nevoie de serviciile mele în deplasări la închisoare pentru clienţii români, mă pot contacta oricând“. Între timp, pasionată de drept şi mereu cu treabă în Palatul de Justiţie, s-a înscris la facultate, fiind acum licenţiată. „Când stăpâneşti limbajul juridic este un atu în plus pentru judecătorii de instrucţie să fii solicitat mai mult decât alţi colegi. Faptul că eşti disponibil la orice oră din zi şi din noapte este alt atu. Bineînţeles că poţi atrage invidie şi multe vorbe rele“.

Dublu în weekend, dublu noaptea

Ore nedormite, preţuri „bune“, luni întregi de alergătură până ce piaţa e câştigată. Şi în Belgia, ca şi în România, drumul care trebuie parcurs este asemănător. Numai că efortul e răsplătit diferit. „Tarifele practicate de Curtea de Apel Bruxelles sunt următoarele: ora de interpretare - 44,04 euro pentru română-franceză, tarif de weekend - dublu, tarif de noapte - dublu, pagina de tradus - 20,51 euro, tarif de urgenţă - dublu“, explică Andreea Burlacu. Atunci când lucrează pentru domeniul privat şi nu pentru Ministerul de Justiţie, pentru traducerile solicitate de clienţii români, preţurile sunt adaptate situaţiei: „Depinde de multe: tipul documentului, volumul de muncă, termenul de livrare, gradul de dificultate a traducerii, veniturile clientului, fidelitate“.

„3 lei pagina“

În ţară. Au trecut aproape doi ani. Elvira Tănăsescu, unul dintre traducătorii autorizaţi din Craiova pentru limbile franceză şi engleză, îşi aminteşte şi-acum penibilul oamenilor şi experienţa de-atunci. „La un moment dat, am fost contactată telefonic de un birou renumit de traduceri din oraş. La celălalt capăt al firului, o voce prietenoasă de femeie îmi spunea cât de mult o încântase CV-ul meu şi că ar dori să mă cunoască personal. Am zis să încerc, deşi încheiasem aproape orice colaborare cu agenţiile din oraş. Acolo, am fost învăluită de multă poliloghie, vorbărie mieroasă despre preţurile practicate de ei, ca scuză pentru preţul pe care avea să mi-l ofere: 3 lei pagina! Mai puţin de un euro. Îmi spunea că fuseseră primii pe piaţa din Craiova, că ţineau un preţ scăzut deoarece concurenţa era mare, că aveau de plătit TVA, chiria pentru sediul societăţii, salarii şi alte cheltuieli pe care le-a enumerat, că luau 9 lei de la client (oare?) şi că, în aceste condiţii, nu puteau oferi traducătorului decât suma de 3 lei“, povesteşte Elvira. „Am rămas blocată. Oricum, preţul nu era pentru toţii clienţii acelaşi, căci aveam să aflu mai târziu că şi ei, la rândul lor, colaborau cu agenţii din… Bucureşti, marele borcan cu miere al traducătorilor“. Pe Elvira n-a interesat-o volumul mare de muncă pe care îl promitea doamna de la firmă. I-a răspuns că preţul oferit nu este nici măcar cel practicat în Craiova şi că are destul de lucru ca să nu se coboare la o aşa sumă. N-avea să-şi sacrifice nopţile şi familia pentru 3 lei pagina. „Cu destulă aroganţă, mi-a răspuns că acele colaborări ale mele aveau să fie de scurtă durată şi cu proiecte mici. Dar eu ştiam realitatea mea, aşa că am plecat destul de iritată de acolo. M-a sunat din nou după câteva zile ca să-mi spună că îmi oferă cel mai bun preţ (doar mie), de 4 lei pagina!“. Poziţia Elvirei a fost aceeaşi: a refuzat. Acum se gândeşte că genul acesta de atitudine ar face ca traducătorii să nu mai fie subjugaţi de preţurile mărunte practicate în prezent, cu atât mai mult cu cât calitatea nu se găseşte pe toate drumurile.

Chinul începuturilor

Aşa au pornit cei mai mulţi. Cu o facultate de limbi străine, o diplomă de absolvent, apoi o autorizaţie eliberată, în general, de Ministerul Justiţiei, înregistrarea la Camera Notarilor, PFA, facturier şi chitanţier... Delia a început din pură întâmplare, la îndemnul familiei şi al unei cunoştinţe. Era prin 2003. „De-atunci cred că mi-au trecut prin mână tot soiul de traduceri şi am lucrat cu tot felul de oameni, cu pretenţii care de care mai absurde. Fiind traducător de limba germană, cele mai multe dintre lucrări sunt de natură tehnică, dar mă pot «lăuda» cu ceva experienţă şi în domeniul traducerilor medicale sau comerciale. La început, am lucrat pentru modica sumă de 4 lei pagina, pentru traducerile în regim normal, şi 6 lei pagina pentru «urgenţe». După doi ani de «muncă în folosul comunităţii», mi-am întrerupt colaborarea cu birourile de traduceri din Craiova şi am început să lucrez cu cei din Bucureşti, unde munceam de două ori mai puţin, pentru un preţ cât de cât decent, asigurându-mi independenţa financiară mult visată. Nu ştiu dacă satisfacţia muncii de traducător este direct proporţională cu volumul de muncă depus sau cu nopţile pierdute în faţa calculatorului. Trebuie să recunosc însă că, datorită acestei activităţi, îmi pot asigura un trai decent“, încheie traducătoarea din limba lui Goethe.

Acum e vară, acum e toamnă

Fără experienţă, fără prea multe informaţii despre piaţă, fără să-ţi cunoşti ritmul de lucru şi calităţile, accepţi aproape orice. „Te trezeşti cu autorizaţia de traducător în mână şi nu ştii dacă să renunţi la serviciul stabil (cât poate fi el de stabil în România) şi să te apuci de ceva care sună tentant din povestirile altora“, spune Elvira Tănăsescu. A pornit cu teama în suflet. Că nu va primi banii, că nu va face faţă termenelor-limită. Zile întregi, nopţi nedormite, weekenduri care nu erau weekenduri, vacanţe de o zi sau două. Aproape toţi ştiu ce-nseamnă. „Poate suntem invidiaţi de unii că stăm pe un scaun, dăm din degete şi ne intră bani în cont, însă există şi latura mai întunecată a acestei activităţi, pe care puţini o cunosc. Te uiţi pe geam, e soare şi verdeaţă, iar atunci când ieşi din casă nici nu ştii când au căzut frunzele copacilor şi de ce ai ieşit în cămaşă, când afară e zăpadă. Da, poate exagerez, dar în faţa unui calculator cam aşa zboară timpul“, mai spune Elvira. Vorbeşte apoi de usturimea din ochi care nu este de la vreo alergie, de durerea din ceafă care nu e provocată de dormitul cu gâtul strâmb, de picioarele care se umflă deşi nu are probleme cu rinichii…

6 lei „urgenţa“

Oana a început să lucreze ca traducător prin anul IV de facultate. „Era foarte mult de muncă şi, totuşi, eram foarte prost plătită. Pentru că nu eram traducător autorizat, trebuia să mă mulţumesc cu ce mi se dădea de lucru, de obicei acte care nu necesitau legalizare sau lucrări mai voluminoase pe care le refuzau ceilalţi. La început primeam 40.000 de lei vechi (4 lei - n.r.) pentru o pagină făcută în regim normal (de pe o zi pe alta) şi 60.000 de lei vechi (6 lei - n.r.) pentru paginile «la urgenţă». Partea cea mai neplăcută era că urgenţele veneau când te aşteptai mai puţin sau când îţi era lumea mai dragă, şi îţi dădeau tot programul peste cap. Dar ce conta? Eram traducător, nu?“. După ce a căpătat experienţă şi a obţinut autorizaţia, s-a-ndreptat spre birourile din Bucureşti. De-acolo, veneau câte 10 lei pe pagină, în regim normal. Era un pas mare înainte, pentru că lucra aproape pe jumătate, câştigând aceiaşi bani. În timp ce în Bucureşti preţul unei pagini traduse în sau din franceză/engleză este 20-25 de lei, în Craiova este de cel mult 15 lei. În Capitală, un traducător din provincie este plătit cu 10 lei pagina (adică 2.000 de semne), maximum 15. „Oricum, munca depusă este foarte prost plătită şi nu spun asta pentru că sunt şi eu traducător“, continuă Oana. „Celor care cred că o traducere se face bătând din palme şi că 10 lei este prea mult pentru o pagină, le propun următorul experiment: să scrie la calculator 2.000 de semne, să vadă cât durează această operaţiune şi apoi să îşi imagineze că acel text trebuie procesat, gândit şi redat într-o limbă străină...“.

Fără Craiova

Mai puţin de jumătate. Atât primeşte traducătorul din suma percepută de firma de traduceri unui client. Cu mult mai puţin decât ştampila, semnătura şi câteva rânduri standard ale unui notar public care întocmeşte o legalizare. În Craiova, lucrurile lâncezesc. Începătorii se vând pe puţin, cei cu experienţă caută din ce în ce mai mult agenţiile din Bucureşti sau din străinătate, unde sistemul de plată este mult diferit. „Comisia Europeană şi Parlamentul European folosesc foarte mult serviciile prestate de traducători, în special serviciile celor din statele care au aderat de curând la UE“, spune Oana. „Preţul este de 0,035 eurocenţi pe cuvânt. O pagină, care are aproximativ 300 de cuvinte, poate şi mai mult, este plătită cu cel puţin 10 euro“. Triplu. Aceeaşi muncă, dar plătită de trei ori mai mult. „Poate ar trebui să ieşim din «bârlog» şi să ne facem auziţi, pentru că traducătorii nu sunt secretare. Ar trebui priviţi la fel ca avocaţii sau notarii. Ar trebui să avem acelaşi statut cu aceştia în societate. Dar, probabil, vor veni mereu din urmă traducători mai slabi, care vor face ca imaginea «traducătoare-secretară» să persiste...“.

„Tarifele practicate de Curtea de Apel Bruxelles sunt următoarele: ora de interpretare - 44,04 euro pentru română-franceză, tarif de weekend - dublu, tarif de noapte - dublu, pagina de tradus - 20,51 euro, tarif de urgenţă - dublu“.

Vezi sursa.