Punctul de vedere al Uniunii Naţionale a Traducătorilor Autorizaţi din România (V)

Vezi partea I.

Vezi partea a II-a.

Vezi partea a III-a.

Vezi partea a IV-a.


E. PSEUDO CONTRACTELE

Temeiul contractual invocat de cei ce se comportă astfel este un „contract de colaborare” (!?) între traducătorul autorizat şi societatea comercială. Un astfel de contract se încheie în vederea comercializării de înscrisuri, de cele mai multe ori este vorba de acte notariale sau apostilate/supralegalizate, ceea ce nu poate face obiectul unui contract al vreunei activităţi comerciale legale.

Mai mult decât atât, traducătorii sunt trataţi ca angajaţi cu eludarea încheierii unui contract de muncă şi neplata contribuţiilor obligatorii la stat. Se ştie că atunci când volumul de muncă depăşeşte mai mult de două ore pe zi este obligatorie încheierea unui contract de muncă ce urmează să fie înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă. Dacă ţinem cont de faptul că pentru examenele de traducător de două ore Ministerul Culturii foloseşte standardul de pagină de 2000 de caractere, că ultimul ordin comun al Ministerului de Justiţie şi Ministerului de Finanţe stabileşte standardul de pagina la formatul A4, arial, 12, la un singur rând (adică aproximativ 4000 de caractere pe pagină), rezultă că la un număr mai mare de 2,5 pagini pe zi ar fi necesară încheierea unui contract de muncă. Timpul de lucru se prelungeşte efectiv şi prin alte operaţiuni suplimentare care la examenele organizate de Ministerul Culturii nu se fac: fotocopierea şi semnarea documentelor pentru arhiva notarului public, corectarea documentelor, tipărirea documentelor, capsarea documentelor etc…

Pe de altă parte însă contractele individuale de muncă ar putea avea ca obiect numai traduceri de altă natură, aşa cum am mai spus: culturale, ştiinţifice, simple date şi fapte, în nici un caz activităţile prevăzute de legea 178/1997. Normal ar fi ca aceşti traducători care colaborează cu firmele de traduceri să aibă încheiat cu acestea un contract individual de muncă pentru care să primească salariu şi să se plătească obligaţiile faţă de stat, iar pentru activităţile care excedă contractului individual de muncă (activităţile desfăşurate conform Legii 178/1997) să se procedeze distinct, traducătorul furnizând beneficiarilor direcţi documentele traduse şi dovezile de încasare a plăţilor efectuate.

Pe de altă parte, societăţile comerciale nici nu sunt autorizate prin lege (instituţiile şi autorităţile abilitate în acest sens sunt nominalizate expres de legea 178/1997) să încheie cu traducătorii autorizaţi de MJ contracte civile de prestări servicii.

Contractele de colaborare, nefiind înregistrate nicăieri, pot să dispară pur şi simplu. În plus, dar nu în ultimul rând, ele creează confuzia dintre persoana fizică autorizată şi cea juridică neautorizată, situaţie sancţionată de codul civil prin stingerea dreptului activ şi pasiv, condiţie suficientă pentru anularea tuturor documentelor astfel întocmite. De aceea, dată fiind netemeinicia legală a acestor contracte de colaborare, se impune ca ele să fie identificate şi declarate nule cu toate consecinţele care decurg din aceasta, în special în ceea ce priveşte plata obligaţiilor faţă de stat.

Mai mult decât atât, la încheierea acestor contracte traducătorilor nu li s-au comunicat toate detaliile, riscurile, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi dus la nesemnarea contractelor de către traducători.