Punctul de vedere al Uniunii Naţionale a Traducătorilor Autorizaţi din România (III)

Vezi partea I.

Vezi partea a II-a.


C. SPECIMENUL DE SEMNĂTURĂ

1. Semnalăm organelor de control o altă practică pe care noi o considerăm incorectă şi care poate avea implicaţii fiscale şi penale multiple.

Traducătorul autorizat de MJ trebuie să certifice traducerea cu o formulă de încheiere stipulată de art. 102 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii 36/95:

"Subsemnatul .................., certific exactitatea traducerii cu textul înscrisului (autentic, în copie legalizata, cu semnătura legalizata, cu data certa sau sub semnătură privată, în extras, după caz) în limba ..................... care a fost vizat de mine, TRADUCATOR..................".

Din păcate, există semnale că mulţi traducători completează această formulă de încheiere, în alb, pe teancuri întregi de hârtie pe care apoi le încredinţează contra cost unor societăţi comerciale, după ce le-au semnat şi ştampilat. Cu alte cuvinte traducătorul certifică exactitatea traducerii cu textul unui înscris pe care încă nu îl cunoaşte la data când încredinţează formula de încheiere semnată şi ştampilată în alb!

Întrucât nu avem atribuţii de control conferite prin lege nu putem pune la dispoziţia organelor de control lista traducătorilor care practică acest sistem perceput de noi ca fiind incorect. De aceea rugăm organele de poliţie şi pe cele cu atribuţii de control să îi identifice pe făptuitori. Dacă vom fi abilităţi să efectuăm control voluntar, ne vom pune toată energia în vederea descoperirii oricăror fapte susceptibile de eludare a cadrului legal.

Nu avem pregătirea juridică să ne pronunţăm dacă fapta se încadrează sau nu la art.289 din Codul Penal şi/sau art. 249 din Codul Penal şi/sau este concurs de infracţiuni şi/sau constituie altă infracţiune şi/sau constituie contravenţie sau este o faptă perfect legală şi îi rugăm pe cei ce au competenţa legală în materie să se autosesizeze, să analizeze situaţia, să identifice toate aspectele legale şi să facă încadrările corespunzătoare, decizând în consecinţă.

2. După încredinţarea formulelor de încheiere semnate şi ştampilate în alb la sediul s.r.l.-ului respectiv au loc alte operaţiuni, cu mâinile curate:

a) Apare beneficiarul traducerii care, indus în eroare de reclama de la intrare „Traduceri legalizate, apostilări, supralegalizări” crede că acolo îşi are sediul traducătorul autorizat. Beneficiarul nu ştie că ducându-se acolo încalcă art. 9 coroborat cu art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii 178/1997 care stipulează clar că beneficiarii au obligaţia de a selecta traducătorii numai dintre persoanele autorizate în acest scop şi înregistrate la tribunale. Publicitatea înşelătoare este cea care a determinat comportamentul eronat al beneficiarului, în absenţa acelui anunţ publicitar beneficiarul nu s-ar fi îndreptat spre un s.r.l. sau s.a. sau birou neautorizat, ci direct spre traducător.

b) Apoi beneficiarul predă documentul de tradus la biroul neautorizat, plăteşte, dar nu primeşte chitanţă, ci un fel de bon întocmit într-un singur exemplar. La primirea textului tradus beneficiarului i se cere bonul, i se dau documentele (originalul şi traducerea, dar tot nu i se eliberează chitanţa. Cu alte cuvinte dispare orice indiciu că beneficiarul ar fi fost vreodată clientul firmei. S-au şters toate urmele şi controlul fiscal devine aproape imposibil. Dar banii au fost încasaţi şi cineva se foloseşte de ei. Oare sunt înregistraţi în contabilitate? Singura modalitate de a descoperi adevărul este audierea beneficiarilor care au fost în această situaţie, cerându-li-se să confirme şi să facă proba că au primit chitanţe pentru sumele plătite şi de la cine.

c) Cineva (poate un elev, student, pensionar, poate chiar traducătorul) face traducerea fără să vadă originalul, care nu ajunge la el, ci rămâne la birou. Normal ar fi ca documentul să fie trimis prin curier la traducătorul autorizat şi să existe documente de primire-predare pentru că de multe ori traducătorul şi biroul sunt în localităţi diferite. Organele cu competenţe de control financiar pot verifica dacă în documentaţia contabilă a societăţii comerciale sunt înscrise operaţiunile de curierat indicate şi dacă acestea au fost desfăşurate în mod efectiv sau au fost înscrise fictiv. Fără acest control riguros este imposibil să se mai stabilească cine anume a efectuat traducerea. Acel cineva care a făcut în mod real traducerea (traducătorul sau altcineva) nu eliberează nici el chitanţă pe numele beneficiarului. Poate oricând nega că beneficiarul i-ar fi fost client…

3. După ce documentul a fost tradus urmează asamblarea părţilor componente la birou, adică la paginile traduse se adaugă pagina semnată şi ştampilată în alb. Asamblarea nu o face traducătorul, ci o persoană neautorizată din cadrul biroului. În acest moment se produce prima aparenţă de legalitate a traducerii. În absenţa unui control financiar şi a unei constante activităţi de prevenire orice urmă a fărădelegilor s-a pierdut.