Maria Bălaşa (chineză, franceză)

traducator chineza- romana- franceza
traducteur chinois- roumain- français

Braşov

tel: 04.0770.789.228; 04.0368.45.29.04
e- mail: mariabalasa2008@gmail.com

Doar daca te ridici sus, poti privi departe. (proverb chinezesc)
Qui s'élève regarde loin. (proverbe chinois)

CV- ul meu este postat azi pe: http://mariabalasa.blogspot.com

Cum să închizi un S.R.L. care intermediază traduceri autorizate. Sau pe toate (episodul 8)

Vezi episodul 1.

Vezi episodul 2.

Vezi episodul 3.

Vezi episodul 4.

Vezi episodul 5.

Vezi episodul 6.

Vezi episodul 7.

M-am gândit zilele trecute să încep un joc cu birourile care fac intermediere ilegală de traduceri în oraşul meu. Se numeşte: “Este ora patru, opeceul negru n-a venit”. Toată lumea tremură de emoţie, chirăie şi strigă gata s-o ia la fugă. Este ora cinci, opeceul negru n-a venit. Dansul continuă, ochii scrutează în zare apariţia cavaleriei de la opece. Am scris o nouă petiţie:

Către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor xxxx,

Subsemnatul, io mi-s, identificat cu Cartea de Identitate serie xx nr. xxxxxx, CNP xxxxxxxxxxxxx, în dublă calitate de traducător autorizat pentru limba xxx cu Autorizaţia nr. xxxxx, eliberată de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, pe de o parte, şi de consumator, pe de altă parte, precum şi în calitate de membru al Uniunii Naţionale a Traducătorilor Autorizaţi din România, aş dori să vă semnalez un caz concret de publicitate înşelătoare, aşa cum este definită aceasta în Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, art. 6: “O practică comercială este considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente: a) existenta sau natura produsului ş.cl.”

În cazul în speţă este vorba despre:
S.C. xxx S.R.L.
administrator: xxx xxx
Jxx/xxx/xxxx
C.U.I. xxxxx
Punct de lucru: xxx, P-ţa xxx, nr. xxx, jud. xxx

Societatea comercială deformează comportamentul economic al consumatorilor, afectându-le capacitatea de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, afişând pe geamurile punctului de lucru şi pe o firmă stradală mesajul “TRADUCERI AUTORIZATE”, deşi nu are nicio posibilitate de a efectua în mod legal acest serviciu public de natură necomercială.

După cum se ştie, traducerile de înscrisuri oficiale se execută în baza unor legi speciale, Legea nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti. În baza ei, Ministerul Justiţiei şi a Libertăţilor Cetăţeneşti eliberează o autorizaţii nominale care conferă unor persoane fizice dreptul şi îndatorirea de a efectua activităţile de traducere de înscrisuri şi de interpretariat juridic, conform art. 2: “Activitatea de interpret şi/sau de traducător pentru instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti, organele de cercetare penală, birourile notarilor publici, avocaţi şi pentru Ministerul Justiţiei se efectuează de persoane atestate în profesie şi autorizate de Ministerul Justitiei.” Niciodată în România, nu a fost autorizată o societate comercială să efectueze această activitate, şi în mod cert nici S.C. xxx S.R.L. nu constituie o excepţie.

Mai menţionez că Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 178/1997, la art. 9 statuează: “Selectarea interpreţilor şi a traducătorilor se face de către beneficiarii prestaţiei, numai dintre persoanele autorizate în acest scop şi înregistrate la tribunale.” Prin afişajul stradal pe care îl promovează, S.C. xxx S.R.L. creează confuzie în rândul consumatorilor, care se aşteaptă să găsească la punctul de lucru pe cei capabili să presteze serviciul de traduceri autorizate, şi nu pe nişte intermediari care cumpără aceste traduceri de la profesionişti pentru a le vinde mai departe, după adăugarea unor sume arbitrare, ca adaos comercial. Mai ales în conjunctura actuală marcată de criza economică, orice beneficiar ar evita plata unor comisioane de intermediere complet inutile.

Caracterul ilegal al activităţilor S.C. xxx S.R.L. mai reiese din faptele următoare:

a) Nu există contracte între această societate comercială şi Birourile Notarilor Publici din xxx, în vederea legalizării traducerilor, conform Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, care la rândul ei menţionează la art. 94: “Pentru efectuarea traducerii, dacă aceasta nu este facută de notarul public autorizat în acest scop, traducatorul atestat potrivit legii, care a întocmit traducerea, va semna formula de certificare a acesteia, iar notarul va legaliza semnatura traducătorului. Legalizarea semnăturii traducătorului se poate face şi după specimenul de semnatură depus la biroul notarului public. Daca înscrisul se traduce din limba romana într-o limba straina sau dintr-o limba străină în altă limbă străină, atât certificarea traducerii, cât şi legalizarea semnăturii traducătorului de către notarul public se vor face şi în limba străină în care se face traducerea.” . În contrapartidă, Notarii Publici au contracte de colaborare cu traducătorii autorizaţi de Ministerul Justiţiei şi a Libertăţilor Cetăţeneşti, conform legislaţiei în vigoare.

b) Nu există contracte de muncă sau de prestări servicii între S.C. xxx S.R.L. şi vreun traducător autorizat, colaborările dintre ei făcându-se la nivelul “micii înţelegeri”, în care ambele părţi cad de acord să încalce făţiş Legea nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti, interpunând între consumator şi prestatorul autorizat un intermediar care funcţionează în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

c) Dacă aceste contracte ar exista, ele ar fi automat lovite de nulitate absoluta, pentru că o societate comercială nu are posibilitatea legală să angajeze cu contract individual de muncă un reprezentant al profesiilor liberale menţionat în enumerarea de la alin. 3, art. 46 al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal: “Constituie venituri din profesii libere veniturile obtinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfasurate în mod independent, în conditiile legii” şi explicit într-o enumerare mai generoasă în Normele metodologice, Cap. II. Venituri din activităţi independente, pct. 47 “Sunt considerate venituri din profesii libere veniturile obtinute din prestari de servicii cu caracter profesional, desfasurate in mod individual sau in diverse forme de asociere, in domeniile stiintific, literar, artistic, educativ, si altele, de catre: medici, avocati, notari publici, executori judecatoresti, experti tehnici si contabili, contabili autorizati, consultanti de plasament in valori mobiliare, auditori financiari, consultanti fiscali, arhitecti, traducatori, sportivi, precum si alte persoane fizice cu profesii reglementate.” De asemenea, societăţile comerciale nu pot cumpăra serviciile celor ce exercită profesii libere în vederea revinderii lor ulterioare adevăraţilor beneficiari, obţinându-se în acest fel profit.

d) Ca o încununare a practicilor înşelătoare, dorind să speculeze şi mai mult naivitatea consumatorilor, adică a adevăraţilor beneficiari ai traducerilor, S.C. xxx S.R.L., nu afişează în mod vizibil preţul acestor servicii în incinta punctului de lucru, ajustând costurile în funcţie de aspectul clientului şi inspiraţia pe moment.

e) Singurele traduceri pe care S.C. xxx S.R.L. le poate face în mod legal sunt cele care nu fac obiectul legilor speciale Legea nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti şi Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, adică traducerile textelor economice, beletristice, filosofice, ştiinţifice şi tehnice, în baza CAEN 7485 “Activităţi de traducere şi secretariat”. Ierarhia pune întotdeauna mai presus legea specială, lăsând ca legea generală să se ocupe de ceea ce nu enunţă în mod strict legea specială. Aşadar, S.C. xxx S.R.L. are dreptul să se ocupe doar de texte pentru a căror traducere nu este nevoie de autorizaţia Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Numai că aceste servicii nu sunt solicitate în oraşele mici, ca xxx, în care piaţa este făcută în proporţie covârşitoare de traducerea înscrisurilor oficiale.

Consider că aceste practici trebuie sancţionate cu asprime, în interesul consumatorilor, care nu trebuie să facă confuzie între un adevărat birou de traduceri, aparţinând unui traducător autorizat, sau o societate profesională civilă fără personalitate juridică, aparţinând unui colectiv de traducători autorizaţi în baza Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti, şi o societate comercială care nu poate în niciun fel să presteze acest serviciu.

Câtă vreme acest gen de “iniţiativă privată” îşi desfăşoară activităţile îndoielnice şi este nepedepsită, este pus în pericol consumatorul, care încalcă fără să vrea normativele în vigoare, făcând confuzie între un intermediar neautorizat şi cel care semnează, ştampilează şi poartă răspunderea civilă şi penală a serviciului de traducere. Nu în ultimul rând, este agresat practicantul acestei meserii, care se vede confruntat cu activitatea în afara legii a cuiva care vânează doar câştigurile nemeritate, înşelând bunacredinţă a celor care iau de bun ceea ce scrie pe anumite reclame stradale. Vă rog să luaţi măsurile care depind de dumneavoastră în vederea intrării în legalitate.

Este ora opt, opeceul negru n-a venit!

Proiectul de lege al lui Fenechiu

Propunere legislativa privind autorizarea si activitatea traducatorilor jurati



LEGE
privind autorizarea si activitatea traducatorilor jurati

PARLAMENTUL ROMÂNIEI adopta prezenta lege:

Titlul I Principii si conditii de exercitare ale activitatii de traducator jurat

Capitolul I. Principiile definitorii ale activitatii traducatorilor jurati

Art.1. Activitatea de traducator jurat consta in traducerea in scris, din limba româna intr-o limba straina sau dintr-o limba straina in limba româna, a oricarui document a carui traducere necesita o certificare oficiala.

Art.2. Un traducator jurat poate efectua o traducere dintr-o limba straina in alta limba straina daca este autorizat, in sensul prezentei legi, pentru ambele limbi.

Art.3. Traducerile dintr-o limba straina in limba româna, prevazute cu semnatura si
sigiliul traducatorului jurat, au forta probanta prevazuta de lege pe intregul teritoriu al României.

Art.4. In cazul existentei unor conditii suplimentare de forma, traducerilor din limba româna intr-o limba straina, prevazute cu semnatura si sigiliul traducatorului jurat, li se poate aplica apostila prevazuta de Conventia de la Haga din 5 octombrie 1961 cu privire la eliminarea necesitatii supralegalizarii actelor straine.

Art.5. Traducatorii jurati au dreptul la reclama si publicitate in conditiile legii.

Art.6. Activitatea de traducator jurat este compatibila cu cea de interpret.


Capitolul II. Conditiile necesare exercitarii functiei de traducator jurat

Art. 7. Autorizarea in calitate de traducator jurat poate fi solicitata de catre orice cetatean român care indeplineste urmatoarele conditii:
a) are domiciliul stabil in România de cel putin 3 ani;
b) este absolvent, cu diploma de licenta, al unei institutii de invatamânt universitar acreditate;
c) nu are antecedente penale;
d) este apt din punct de vedere psihic pentru a semna documente de uz public;
e) indeplineste conditiile de competenta profesionala pentru exercitarea activitatii de traducator jurat, prevazute in anexa 1;
f) prezinta o activitate in domeniul traducerilor, exercitata in mod continuu intr-un interval de 3 ani pe parcursul ultimilor 5 ani anteriori cererii de autorizare.


Titlul II. Procedura de inscriere si evaluare a dosarelor

Capitolul III. Proceduri de indeplinit

Art.8 (1). Pentru a fi autorizate sa poarte titlul si sa exercite activitatea de traducator jurat pe teritoriul României, persoanele care indeplinesc conditiile enumerate la articolul 7 al prezentei legi trebuie sa inainteze o cerere in acest sens catre tribunalul in a carui raza teritoriala isi au domiciliul stabil.
(2). Cererea va fi insotita de toate documentele justificative care sa permita constatarea indeplinirii conditiilor enumerate la articolul 7 al prezentei legi si certificarea statutului profesional curent al candidatului precum si, de recomandarile pe care candidatul le considera utile.

Art.9. (1).Tribunalul, dupa ce va constata ca dosarul este complet, iar conditiile enumerate la articolul 7 al prezentei legi sunt indeplinite, va inainta dosarul de candidatura catre inspectoratul de politie al judetului (respectiv al municipiului Bucuresti) unde candidatul isi are domiciliul stabil, spre avizare.
(2). Tribunalul va inainta o copie a dosarului de candidatura catre comisia de examinare a traducatorilor jurati, cu exceptia cazurilor prevazute in anexa 1.
(3). Comisia va verifica cunostintele candidatului in ceea ce priveste limba româna si limba sau limbile straine pentru care acesta a solicitat autorizarea, dupa care va inainta un aviz catre tribunal.
(4). Sesiunile comisiilor de examinare a traducatorilor jurati vor fi organizate, in functie de solicitari, anual (In luna noiembrie), sau semestrial (In lunile mai si noiembrie), In municipiile resedinta de judet, respectiv in municipiul Bucuresti.
(5). Toate cheltuielile ocazionate de catre examen, inclusiv cele aferente cazarii membrilor comisiei care domiciliaza in alte localitati, vor fi suportate de catre candidati, separat de taxa judiciara de timbru pentru autorizare.


Titlul III. Procedura de autorizare a traducatorului jurat

Capitolul IV. Principiile autorizarii

Art.10 (1). In cazul obtinerii avizului favorabil atât din partea inspectoratului de politie al judetului (respectiv al municipiului Bucuresti), cât si din partea comisiei de examinare a traducatorilor jurati, tribunalul va lua o hotarâre in privinta autorizarii candidatului ca traducator jurat.
(2). In functie de conditii, tribunalul poate, fie sa-l autorizeze pe candidat ca traducator jurat, fie sa amâne autorizarea acestuia pentru o data ulterioara, nu mai tarziu de un an de la data examinarii.
(3). De indata ce a fost autorizat de catre tribunal, traducatorul jurat este considerat apt sa poarte acest titlu si sa exercite aceasta activitate.
(4). Juramântul depus de catre traducatorii jurati in fata tribunalului va avea urmatorul continut: "Jur sa-mi indeplinesc cu constiinciozitate obligatiile de traducator jurat, respectând legile tarii si normele deontologiei profesionale. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!"
(5). Traducatorul ateu va depune juramântul fara formula religioasa din final, pe constiinta si onoare.
(6). Autorizarea in calitate de traducator jurat este conditionata de plata unei taxe judiciare de timbru de 50 Euro, platibila in lei si a unui timbru judiciar de 10 lei noi.
(7). Timbrul judiciar va fi achitat inaintea sesiunii de examen de catre toti candidatii, odata cu inaintarea cererii, iar taxa judiciara de timbru va fi achitata, dupa sesiunea de examen, numai de catre candidatii care au fost autorizati ca traducatori jurati.
(8). In cazul autorizarii unei persoane ca traducator jurat pentru mai multe limbi straine, taxele prevazute la alineatul 6 vor fi achitate pentru fiecare competenta lingvistica in parte.


Titlul IV. Statutul traducatorului jurat si al comisiei de examinare

Capitolul V. Autorizatia si sigiliul

Art.11.(1). In termen de 30 de zile de la autorizare, traducatorul jurat va primi de la tribunal autorizatia, precum si un sigiliu care va contine: numele, localitatea de domiciliu, calitatea de traducator jurat, limba straina pentru care este autorizat ca traducator jurat, precum si stema României.
(2). Fiecare autorizatie si fiecare sigiliu vor avea specificate câte o singura limba straina, iar traducatorii jurati autorizati pentru mai multe limbi vor beneficia de o autorizatie si un sigiliu distinct pentru fiecare limba.
(3). Forma autorizatiei va fi stabilita prin ordin al ministrului Justitiei in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
(4). Modelul sigiliului traducatorului jurat va fi stabilit de catre Ministerul Justitiei care il va comunica tribunalelor in termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul oficial.
(5). Costurile sigiliilor vor fi suportate de catre titulari.
(6). In momentul in care autorizatia le este suspendata sau isi inceteaza valabilitatea, traducatorii jurati sunt obligati sa restituie neintârziat autorizatia si sigiliul tribunalului.


Capitolul VI. Tabelul

Art.12 Tribunalele vor intocmi tabele ale traducatorilor jurati, care vor publicate pe site-ul oficial al Ministerului Justitiei si vor fi actualizate dupa fiecare sesiune a comisiilor de examinare a traducatorilor jurati.


Capitolul VII. Obligatii

Art.13 (1). Traducatorii jurati isi vor aplica semnatura si sigiliul numai pe traduceri efectuate din sau in limbile pentru care sunt autorizati.
(2). In cazul in care intr-un judet (respectiv in municipiul Bucuresti) nu exista traducatori jurati autorizati pentru o anumita limba care nu este de circulatie internationala, traducerile din acea limba in limba româna pot fi efectuate de catre un traducator jurat autorizat pentru alta limba decat cea in cauza, dar in acest caz traducatorul trebuie sa declare in scris, pe proprie raspundere, ca a inteles bine continutul documentului si ca isi asuma raspunderea asupra corectitudinii si conformitatii traducerii. In acest caz, traducatorul jurat isi va aplica semnatura si sigiliul atât sub textul traducerii, cât si sub textul declaratiei.
(3). Traducatorii jurati au obligatia de a efectua in mod prioritar traducerile care le sunt solicitate de catre autoritatile statului.
(4). Traducerea documentelor oficiale va fi efectuata numai dupa documente originale sau dupa copii certificate conforme.
(5). Traducatorii jurati au obligatia de a redacta textele, prin dactilografiere sau tehnoredactare. Traducatorul jurat isi va aplica sigiliul pe fiecare fila a traducerii. Pe ultima pagina a traducerii, traducatorul jurat isi va inscrie numele complet, va specifica data efectuarii traducerii si va aplica semnatura si sigiliul.
(6). Traducatorii jurati raspund personal si in exclusivitate de lucrarile pe care le efectueaza si pe care isi aplica sigiliul.
(7). Traducatorilor jurati le este interzis sa efectueze traduceri cu caracter oficial care sunt legate in vreun fel de propriile lor interese financiare sau de afacerile private sau profesionale ale angajatorilor lor.
(8). Traducatorii jurati au obligatia de a pastra secretul traducerilor pe care le efectueaza.
(9). Traducatorii jurati au obligatia de a informa neintârziat tribunalul asupra oricarei schimbari de nume si/sau adresa si a oricarei modificari a statutului lor profesional. In cazul mutarii domiciliului stabil pe raza teritoriala a altui tribunal, ei sunt obligati sa informeze in acest sens ambele tribunale.


Capitolul VIII. Tarife

Art.14.(1). In cazul in care intr-un anumit judet (respectiv in municipiul Bucuresti) exista cel putin trei traducatori jurati pentru o anumita limba straina, tarifele prestatiilor se stabilesc exclusiv prin negociere directa intre traducator si beneficiar.
(2). Pentru cazul contrar, tarifele vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Justitiei si al ministrului Finantelor Publice, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi. Aceste tarife vor fi actualizate anual, in ultimul trimestru al anului, fiind aplicabile anul urmator.
(3). Tarifele de mai sus sunt brute si impozabile in conditiile legii.
(4). Traducerile efectuate de catre traducatorii jurati vor fi taxate cu un timbru fiscal mobil de 1 leu nou si un timbru judiciar de 50 de bani noi.


Capitolul IX. Controlul

Art.15.(1). O data la 5 ani, Incepând de la data autorizarii sau de la data ultimului control, tribunalul va verifica daca traducatorul jurat mai indeplineste conditiile necesare pentru a exercita activitatea de traducator jurat si a purta acest titlu.
(2). Tribunalul va verifica in special domiciliul traducatorului, statutul sau profesional precum si, daca exercita o activitate regulata in domeniul traducerilor in limba sau limbile pentru care a fost autorizat.
(3). Confirmarea autorizarii pentru o noua perioada de 5 ani se face printr-o simpla scrisoare expediata de catre tribunal pe adresa traducatorului jurat sau prin e-mail.


Capitolul X. Incetarea calitatii de traducator jurat

Art 16.(1). Calitatea de traducator jurat poate inceta la cererea celui in cauza.
(2). Traducatorii jurati autorizati pentru mai multe limbi pot solicita incetarea calitatii de traducator jurat partial in sensul prezervarii competentei in ceea ce priveste unele limbi straine.
(3). Daca traducatorul jurat nu mai este in masura sa-si indeplineasca obligatiile asumate prin autorizare sau daca nu mai indeplineste conditiile enumerate la articolul 7 al prezentei legi, tribunalul poate fie sa suspende autorizatia celui in cauza pentru o perioada limitata, fie sa-l radieze definitiv din cadrul tabelului traducatorilor jurati.
(4). In cazul incetarii calitatii de traducator jurat fie la cerere, fie prin suspendarea au-torizatiei sau prin radierea de pe tabelul traducatorilor jurati, cel in cauza are obligatia de a restitui neintârziat autorizatia si sigiliul tribunalului.
(5). In caz de deces, succesorii acestuia au obligatia de a restitui neintârziat autorizatiile si sigiliile acestuia tribunalului.


Capitolul XI. Comisia de examinare a traducatorilor jurati

Art. 17(1). Membrii comisiei de examinare a traducatorilor jurati sunt desemnati de catre tribunal pentru fiecare sesiune de examen.
(2). Comisia este compusa din 7 membri, si anume:
a) un judecator; b) un procuror; c) un avocat; d) un notar public;
e) un reprezentant al inspectoratului judetean de politie, respectiv al inspectoratului de politie al municipiului Bucuresti;
f) doua cadre didactice universitare, având cel putin gradul de conferentiar, care predau doua limbi straine diferite la universitati de stat sau private acreditate.
(3). Pentru desemnarea membrilor comisiei de la literele a - e se va opta, pe cât posibil, pentru persoane care cunosc bine cel putin o limba straina.
(4). Comisia are ca sarcina examinarea aptitudinilor candidatului de a exercita activitatea de traducator jurat si inaintarea unui aviz catre tribunal.
(5). Comisia poate fi solicitata sa dea un aviz consultativ pentru orice problema pe care i-o prezinta tribunalul in legatura cu autorizarea exercitarii activitatii de traducator jurat .
(6). Cuantumul remuneratiei membrilor comisiilor de examinare a traducatorilor jurati va fi stabilit anual de catre Ministerul Justitiei, iar plata acestei remuneratii va fi suportata de catre candidati, separat de taxa judiciara de timbru.

Titlul V. Sanctiuni si cai de apel

Capitolul XII. Sanctiuni

Art.18. (1). In cazul unor reclamatii intemeiate, referitoare la calitatea traducerilor sau la refuzul nejustificat de a executa anumite lucrari, tribunalul va lua toate masurile adecvate impotriva traducatorului jurat. Aceste masuri pot fi:
a) avertisment;
b) suspendarea autorizatiei pentru o perioada determinata;
c) radierea de pe tabelul traducatorilor jurati.
(2). In cazul traducatorilor jurati autorizati pentru mai multe limbi, suspendarea auto-rizatiei sau radierea de pe tabelul traducatorilor jurati poate avea efect general sau poate afecta doar unele competente lingvistice.
(3). In cazul suspendarii autorizatiei sau al radierii de pe tabelul traducatorilor jurati, cel in cauza are obligatia de a restitui neintârziat autorizatia si sigiliul tribunalului.


Capitolul XIII. Contestatia si recursul

Art.19. (1). Traducatorul jurat sanctionat are dreptul sa inainteze un recurs catre Curtea de Apel competenta teritorial.
(2). Hotarârea Curtii de Apel este definitiva si irevocabila.
(3). Traducatorul jurat sanctionat conform articolului 13 alineatul 1 litera b sau c care nu a contestat sanctiunea, precum si cel a carui sanctiune, dupa contestatie, a fost mentinuta de catre Curtea de Apel, are dreptul sa solicite re-autorizarea ca traducator jurat, in conditiile prezentei legi.


Capitolul XIV. Exercitarea activitatii de traducator jurat de catre cetatenii straini

Art.20. (1). Incepând din data integrarii României în Uniunea Europeana ca membru cu drepturi depline, cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, precum si cetatenii Republicii Islanda, Regatului Norvegiei, Principatului Liechtenstein, Confederatiei Elvetiene, Principatului Andorra, Principatului Monaco si Republicii San Marino, pot exercita activitatea de traducator jurat pe teritoriul României daca indeplinesc urmatoarele conditii:
a) au domiciliul stabil sau resedinta permanenta pe teritoriul României de cel putin 3 ani;
b) poseda calitatea de traducator jurat in conformitate cu legislatia statului ai carui cetateni sunt.
(2). Cu incepere de la aceeasi data si cetatenii altor state decat cele enumerate la alineatul 1, care indeplinesc conditiile de la literele a si b, pot exercita activitatea de traducator jurat pe teritoriul României, dar numai pentru traduceri din limba oficiala a statului ai carui cetateni sunt in limba româna si invers.


Titlul VI. Dispozitii tranzitorii si finale

Art.21. (1). Traducatorii autorizati in conformitate cu legea nr. 178/1997 isi vor exercita in continuare activitatea in conformitate cu prevederile acestei legi pâna la data obtinerii calitatatii de traducator jurat in conditiile prezentei legi, dar nu mai mult de un an incepând de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
(2). Pentru autorizarea ca traducatori jurati, traducatorii autorizati in conformitate cu legea nr. 178/1997 ce beneficiaza de o vechime in activitate de cel putin 5 ani vor avea prioritate atât fata de traducatorii autorizati care nu au aceasta vechime in activitate, cât si fata de persoanele care nu au calitatea de traducator autorizat.
(3). In toate actele normative anterioare prezentei legi, prin sintagma "traducere legalizata" se va intelege "traducere prevazuta cu semnatura si sigiliul unui traducator jurat autorizat pentru limba din care s-a efectuat traducerea", iar in actele normative ulterioare se va utiliza sintagma "traducere certificata conforma", prin care se va intelege acelasi lucru.
(4). Incepând cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, legea nr. 178/1997 cu mo-dificarile si completarile ulterioare, precum si orice alta dispozitie contrara, este si ramâne abrogata.
(5). Pentru activitatea de interpretare judiciara, interpretii autorizati in temeiul legii nr.178/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, vor putea exercita aceasta activitate pâna la data emiterii unui act normativ care va reglementa exercitarea acestei activitati.
(6). Prezenta lege intra in vigoare dupa 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.

Anexa 1: Conditiile de competenta profesionala pe care trebuie sa le indeplineasca candidatii la calitatea de traducator jurat si conditiile de sustinere a examenelor in fata comisiei de autorizare a traducatorilor jurati

1. Candidatii care au absolvit un liceu cu predare in limba lor materna si au sustinut la examenul de bacalaureat atât o proba de limba si literatura româna, cât si o proba de limba si literatura materna, nu vor sustine examen in fata comisiei pentru limba respectiva, dar vor plati taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar pentru autorizare, in aceleasi conditii ca si candidatii reusiti la examen.

2. Licentiatii in litere-filologie, pentru a fi autorizati ca traducatori jurati pentru limba sau limbile pentru care sunt licentiati, vor sustine in fata comisiei un examen de traducere din limba româna in limba sau limbile straine respective sau invers, la alegerea lor.

3. Titularii unui certificat de traducator de la Ministerul Culturii, indiferent de specialitate:

a. Pentru limbile engleza, franceza, germana, spaniola, rusa, italiana si araba, ei trebuie sa fi sustinut examenul la Ministerul Culturii din limba româna in limba straina, in acest caz nu vor sustine examen in fata comisiei, dar vor plati taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar pentru autorizare. In caz contrar, ei vor sustine examenul corespunzator in fata comisiei.
b. Pentru alte limbi in afara acestora, ei nu vor sustine examen in fata comisiei, dar vor plati taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar pentru autorizare.

4. Candidatii care nu indeplinesc nici una din conditiile de mai sus:

a. Pentru limbile engleza, franceza, germana, spaniola, rusa, italiana si araba, vor trebui sa prezinte o adeverinta eliberata de catre o facultate de litere-filologie acreditata, din care sa rezulte cunoasterea limbii straine respective. Acesti candidati vor sustine in fata comisiei un examen de traducere din limba româna in limba straina.
b. Pentru alte limbi in afara acestora, ei vor trebui sa prezinte o declaratie autentificata data pe proprie raspundere, prin care declara cunosterea limbii straine respective. Acesti candidati vor sustine in fata comisiei un examen de traducere din limba straina in limba româna sau invers, la alegerea lor.

Weinberg Pavel (germana, engleza, maghiara)

Timisoara, str.Clabucet 8, sc.B, ap.6 tel.155258

Şaitoş Domnica Aurelia (engleza, franceza, spaniola)

Loc. Oradea, str.Braşovului nr.45, jud.Bihor, tel.0259436311

Ţiţirigă Mariana-Constanţa (engleza, germana, italiana, franceza)

Bucureşti, Sos.Panduri nr.11, bl.P20, sc.1, et.8, ap.41 sector 5,
tel. 7813112,
mobil 0723132550

RECENZIE: Graham Fuller, Secrets of Learning a Foreign Language

Motto: “There are only two things that you need to learn when you study a foreign language: words and how to put it together.” (Graham Fuller)

Să stabilim dintru început: ceea ce spune Graham Fuller, fost angajat al Foreign Office, în urma unei vieţi petrecute prin câteva zeci de ţări din toată lumea, care l-a împins să înveţe vreo zece limbi străine, nu poate fi calificat drept “secret”, la fel cum el nu este în niciun fel un “expert” (cum îl prezintă scurt maşina publicitară). Lucrarea, foarte plăcut de auzit, fiind un audio-book, este opera unui diletant (şi ne raportăm la verbul italienesc dilettare – a desfăta, a delecta), a unui pasionat deci, care s-a investit intelectual de fiecare dată când a fost aruncat în “băi lingvistice” diverse: turcă, germană, chineză, franceză, spaniolă, arabă… E un lucru remarcabil, din care au ce învăţa toţi începătorii, dar care cu greu poate oferi vreo noutate profesorului de limbi străine, sau celui care a trecut deja de a treia limbă…

Citeste mai mult aici.

Boboc Raluca (engleza, suedeza)

Bucuresti, str.Mehadiei, nr.16, bl.22, sc.B, ap.71, sector 6,

tel.2206085

Bujor Tatiana (rusa, italiana)

Traducator autorizat de Ministerul Justitiei

Efectuez traduceri din rusa si italiana

Am experienta in urmatoarele domenii:
- general (literatura, protectia mediului, geografie),
- tehnic (ind. navala, motoare, utilaje, tehnologii),
- medical (medicina generala, homeopatie, oftalmologie, ortopedie),
- diplome si certificate, juridic.

Imi desfasor activitatea in orasul Constanta.

tel 0721164954

antile2000@yahoo.it

Traducătorul – PFA sau SRL?

În 2005, un coleg traducător a cerut o opinie de la ITM Gorj, entitate autorizată să formuleze astfel de interpretări legale în domeniul dreptului muncii. Rezultatul este mai jos (click pe foto pentru marire):



De aici survine următoarea consecinţă:

Niciun traducător autorizat în baza Legii nr. 178/1997 nu poate nici să fie angajatul unui S.R.L. pentru această activitate, nici să vândă traduceri vreunui S.R.L. în scopul revinderii acestora la adevăratul beneficiar.

Badea Alina Elena (engleza)

Traducator romana-engleza-romana autorizatie nr.20070/2007
Domenii: economic, contabilitate, financiar, juridic.

Bucuresti.

Contact: 0766411138/ alinaelena20@yahoo.com

Milanovici Sretko (sârba)

Autorizat ca traducător pentru limba s â r b a
(autorizaţia nr. 17841/2006, eliberată de Ministerul Justiţiei)

Combinaţii lingvistice:

ROMÂNĂ—SÂRBA—ROMÂNĂ
ROMÂNĂ—CROATĂ—ROMÂNĂ
ROMÂNĂ—BOSNIACĂ—ROMÂNĂ
ROMÂNĂ—MUNTENEGREANĂ—ROMÂNĂ
SLOVENA—ROMÂNĂ

Servicii de interpretariat: consecutiv, simultan.

Contact

mob. : +40 (0) 744 471 333;
e-mail: milanovici.traduceri@yahoo.com;
msretko@yahoo.com
Timişoara.

Moldovan Sînziana (engleză, franceză)

Braşov, str.Lacurilor nr.49, jud.Braşov,
tel. 0268339589
mobil 0745918702

Judeţul Argeş – traducători autorizaţi

Engleză

Baciu Corina (Câmpulung)
Sanda Iuliana (Mioveni)


Franceză

Sanda Iuliana (Mioveni)


Italiană

Baciu Corina (Câmpulung)

Judeţul Alba – traducători autorizaţi

Italiană

Bodocan Vasile-Dorianu (Ocna Mureş)

Ionescu Andreea (rusa)

Bucuresti
Str.Iuliu Maniu nr.51, bl.22B, sc.D, et.3, ap.179, sector 6,
tel. 7710669

Amuzant (2)

Fiindcă am trecut de faza în care "îmi pica faţa" când vedeam cum ne faultează pe unii mulţi stimabili colegi, m-am gândit să le încradrez pe acestea la "haioase":

a."Traducem orice!" Hm, cu criza asta am sărit peste barierele traducerilor clasice, oare ce altceva mai traduc prealuminaţii noştri colegi, mă şi tem să mă gândesc. Poate "mâncăm orice"... că e criză noah, am înţelege.

b. Nu mai contează dacă sunt 3 RON sau 3 Euro. Nu? Ăăă.. Nu?

Auăleu, stimabilă colega la (multe) litere!

(DISCUTÁBIL adj. 1. v. controversat. 2. (fig.) șubred. (Un argument ~.) 3. v. nesigur. - sursă DEX online)

P.S. Sursa pozelor se află în jpg.

De ce sunt absolut necesare încheierile de legalizare în alb pentru buna funcţionare a birourile ilegale de traduceri

Hai să ne înţelegem dintru început: există birouri de traduceri absolut respectabile. Şi există gunoaie care fac viaţa traducătorilor nemeritat de grea. Primele, adevărate case de traduceri, sunt organizate de profesionişti, şi lucrează cu profesionişti. De la ei poţi auzi de CAT Tools, la ei se traduc proiecte care implică volum mare de muncă şi colaborarea mai multor specialişti. Zilele trecute îmi spunea o bună prietenă că a tradus câteva volume dintr-un tratat de anatomie cu un astfel de birou. Operaţiune organizată la mare fix: ea a fost “prima mână”, un al doilea traducător a făcut operaţiunea de proofreading, în cele din urmă un medic lecturat totul. În condiţiile acestea, cred că beneficiarul nu poate fi decât ultra-mulţumit. Traducătorii sunt şi ei statisfăcuţi de munca lor. Profitul biroului este unul câştigat cinstit. Acestea sunt case de traduceri, împotriva cărora n-am scris şi nici nu intenţionez să scriu. Ele sunt necesare pentru branşa noastră, sunt garanţia lucrului bine făcut.

Mi s-a pus însă pata pe ceea ce se cheamă “plimbătorii de documente”. Aceştia, deşi îşi spun tot birouri de traduceri, sunt groparii meseriei de traducător din România. Le-am declarat război, şi voi face tot se poate legal vorbind ca să-i îndrum spre alte ocupaţii, cinstite de data aceasta. Prezenţa lor pe piaţa traducerilor este ilegală, imorală şi contraproductivă. Funcţionarea acestor mici firme de bişniţăreală este o ofensă adusă legii, traducătorilor autorizaţi de Ministerul Justiţiei şi oricărei norme de bun simţ. Totul, absolut totul este diferit între prima categorie de birouri (să le numim convenţional “case de traduceri”, în semn de deferenţă) şi cea de-a două (“fabrici de traduceri”, pentru a evoca tratamentul inuman la care sunt supuşi profesioniştii atunci când au ghinionul să intre în cârdăşie cu de-alde ăştia).

O casă de traduceri ştie că rezistă pe piaţă doar prin profesioniştii ei, pe care-i preţuieşte, ştiind mai cu seamă că un traducător este, prin competenţele lui speciale, un unicat în branşa lui. Casa de traduceri se ocupă de proiecte extra-juridice, pe care îşi pune amprenta prin capacitatea de a le organiza şi de a le duce la bun sfârşit. Fabricile de traduceri sunt profilate aproape în exclusivitate pe traduceri juridice, la care în mod legal nu au acces. Şi ce dacă? Cine stă să verifice? Totul e să găsească un traducător numai bun de jumulit, pe care să-l împingă să facă treabă. Fabrica de traduceri nu semnează decât, în cel mai bun caz, bonul fiscal, despre responsabilitate nici nu se pune problema. Traducătorul face, traducătorul trage, intermediarul e deplin nevinovat. Singurul lucru care contează pentru aceşti întreprinzători veroşi este profitul: când găsesc un traducător dispus să se împace pe mai puţini bani, cel cu care au lucrat câteva luni îşi pierde automat comenzile.

Ei bine, dar experienţa? Care experienţă? Ce contează? Un traducător este în ochii patronului egal cu alt traducător, oricare altul. Proprietarul fabricii de traduceri renunţă la colaborarea cu traducătorul cu experienţă în momentul în care găseşte un începător dispus să lucreze la jumătate de preţ. Credeţi că tariful la client scade? Nu, nici pomeneală. De ce să scadă? Doar el, întreprinzătorul, plăteşte chiria, curentul electric, conexiunea internet, benzina. Traducătorul nu plăteşte nimic, el trebuie să se mulţumească cu puţin, cu cât mai puţin. Ce contează că intermediarul s-a băgat aiurea, că nu e nevoie de el când vine vorba despre traduceri autorizate de Ministerul Justiţiei, că banii pe care îi percepe sunt furaţi din ceea ce se cuvine traducătorului? El, intermediarul, trăieşte cu senzaţia că “dă traduceri” traducătorului. După singurul criteriu care îl interesează: preţul.

Pentru casele de traduceri există norme de muncă, există termene, există eventual urgenţe care se plătesc corespunzător. Pentru fabricile de traduceri trebuie să faci tot cât îţi dau, altfel e de rău, înseamnă că nu eşti capabil, nu eşti un bun traducător. Ce contează că legea îţi dă voie să predai traducerile în 48 de ore, că-ţi dă dreptul să ceri un spor de 50% pentru tot ce intra sub termenul acesta? La fabrica de traduceri le termini de pe o zi pe alta, adică sub 24 de ore. Te trezeşti în crucea nopţii ca să fie gata în zori? Păi unde scrie că traducătorul trebuie să doarmă ca tot omul? Să muncească, banul nu se câştigă frecând mangalul! Fireşte, intermediarul are voie să câştige băgând documentul în sertar, apoi scoţându-l pentru a-l înmâna traducătorului, băgând traducerea legalizată în sertar, apoi scoţând-o pentru a o înmâna clientului. El, da, face banul plimbând actele. Traducătorul trebuie să muncească, întâi vreo 10 ani ca să înveţe o limbă străină, apoi zi de zi pentru a traduce. Intermediarul poate fi şi repetent, el are dreptul la minim 30% din preţul final, sau chiar 50%.

Pentru fabricantul de traduceri, contează doar relaţia lui cu clienţii, pe care ţine să-i servească prompt (adică la mai puţin de jumătate din termenul legal de execuţie) şi profitul pe care-l obţine. Are nevoie deci de traducători care lucrează mult, repede şi ieftin. Nu ezită să se bată cu pumnul în piept pe diferite grupuri şi forumuri din internet că ei îi oferă traducătorului din Bârlad posibilitatea de a lucra în Bucureşti. Ar fi, zic ei, şansa celor din oraşelele obscure ale României. Fals, fals, fals! Eu locuiesc într-un astfel de orăşel, nu mai mult de cincizeci de mii de oameni. Şi ştiu bine că oraşele mici, chiar dacă au traduceri mai puţin decât cele mari, au şi mai puţini traducători. Matematic vorbind, nimeni nu este dezavantajat: într-un oraş mare există volum de lucru considerabil, dar şi concurenţă; în vreme ce în micile oraşe traducătorii se numără pe degetele de la o mână. La mine sunt mai multe birouri decât traducători. Am lucrat cu aproape toate birourile, când au găsit într-un oraş mai mare pe cineva dispus să lucreze mai ieftin ca mine, mi-au întors spatele fără nicio jenă. Ce-ar fi trebuit să fac, să-mi reduc tarifele ca să se îngraşe intermediarii? Imposibil. Nu cunosc niciun om care să cedeze la şantaj şi să-şi poată păstra ulterior stima de sine.

Şi aici intervine necesitatea încheierii de legalizări în alb. Aşa cum am explicat pe larg aici, traducătorul din Bârlad nu poate lucra cu Bucureştiul în acelaşi termen ca un Bucureştean decât recurgând la o ilegalitate: traduce fără să ştie sigur dacă în fabrica de traduceri la încheierea pre-ştampilată şi pre-semnată se va anexa munca lui sau un alt document. Aşa cum spune Nicolae Zarna aici, sistemul oferă oportunităţi fantastice unui intermediar veros. Mai trebuie spus ceva: mânăria n-ar funcţiona fără concursul activ al unor notari. Am avut norocul să lucrez cu profesionişti autentici în domeniu, oameni care n-ar încălca procedurile pentru nimic.

De exemplu, pentru a se asigura că traducătorul a consultat documentul-sursă, se impune ca acesta să fie ştampilat şi semnat. Fireşte, când traducătorul lucrează la distanţă, el nu atinge niciodată fizic documentul-sursă, şi nu-l poate semna. Există notari care n-au nicio problemă să autentifice semnătura traducătorului pe traducere în acest caz. Notarii cu care lucrez eu n-ar admite sub nicio formă aşa ceva. Am mai auzit şi de un caz în care un notar a înregistrat un specimen de semnătură fără ca acesta să fi fost depus în persoană de către traducător. Traducătorul (sau altcineva) a semnat pe o hârtie, pe care a trimis-o notarului aflat în altă localitate. E o abatere fantastică de la deontologia profesională.

Şi cred că nu vorbesc despre un caz singular, gândiţi-vă că traducătorul din Bârlad, care nu mai poate lucra la el acasă pentru că piaţa lui a fost invadată de bucureşteni, nu se duce totuşi în Bucureşti ca să depună specimenul de semnătură. Şi asta pentru că lucrează concomitent cu Timişoara, cu Baia Mare şi cu Craiova. Dacă ar călători să-şi depună specimenul de semnătură peste tot pe unde lucrează, nu s-ar mai ocupa de traduceri, ci de turism. Fireşte, nimeni şi nimic nu garantează că în acest caz biroul de traduceri nu depune o “semnătură” fantezistă a traducătorului autorizat, că nu reproduce ştampila ulterior cu un fotocopiator ordinar, putându-se vorbi în acest caz de fals şi de uz de fals, şi aceste riscuri ar fi cu desăvârşire eliminat dacă notarii în cauză ar dovedi probitate profesională, şi ar dori cel puţin să-l vadă pe traducător în momentul depunerii specimenului de semnătură. Numai că pentru unii contează mai mult banul decât legea, şi să recunoaştem că din legalizarea traducerilor ies mulţi bani, câştigaţi uşor.

Încheierea de legalizare în alb e, aşa cum spun colegii, un cec în alb. Îl dai cuiva pe care nu-l cunoşti (n-ai mâncat un sac de sare cu persoana respectivă), şi-i permiţi până la urmă să facă orice cu ea. Fără trucul acesta jmecheresc, nu s-ar putea răspunde imperativului temporal, şi patronii birourilor ar fi obligaţi să lucreze doar cu traducătorii locali. Dacă nu s-ar apela la această ilegalitate făţişă, patronii ar fi obligaţi să-i respecte pe profesionişti, şi situaţia acestora ar fi mai bună. Când însă ai libertatea să alegi virtual de oriunde din România, nu mai e nevoie de respect, te foloseşti de traducător ca de-un sul de hârtie igienică, când s-a terminat începi altul, nu-i problemă, se găsesc traducători la bax în supermarket. Plus că în timp ajungi să te minunezi de prostia celor dispuşi să pună ştampila şi semnătura pe nimic. Şi aici, fără înconjur, dăm vina pe sistemul de autorizare care pune o meserie în braţe cuiva fără examen, fără să-l instruiască ce are şi ce nu are voie, fără să-l cheme periodic la cursuri profesionale.

Le-am declarat război birourilor din oraşul meu, şi voi folosi toate procedeele legale să le descurajez să mai practice sportul ăsta. Piaţa traducerilor juridice nu are nevoie de intermediari, ci de profesionişti. Iar cei din urmă nu trebuie să negocieze nimic cu cei care nu au dreptul legal să semneze nimic. N-am nimic împotrivă, cui îi plac banii din traduceri să pună mâna să înveţe o limbă străină, să meargă să se autorizeze, şi-am să-i spun ulterior “colega”. Mai are rost să adaug că n-am cunoscut niciodată vreun intermediar care să fi devenit traducător (invers, da!). Să sintetizez acum tot ceea ce am scris aici:

a) Intermediarii ilegali urmăresc doar 2 aspecte: profitul şi relaţia cu clientul final, în detrimentul traducătorul autorizat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti;

b) Lucrul la distanţă presupune pentru traducătorul autorizat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti abandonarea probităţii profesionale şi riscuri foarte mari, inclusiv de natură penală;

c) Sistemul nu ar funcţiona fără concursul unor notari veroşi, care devin astfel complicii groparilor profesiei de traducător autorizat.

Toate acestea trebuie să înceteze. Şi cred că avem toate pârghiile legale să punem capăt acestui dezmăţ, numai să vrem!

Scrie mail-ul tău aici sa să primeşti fiecare postare nouă:

Serviciu furnizat de FeedBurner

Cum e cu corpurile profesionale (de Ovidiu Jurj Martin)

Mă surprinde mai ales ultima parte: eu nu am văzut şi nici nu văd pe nimeni nemulţumit dintre membrii uniunilor profesionale existente la noi şi nimeni din rândul lor nu ar vrea să se desfiinţeze: niciun notar public nu vrea desfiinţarea UNNPR, niciun executor judecătoresc nu vrea desfiinţarea UNEJ, niciun avocat nu vrea desfiinţarea UNBR (avocaţii legal admişi în profesie, nu aşa-zişii avocaţi, care nu au fost primiţi în barourile ilegal constituite), niciun medic nu vrea desfiinţarea Colegiului Medicilor din România etc.

Sigur că unii membri ai profesiilor reglementate or fi fost ei la început un pic mai reticenţi, mai ales cei mai în vârstă; dar cu timpul le-a trecut, fiindcă au înţeles că uniunea profesională nu le vrea decât binele şi că nu le face decât bine, le apără cu succes drepturile şi interesele etc. Am un exemplu chiar în casă în acest sens: maică-mea, care acum nişte ani, când doar ce se înfiinţase Colegiul Medicilor din România, avea cam aceeaşi gândire: "La ce bun să le dau eu cotizaţie şi la ăştia, la ce bun să mă oblige ăştia să merg la cursuri, conferinţe, simpozioane etc. să iau diplome cu puncte EMC, să mă abonez la Viaţa Medicală ca să iau puncte şi pe aia, şi la revista nu mai ştiu care etc. etc.? De ce eu, medic primar, care am învăţat destul o viaţă întreagă până la primariat şi mai am câţiva ani până la pensie, să mă duc la tot felul de chestii inutile, laolaltă cu studenţii şi cu rezidenţii?!" Aşa gândea. Deci dacă era după ea, de bună voie şi nesilită de nimeni, comodă cum e, nu s-ar fi dus niciunde. Aşa, datorită Colegiului Medicilor, a trebuit musai să se ducă pentru a aduna puncte EMC, fiindcă fără ele în nr. suficient nu i-ar fi prelungit Colegiul Medicilor autorizaţia de liberă practică. Aşa că s-a dus de musai şi, după mai multe evenimente de astea tip educaţie medicală continuă, reticenţa iniţială a dispărut treptat, ba mai mult, mai nou a ajuns să-i placă să se ducă. Nu numai că mai mănâncă ici o măslină, colo o chiftea, dincolo mai bea un pahar de suc etc., dar mai ales a ajuns la concluzia că acolo află lucruri noi, aude ba de o procedură nouă, ba de un medicament nou, primeşte tot felul de materiale informative, fiindcă firmele de medicamente de regulă sponsorizează şi ele evenimentele şi îşi fac reclamă cu materiale tipărite, postere, ba chiar mostre gratuite de medicamente etc. Plus e şi o ocazie de socializare: mai cunoaşte lume nouă la asemenea evenimente, mai vorbeşte cu colegi cu care în policlinică nu are când să stea de vorbă etc. Deci sunt utile chestiile astea şi duc la evoluţia profesiei reglementate, oricare ar fi ea, la progres, la o cât mai înaltă calificare a membrilor profesiei, la o cât mai bună cunoaştere între ei a membrilor profesiei, la o cât mai bună comunicare şi cooperare între ei etc.

Corpurile profesionale - professional bodies - reunesc toţi membrii unei profesii şi pretutindeni în lume sunt înfiinţate de membrii profesiilor respective, la iniţiativa acestora, deci nu au picat din cer; de asemenea, important este că sunt înfiinţate legal, în baza legilor speciale ce reglementează profesiile respective şi sunt recunoscute oficial. La noi în România, toate profesiile reglementate au asemenea uniune profesională; practic noi, traducătorii şi interpreţii autorizaţi cred că am rămas singura profesie reglementată care nu avem aşa ceva: uniune profesională şi de asta este normal să facem şi noi aşa ceva, ca să fim şi noi în rândul lumii, în rândul celorlalte profesii reglementate.

Asemenea uniuni profesionale acţionează în toată lumea civilizată şi mai ales în Europa; în spiritul legislaţiei europene, ele sunt cele care reglementează profesia, accesul în aceasta, standardele de calitate şi de desfăşurare a profesiei în mod unitar, codurile de conduită profesională şi multe altele. Inclusiv educaţia profesională continuă, prin cursuri de pregătire şi perfecţionare profesională, care da, se plătesc, niciunde în lumea asta nu sunt gratis, fiindcă profesorii universitari care le ţin trebuie plătiţi, diversele materiale şi suporturi de curs trebuie şi ele asigurate şi deci şi plătite, spaţiul de desfăşurare a cursurilor trebuie plătit şi el, chirie, utilităţi etc. Iar restul, dacă ar mai rămâne, ar rămâne la uniunea profesională, bani care ar fi folosiţi tot spre binele şi în folosul profesiei. La fel e şi cu cotizaţiile: este normal să fie percepute, la orice organizaţie, inclusiv la una de tip ONG se plătesc cotizaţii, diferenţa fiind că într-un ONG se înscrie numai cine vrea, pe când la uniunea profesională înscrierea este obligatorie, dar cum uniunea îi apără pe toţi membrii ei, este normal să îi şi inclusă pe toţi membrii ei, care este normal să plătească absolut toţi o cotizaţie. Cotizaţia nu-i o lume, iar dacă ai venituri bine, dacă cresc preţurile pe pagină, nu are nimeni de ce să-şi facă griji că nu are din ce plăti cotizaţia, cursurile, examenele etc. Probleme există tot datorită dumpingului, fiindcă la profesiile reglementate unde uniunile profesionale au pus onorarii mari, adică decente şi corecte, acolo nu există probleme: nici notarii publici, nici avocaţii, nici executorii judecătoreşti nu au niciun bai cu cât trebuie să dea la uniune, la cursuri de perfecţionare etc., că îşi scot ei banii ăştia după aia de la clienţi, cu ajutorul onorariilor minimale, binefacere pe care tot uniunii profesionale o datorează, fiindcă uniunea profesională este cea care stabileşte aceste onorarii minimale, fără de care membrii profesiei s-ar mânca unii pe alţii şi tot ar muri de foame, ar ajunge la dumping şi concurenţă neloială exact ca noi acuma, traducătorii şi interpreţii autorizaţi. Deci există un circuit al banilor: ai câştiguri şi ca să le menţii la nivelul lor şi / sau să le faci mai mari, faci nişte cheltuieli cu uniunea profesională, care îţi dă instrumentele necesare ca acest lucru să se întâmple; apoi, cheltuielile astea făcute cu folos le recuperezi din noile câştiguri etc. Deci e un cerc, dar nu unul vicios, ci unul benefic, unul avantajos tuturor membrilor profesiei. Doamne ajută să ajungem să avem şi noi aşa ceva!

Deci eu cred că este exact invers: profesiile reglementate care au uniune profesională nu au probleme, sau au puţine şi nu atât de grave cum au profesiile care nu au uniune profesională, cum suntem şi noi, traducătorii şi interpreţii autorizaţi deocamdată. De asta este de dorit să ajungem să schimbăm legislaţia existentă, fiindcă iacătă că, în ciuda unor divergenţe de opinie pe diverse teme, în ce priveşte un lucru, se pare că toţi suntem de acord: că Legea nr. 178/1997 cu modificările şi completările ulterioare este proastă. Păi dacă este aşa, atunci de ce să nu ne unim cu toţii şi împreună să facem totul pentru a avea o lege nouă şi bună, favorabilă profesiei, oamenilor muncii care slujesc acea profesie, care să le facă acestora o viaţă mai uşoară şi mai bună? Adică o lege care să prevadă înfiinţarea uniunii profesionale şi să reglementeze strict accesul la profesie, formele de exercitare a profesiei, competenţa uniunii de a stabili onorarii minimale obligatorii etc.; deci da, o lege croită după tiparul celor existente deja la noi în România, mai ales Legea nr. 36/1995.

Deşi, dacă stau bine să mă gândesc, poate ar mai fi o soluţie posibilă. Adică e clar şi incontestabil că noi, traducătorii şi interpreţii autorizaţi, avem nevoie de o uniune profesională; ok, dar oare e musai ca uniunea asta să fie a noastră, sau altfel zis, oare e musai-musai să fie numai a noastră? Oare nu ar fi mai benefică o altă formă de uniune, care să cuprindă profesii similare? Adică mă gândesc dacă nu ar fi posibilă o includere a noastră, a traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi, în UNNPR, care să ne absoarbă pe toţi împreună, întreaga noastră profesie, deci din nou precizez: numai traducătorii şi interpreţii autorizaţi, nu şi ceilalţi traducători şi interpreţi. Adică UNNPR ar deveni mai mare, s-ar putea numi, de pildă, UNNPTAR - Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi a Traducătorilor Autorizaţi din România. Camerele lor la fel, ar deveni şi ale noastre, iar noi nu am avea nicio pretenţie, ne-am băga un om la centru şi câte unul la Camere în conducere, să nu zică nimeni că breasla noastră nu e reprezentată, iar omul ar putea fi tot unul de-al lor, deci un traducător autorizat care e şi notar public, ca să nu zică că ne amestecăm într-ale lor, şi noi în rest, am fi simpli cotizanţi; adică exact ca în vremurile bune, notarii publici şi-ar conduce uniunea ca de obicei, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, şi ar face tot ce trebuie şi pentru noi, fără să ne batem noi înşine capul. Iar asta din nou: nu este aservire, ci punere sub protecţie, este ocrotirea noastră, a profesiei noastre şi a intereselor noastre, care e clar că sunt comune cu ale notarilor publici.

Ei întotdeauna au făcut numai ce a fost mai bine şi pt. ei şi pt. noi, se pricep cel mai bine să ne conducă pe calea cea bună a progresului profesional şi a prosperităţii financiare; noi, traducătorii autorizaţi, suntem ca o turmă de oi, iar dacă punem tot o oaie dintre noi să ne conducă, sau un grup de oi, apoi nu-i de mirare că de aia ies lucrurile... de oaie. Dar dacă ne conduc nişte câini ciobăneşti destoinici, inteligenţi şi puternici, ne duc şi pe drumul cel bun, au şi grijă de noi să ne ţinem de turmă, să nu ne abatem din drum, să nu picăm în prăpastie etc., plus că ne-ar şi păzi de toţi lupii care ar vrea să ne atace. Eu am ferma convingere că notarii publici ne-ar conduce şi ne-ar apăra drepturile şi interesele incomparabil mai bine decât noi înşine.

Deci practic, gândindu-ne la o absorbire a noastră de UNNPR, e clar că uniunea e gata constituită, Camerele din teritoriu la fel, deci noi nu ar mai trebui să ne batem capul cu înfiinţarea; plus că nu am mai plăti nici chirie pe sedii, nici în Bucureşti şi nici în teritoriu, dacă ne-ar găzdui UNNPR, respectiv Camerele acesteia, deci încă un lucru bun. Se ştie că şi Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR) tot de UNNPR este găzduită, că nu are sediul propriu, deci ar exista un precedent.

Cât despre uniuni profesionale care cuprind două sau mai multe ocupaţii, există aşa ceva la noi în România, cel puţin două: Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR) - care cuprinde şi ocupaţia experţilor contabili, şi pe cea a contabililor autorizaţi, şi a doua este Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România (OAMMR), care cuprinde 3 ocupaţii: nou înfiinţata ocupaţie a asistenţilor medicali generalişti, ocupaţia asistenţilor medicali şi ocupaţia moaşelor. Deci uite că asemenea uniune nu ar fi nici prima, nici ultima, nici singura şi nu ar fi deloc nefirească.

Avantajul cel mai important pe care ni l-ar aduce nouă, traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi, absorbţia profesiei noastre de către UNNPR ar fi calitatea de membru într-o uniune profesională adevărată, puternică, recunoscută oficial în România şi având o largă recunoaştere şi apreciere internaţională, în întreaga Europă, dar şi în lume, în toate ţările notariatului latin de tip civil law notary. Dacă am fi membri ai acestei uniuni, ei în mod sigur nu i-am plăti cotizaţie degeaba ca unei ONG, fiindcă uniunea asta într-adevăr ar cuprinde toţi membrii profesiei şi ar reglementa întreaga noastră profesie şi într-adevăr ne-ar apăra interesele şi mai ales ne-ar aduce şi nouă mult doritele onorarii minimale din Anexa 4, precum şi asigurarea profesională obligatorie, pe care am plăti-o şi noi la Casa de Asigurări a UNNPRului, ca să nu ne mai spargem capul să ne chinuim să facem o casă de asigurări proprie. De asemenea, având în vedere că această activitate de traducere de înscrisuri este una notarială, educaţia profesională continuă în domeniu, atât pentru noi, cât şi pentru notarii publici care sunt şi traducători autorizaţi şi fac ei înşişi traduceri, s-ar desfăşura în cel mai adecvat cadru posibil: în cadrul nou înfiinţatului Institut Notarial Român şi tot notarii publici s-ar ocupa de ea, nu ne-am mai bate noi capul, noi doar ne-am duce la cursuri, le-am plăti cu cât vrea uniunea şi ar fi bine. Iar uniunea, dintr-o asemenea extindere, ar avea şi ea foloasele ei: ar avea mai mulţi membrii cotizanţi, prin includerea profesiei noastre în ea, deci mai mulţi bani, şi din cotizaţii, şi din asigurările profesionale, şi din taxele de examene de admitere în profesie, şi din taxele de cursuri de perfecţionare profesională continuă etc.

Ar fi totuşi o problemă: cu legislaţia. Se ştie că oricum noi, traducătorii autorizaţi, avem domeniu de activitate comun cu notarii publici, din moment ce efectuarea traducerilor de înscrisuri intră la activitate notarială, fiind de competenţa notarilor publici cf. art. 8 lit. j din Legea nr. 36/1995. Iar legea nr. 36/1995 şi Regulamentul de punere în aplicare a acesteia, ca şi OMJ 233/C/1996 oricum ni se aplică ambelor profesii, deci atât notarilor care fac traduceri ei înşişi, cât şi nouă, traducătorilor autorizaţi, prin urmare iacătă că avem şi cadru legislativ comun. DAR: ar mai trebui schimbări la Legea nr. 36/1995 în sensul menţionării noastre în rândul membrilor uniunii şi băgate prevederi legate de traducerile şi interpretariatul pentru instanţe, MJ, CSM, organe de urmărire penală etc. Şi din câte ştiu, cei de la UNNPR se tem de o schimbare a Legii nr. 36/1995, fiindcă ei văd în asta un risc de a apărea, pe lângă modificările dorite, şi alte modificări nedorite, deci e ca deschiderea cutiei Pandorei: nu ştii ce iese din ea. De aia nu e deloc sigur că UNNPR ar accepta să ne absoarbă toată profesia în ea. Sau cine ştie? Eu zic că ar merita încercat: cred că e oportun să propunem UNNPRului aşa ceva; dacă vrea, bine, dacă nu, asta e, mai mult decât să ne zică că nu vrea, nu are ce să ne facă; noi nu ne-am supăra pe ea dacă ne-ar refuza, ci tot am rămâne în relaţii foarte bune cu ea şi în continuare, fiindcă e în interesul nostru.

Deci din două una ar trebui să se întâmple, ca să avem uniune profesională a traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi:
- ori să ne absoarbă UNNPR întreaga profesie, devenind astfel şi noi membrii ei cotizanţi; colegii din UNTAR încă nu au nicio reacţie la ideea asta a ema, dar cien ştie?
- ori UNTAR să se transforme în uniune profesională, dar care să fie foarte strâns legată de UNNPR şi după sfatul ei şi unde se poate chiar cu implicarea ei, să reglementeze întreaga noastră profesie. Dacă rămâne ONG, rămâne degeaba, eu unul aş ieşi din ea, fiindcă ştiu că nu poate face nimic ca ONG în interesul profesiei întregi, deci aş cotiza degeaba. Numai la o uniune profesională aş cotiza cu toată convingerea, aş da bani din toată inima şi dacă aş vedea că face treabă şi merită, i-aş face şi donaţii, nu doar aş plăti cotizaţie. În orice caz, din uniunile profesionale existente la noi în România, singura în care, dacă m-ar primi, m-aş înscrie din convingere şi aş cotiza la ea cu drag ar fi UNNPR, fiindcă până acum e singura care a făcut ceva şi nu doar ceva, ci numai lucruri bune pentru profesia noastră, deci implicit şi pt. mine, ca membru al profesiei. Sau în viitor m-aş înscrie într-o organizaţie nou înfiinţată numai dacă seamănă cu UNNPR ca mod de organizare şi funcţionare, altfel îmi dau seama că nu are sens să investesc în ea timp şi bani, fiindcă ar fi inutil, ar fi absolut degeaba.

Depinde de UNNPR ce vom face. Cert este că noi nu ne dorim despărţirea de notari, ci dimpotrivă, facem totul pentru stimularea bunei colaborări interprofesionale reciproc-avantajoase, fiindcă nouă, traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi, nicio altă colaborare nu ne poate da atâtea lucruri bune ca asta cu notarii publici; nicio altă colaborare nu ne prieşte aşa de mult. Să zicem Doamne ajută să ne susţină în continuare notarii publici indiferent cum, şi să ne ducă în spate şi pe noi ca de obicei şi să zicem mersi că se întâmplă asta, să le fim veşnic şi adânc recunoscători pentru tot.

Vezi sursa.

De ce este de dorit desfiinţarea SRLurilor la traducerile autorizate (de Ovidiu Jurj Martin)

Am specificat deja în postări anterioare că nu doresc să generalizez, însă am spus de asemenea că, din păcate, modul de lucru ilegal şi imoral, împotriva oricăror norme de etică şi de echitate profesională, la SRLurile de "traduceri autorizate" din România reprezintă mai degrabă regula decât excepţia. În Germania precis e altfel, precis e mai bine; nu ştiu exact, chiar ar fi interesant de ştiut care este situaţia acolo şi cât la sută din preţul de la clientul final îl primeşte traducătorul şi cât ia SRLul.

La noi situaţia este oribilă: SRLurile vor să ia partea leului, mult mai mult decât traducătorii autorizaţi care muncesc efectiv: adică doar 1/3 sau chiar mai rău: 1/4 din preţ vor să îi dea traducătorului şi interpretului autorizat şi partea leului de 1/3 respectiv de 3/4 din preţ iau SRLurile. Eu am lucrat cu SRL care nu era dumper şi care lua 200 ron + TVA pe ora de interpretariat la notariat; deci dacă venea clientul la SRL şi zicea că vrea interpretariat la un act notarial ce urmează a se întocmi, ajungeai la notariat prin SRL. De fiecare dată SRLul trimite la notariatul în cauză unde are loc interpretariatul una din fete, deci din secretare, să taie chitanţa şi factura la client şi să-i ia banii, deci am văzut ce i-a scris în factură şi ce bani i-a luat: de pildă, la un contract de vânzare teren, am stat vreo 2 ore la notariat pt. interpretariat, până au mai schimbat nu ştiu ce, până l-au scos iar la imprimantă etc., până s-a semnat în faţa doamnei notar etc. etc., iar biroul de traduceri a încasat fără jenă 479 ron pe toată tărăşenia. Iar interpretului autorizat nu vor să-i dea decât 50 ron pe oră. Deci ei iau 150 ron pe ora, biroul exploatator, fără să facă nimic. Şi la traduceri este aceeaşi tendinţă: să ia biroul partea leului, aceleaşi rapoarte ca la interpretariat: 1/3 vs. 2/3, respectiv 1/4 vs. 3/4. Cât de fraier trebuie să fii ca să tot înghiţi aşa ceva?! Şi în Germania tot aşa este?

La noi în România, cum ziceam, din păcate sunt foarte puţine SRLuri de "traduceri autorizate" - deci insist: numai la acelea mă refer, nu şi la SRLurile care fac alte tipuri de traduceri - care nu practică toate ticăloşiile de care am scris: concurenţă neloială, dumping, evaziune fiscală şi instigare la evaziune fiscală a colaboratorilor PFA, şantajul de tip mafiot ca aceştia să dea preţul jos etc. Nu neg că există şi oameni cumsecade şi care îşi deschid SRLuri de "traduceri autorizate" fără să aibă intenţia să facă dumping şi să exploateze colaboratorii externi, deci traducătorii autorizaţi PFA. Însă mărul putred strică şi pe cele bune de lângă el, astfel că, în timp, lovindu-se de dumpingul şi alte forme de concurenţă neloială ale samsarilor de pe piaţă, "se dă pe brazdă" şi SRLul care iniţial era cumsecade şi se ticăloşeşte, devine exact ca samsarii dumperi, ca să facă faţă situaţiei şi să rămână cumva pe piaţă, plus că vede că alţii fac nişte chestii ilegale, imorale, groaznice, şi nu păţesc nimic; asta fiindcă legea specială care reglementează profesia; Legea 178/1997, nu prevede şi sancţiuni, de pildă aplicarea prevederilor Codului Penal pt. exercitarea unei profesii fără autorizaţie şi multe alte chestii.

Deci având în vedere că singura formă de eliminare a tuturor ticăloşiilor şi a practicilor ilegale şi imorale din activitatea de efectuare a traducerilor de înscrisuri este eliminarea celor care o practică, este clar de ce este de dorit eliminarea SRLurilor de traduceri.

Nimeni nu neagă că este dificil să ai clienţi proprii şi că e mai bine să îi obţii prin intermediar. Nu împotriva ideii de intermediere suntem, ci a intermediarilor păguboşi, SRLurile de "traduceri autorizate", care plătesc foarte prost pe pagină, atât cele dumpere, cât şi cele care iau preţuri ceva mai mari de la clienţii finali; şi acestea din urmă tot prost îşi plătesc traducătorii, că dacă dumperul le dă la ai lui doar atât, eu de ce să îi învăţ rău pe ai mei? – cam aşa gândesc majoritatea patronilor de SRLuri de "traduceri autorizate". Noi da, vrem să avem intermediari, dar vrem intermedierea avantajoasă a birourilor notarilor publici, care ne plătesc bine şi care lucrează legal, corect şi etic şi cărora nu avem să le reproşăm absolut nimic.

Practic, ce s-a întâmplat? Odată cu SRLurile şi concurenţa neloială a acestora, notariatele au tot pierdut şi pierd clienţi, iar traducătorii autorizaţi, ca să câştige clienţii aceia, au ajuns să accepte să lucreze pe bani mult mai puţini cu SRLurile de traduceri. Deci practic breasla noastră a ajuns din lac în puţ, cum se zice. Ce vrem noi acum e exact invers: să ajungem iarăşi din puţ în lac şi chiar în marea cea mare; cu alte cuvinte, ce ne dorim este să ne întoarcem din nou la notariate, acestea să aibă competenţă exclusivă pe traducerea de înscrisuri, noi să lucrăm numai prin ele, având astfel garanţia că nu va mai exista dumping şi exploatarea omului de câtre om, că vom avea un volum de muncă bun şi un preţ pe pagină mare. Notariatele fiind nişte entităţi noncomerciale, iar notarii publici fiind profesie reglementată şi având onorarii minimale obligatorii pentru toţi membrii profesiei stabilite de UNNPR şi aprobate de MJ, asta este garanţia că nu va exista dumpingul, că preţurile pe pagină nu vor mai fi în cădere liberă, ci se vor opri în minimul din Anexa 4 şi de asemenea asta va duce şi la creşterea în viitor a preţurile pe pagină, indiferent dacă se modifică oficial Anexa 4 sau nu în sensul unei creşteri. La alte activităţi notariale notarii iau de mult, cam de vreun an şi ceva, mai mult decât onorariile minimale. De exemplu: legalizarea unei traduceri costă la din ce în ce mai puţini notari din oraş 17,85 ron (15 ron onorariul minimal + 19% TVA), ci deja în oraş majoritatea notarilor iau 23,80 ron (20 ron + 19% TVA; deci bagă onorariul de 20 ron, nu de 15 ron cât e în anexa cu onorarii). Dacă traducerile de înscrisuri ar încăpea pe mâna lor, ei ar face exact la fel şi la preţurile pe pagină şa traduceri: un timp ar merge la onorariul minimal pt. limbile de largă circulaţie şi mult mai mari pe limbile rare; deci la început onorariul minimal, ca să nu se sperie lumea obişnuită cu nărav de dumperii SRLişti; iar apoi, treptat, ar face ca la legalizare: ar mări preţul pe pagină, iar când piaţa ar ajunge acolo încât ar fi propice să ceară MJului aprobarea prin OMJ a majorării onorariilor notariale, atunci o vor cere şi o vor şi obţine, cum au făcut mereu. Deci cu ei, cu notarii publici, avem şi noi, traducătorii autorizaţi, garantat viitorul nostru şi nu numai că nu vom muri de foame niciunul dintre noi, dar mai mult decât atât: vom ajunge în sfârşit iarăşi să câştigăm decent pe munca noastră, mână în mână cu notarii publici.

BigBen wrote:
Ideea asta cu desfintarea SRL-urilor de traduceri e cu bataie lunga si bine gindita de anumite persoane "bine intentionate"! Dintr-un singur foc se impusca doi iepuri:

1. se scapa de concurenta SRL-urilor

2. se elimina concurenta traducatorilor PFA din localitatile mici care lucrau ieftin in regim de colaborare pentru aceste SRL-uri din orasele mari.


Da, aşa este:

1. Se scapă de concurenţa neloială şi păguboasă a SRLurilor

2. S-ar realiza o relativă uniformizare a preţurilor pe pagină, astfel că peste tot s-ar lucra cam la aceleaşi preţuri, cu foarte mici diferenţe. Astfel, traducătorii autorizaţi din oraşele mari nu ar mai risca să rămână fără muncă din cauza preţurilor ieftine pe care le practică unii traducători autorizaţi din oraşe mici şi de asemenea s-ar elimina şantajul în ambele sensuri, adică traducătorii autorizaţi din oraşele mari nu ar mai putea fi şantajaţi de patronii de SRLuri cu faze de genul: dacă nu laşi la preţ, lucrez cu altcineva din Ţuţuienii din Deal, care are preţuri la jumătate; dacă vrei să îţi dau ţie lucrări, laşi la preţ; şi de asemenea, patronii de SRLuri nu i-ar mai putea şantaja nici pe traducătorii autorizaţi din oraşele mici să lase la preţ cu faze de genul: păi la preţul ăsta găsesc traducător autorizat la 2 paşi de biroul meu, nu lucrez cu tine care eşti la Mama Gaia depărtare, decât dacă laşi la preţ. Practic, acum atât traducătorii din oraşele mari, cât şi colegii din oraşele mici sunt victimele practicilor neloiale ale SRLurilor. Acest lucru s-ar elimina total şi definitiv prin eliminarea SRLurilor din activitatea de traducere de înscrisuri.

3. S-ar mai elimina ceva: munca la distanţă, contrară legislaţiei în vigoare, în special a OMJ 233/C/1996, care prevede clar şi explicit că traducerea trebuie efectuată după un original, care poate fi numai autentic; în copie legalizată; cu semnătură legalizată, cu dată certă; sub semnătură privată. Traducătorul autorizat are obligaţia să vadă oiriginală, să îl refuze dacă are nereguli, tăieturi, ştersături, corecturi fără certificarea că au fost făcute oficial. De asemenea, traducătorul autorizat are obligaţia să vizeze originalul, nu să trimită foi semnate şi ştampilate în alb. Deci s-ar elimina practica asta la limita legalităţii de folosire a închaierilor de legalizare în alb şi a foilor albe doar cu semnătura şi ştampila traducătorului autorizat.

Acuma aşa este, în oraşele mai mici este un volum mai mic de muncă faţă de oraşele mari. Dar e valabilă aceeaşi regulă ca şi în mediul rural: la ţară nu e nici atât volum de muncă pe traduceri autorizate, nici cât în oraşele mici; cum ziceam, profesia aceasta este strâns legată de un anumit mediu propice de dezvoltare: oraşul mare. Dacă vezi că în oraşul mic nu merge treaba bine, ori te muţi într-un oraş mare unde ştii că merge ok, ori te laşi de meserie şi te apuci de altceva care are căutare acolo.

Ideal ar fi nu doar să se lucreze exclusiv prin notariate, ci legea nouă să aibă o prevedere care să interzică traducătorului autorizat să lucreze în afara jurisdicţiei Tribunalului la care este înregistrat, iar notarii publici să nu legalizeze semnătura unui traducător autorizat până nu au verificat dacă autorizaţia acestuia este vizată de Tribunalul competent, deci pe raza căruia se află cu domiciliul. Astfel se înlătură o grămadă de lucruri rele.

Vezi sursa.

Cum e cu munca prin notariate (de Ovidiu Jurj Martin)

Dragi colegi, văd că au apărut între timp multe idei interesante în acest fir de discuţii, dar şi nelămuriri ale unor colegi, iar anumite idei au primit o altă interpretare decât cea dorită. Să le lămurim, aşadar, pe rând:

Cristiana Cobliş wrote:
... pe lângă introducerea unui monopol pe acel segment al pieţei, să-l rotunjim cu generozitate la 15% din piaţa traducerilor, ar permite totuşi traducătorilor autorizaţi să muşte din felia mare a traducerilor de alte specialităţi, reversul nefiind valabil. Acest lucru se întâmplă şi în prezent, deci lucrurile nu s-ar schimba cam deloc, cu excepţia faptului că, în condiţiile în care segmentul de piaţă al traducerilor legalizate pare că se contractă din cauze naturale, traducătorilor autorizaţi li s-ar impune nişte costuri obligatorii anuale mari pentru privilegiul de a avea o ştampilă pe care o au deja acum, fără acele costuri.

Cristiana, dar ar fi exact invers: monopolizarea asta, dacă e să numim astfel exercitarea activităţii de efectuare şi legalizare a traducerilor notariale strict şi exclusiv prin birourile notarilor publici, care ar lucra exclusiv cu traducătorii autorizaţi conform legii, nu numai că nu ar permite, ci _ar exclude din start_ accesul notarilor publici şi implicit al traducătorilor autorizaţi la efectuarea traducerilor de alte specialităţi. De ce zic asta? Păi aşa era şi pe vremuri: numai traducerile de înscrisuri se făceau prin vechile notariate de stat şi mai apoi prin noile BNPuri, iar acest lucru este valabil şi azi: cine a mers vreodată sau merge la tradus cu un manual tehnic, sau cu o subtitrare de film, sau cu o carte de beletristică, sau cu o localizare de website _la notariat_? Nimeni, nu-i aşa că absolut nimeni? Deci ce s-ar face exclusiv prin birourile notarilor publici ar fi strict şi exclusiv traducerile şi interpretariatul de înscrisuri, toate din ţara asta, cu excepţia celor solicitate de Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţe, organe de urmărire penală; deci insist: numai traduceri de înscrisuri, în rest absolut nimic altceva, niciun alt tip de traduceri nu s-ar face prin BNPuri. Iar traducătorul şi interpretul autorizat, prin legea nouă, ar lucra strict şi exclusiv numai la comanda autorităţilor şi instituţiilor trecute pe autorizaţia lui, deci cele de mai sus; se vede clar că din aceste traduceri cu caracter oficial, traducerile notariale reprezintă partea cea mai mare; câţi traducători autorizaţi ajung să fie chemaţi să lucreze pt. MJ, sau CSM, de pildă? Unii, puţini, şi musai din Bucureşti, că doar nu or să cheme aceste instituţii, şi nici nu au de ce să cheme, traducători şi interpreţi autorizaţi din provincie. Deci în provincie, prin BNPuri s-ar face majoritatea lucrărilor, unde partea ar fi obligată prin lege să se ducă la tradus cu înscrisurile, deci direct la notariat, nu la traducător. Deci clientul ar fi al notariatului, iar clientul nostru notariatul. La asta ar trebui să ajungem: să scăpăm de toţi ceilalţi clienţi, deci de cei privaţi, şi să lucrăm numai la comanda autorităţilor şi instituţiilor de pe autorizaţiile noastre, în condiţiile reglementate de legislaţie.

Cristiana Cobliş wrote:
Într-adevăr modelul se bazează pe altele binecunoscute, însă paralela se împotmoleşte destul de rapid pentru că mulţi traducători autorizaţi, de exemplu pe limbi rare, nu pot trăi numai din traduceri, dar piaţa nu poate trăi fără ei, dacă aceştia ar fi obligaţi să achite costuri uriaşe pentru toate lucrurile de mai sus în regim obligatoriu, s-ar abţine sau costurile unei traduceri în estonă ar deveni astronomice şi clienţii s-ar orienta spre traducători din alte ţări. Să nu uităm că orice traducător autorizat în UE poate obţine autorizaţie la noi în baza legislaţiei europene şi naţionale. Evident, legat de situaţia europeană şi mai ales din centrul şi estul Europei, trebuie să adăugăm că impunerea unor costuri obligatorii anuale mari poate să scadă competitivitatea traducătorilor români pe piaţa globală... activitatea de traduceri autorizate ... nu e profitabilă pentru toţi traducătorii, altfel nu ar fi aproape 50% care s-o practice part-time sau ocazional Încărcarea cu taxe suplimentare a acestora ar avea ca rezultat scoaterea lor de pe piaţă. Nu am mai auzit încă pe cineva care să viseze la taxe suplimentare.

Taxele suplimentare nu ar fi deloc mari în raport cu câştigurile substanţial sporite pe care le-ar aduce închiderea sau semiînchiderea profesiei. Spun semiînchiderea profesiei, fiindcă nu există intenţia unei îngrădiri totale a practicării altor profesii de către traducătorii şi interpreţii autorizaţi. Dar s-ar restricţiona prin legea specială nouă ce anume pot aceştia face şi ce nu, în sensul că ar exista prevederi similare celor din art. 35 din Legea nr. 36/1995 activitatea traducătorului şi interpretului autorizat ar fi din start incompatibilă cu:

- desfăşurarea unor activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
- calitatea de asociat într-o societate în nume colectiv, de asociat comanditat în societăţile de comandită simplă sau pe acţiuni, administrator al unei societăţi cu răspundere limitată, preşedinte al unui consiliu de administraţie, membru al consiliului de conducere, director general sau director al unei societăţi pe acţiuni, administrator al unei societăţi civile.

Deci ideea este să eliberăm activitatea traducătorului şi interpretului autorizat de aservirea asta actuală faţă de comerţ şi comercianţi. Astfel, un profesor de limbi străine poate face fără probleme traduceri autorizate, dar un patron de SRL care vinde maşini second-hand nu va mai face el însuşi traduceri, nici firma lui nu va mai avea dreptul să aibă în obiectul de activitate traducerile, astfel că nu va putea efectua traduceri pe nimic la actele auto ale maşinilor pe care le vinde; am desfiinţa conflictul de interese şi bagatelizarea traducerii de înscrisuri, aservirea ei unor acte de comerţ - vânzarea, sau mai bine zis intermedierea, autovehiculelor second-hand, în cazul acesta – şi deteriorarea imaginii traducătorului şi interpretului autorizat, precum şi pierderea neutralităţii, imparţialităţii, echidistanţei, dar şi a prestigiului şi demnităţii traducătorului autorizat. Deci SRLurile cu diverse obiecte de activitate, dacă vor traducere de înscrisuri, nu o vor mai face ele însele, la preţuri de dumping şi cu exploatarea traducătorilor autorizaţi, ci vor duce înscrisurile la birourile notarilor publici, unde vor plăti atât cât cer notarii, fără tocmeală şi fără ţigăneală. Poţi face traduceri autorizate şi dacă eşti inginer şi eşti salariat la o fabrică, atâta timp cât nu traduci pt. fabrica unde eşti angajat, evitându-se astfel orice conflict de interese şi aservirea faţă de agenţii economici a unui serviciu de interes public cum este activitatea noastră, a traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi şi mai ales a notarilor publici.

Trecerea efectuării traducerilor de înscrisuri în competenţa exclusivă a BNPurilor ar rezolva toate aceste probleme, iar preţurile la care s-ar lucra ar fi stabilite de BNPuri, nici măcar de traducătorii autorizaţi, aceste preţuri pe pagină ar fi mari, tot mai mari, cum se ştie că obişnuiesc notarii mereu să îşi crească preţurile. Fie criza cât de grea, notarul nu îşi scade tarifele, deci nici la traduceri nu ar scădea în veci, ci ar creşte, laolaltă cu celelalte onorarii pt. celelalte activităţi notariale. S-ar lucra la preţuri cât onorariile minimale din Anexa 4 sau chiar mai mari, din care traducătorii autorizaţi ar primi destul, de circa 2, dacă nu chiar de 3-4 ori mai mult decât de la actualele SRLuri de traduceri şi ar avea un venit decent şi constant. Pentru aceasta, nu cred că nu ar fi dornici să plătească o cotizaţie simbolică la uniunea profesională care ar reglementa profesia numai şi numai în interesul membrilor profesiei şi care ar apăra drepturile şi interesele tuturor membrilor profesiei. De asemenea, membrul profesiei reglementate ar fi obligat şi să încheie o asigurare profesională, cum zice şi mult invocata Directivă 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne. Bani pe care da, traducătorul şi interpretul autorizat îi dă suplimentar, dar tot lui îi folosesc dacă ajunge la ananghie. Toate profesiile reglementate plătesc cotizaţie la uniunea lor profesională şi toate au obligaţia să plătească asigurare profesională. Cât despre admiterea în profesie, normal că niciun examen nu poate fi gratis, oriunde în lumea asta orice examene costă, se percep taxe de examen; din moment ce există nişte oameni care muncesc: profesorii supraveghetori care îşi mănâncă zile întregi să stea în săli cu candidaţii, profesorii corectori care corectează lucrările acestora, profesorii din comisiile de contestaţie, care recorectează lucrările candidaţilor care depun contestaţie în termenul legal etc., poate cineva să le pretindă să facă muncă patriotică? Nu e normal să fie plătiţi pt. munca lor, iar dacă după asta mai rămân bani, nu e normal să se facă buget la uniunea profesională şi să fie folosiţi în interesul profesiei, decât să se ducă de tot cine ştie unde şi să se irosească fără ca profesia să se aleagă cu ceva folositor din ei?

lee roth wrote:
- avantajul colaborarii cu notariatele; lasand de-o parte datele furnizate de Cristiana (volum relativ redus de lucru cu notariatele), propunerea ta mi se pare nerealizabila practic; fiecare notariat ar trebui sa aiba traducatori de engleza, germana, spaniola, franceza, italiana, rusa dar si de limbi exotice -chineza, vietnameza, araba,etc.; as dori sa vad notariatul din Dudestii-de-Vale cu o armata de traducatori afiliati....

Eu am lucrat şi lucrez şi cu notariate şi cu SRLuri de traduceri. Cu notariatele întotdeauna a fost şi este cel mai bine de lucrat, deoarece acestea, spre deosebire de SRLurile de traduceri, oferă traducătorului autorizat o relaţie cu adevărat de colaborare şi respect reciproc şi nu de exploatare a omului de către om. Notariatele plătesc cel mai bine, de niciunde un traducător autorizat nu ia vreodată atâţia bani pe pagină ca de la notariat.

Pe vremuri era excelent, fiindcă exista o prevedere legală prin care partea era obligată să meargă cu înscrisurile de tradus la notariatele de stat. Mai apoi, lumea a început să meargă la noile BNPuri, odată cu schimbarea legii şi înfiinţarea acestora din 1995 încolo. Nu aveau şi nu au prin lege competenţă exclusivă noile BNPuri, dar lumea,din obişnuinţă, tot la ele se ducea şi era tare bine: a apărut Anexa 4 cu onorarii minimale, toată lumea le respecta, piaţa avea un preţ mediu mult mai sus decât minimul din Anexa 4 şi era tare bine; şi traducătorii externi respectau cu bucurie Anexa 4, mulţi nici nu s-au prins că nu e obligatorie şi pentru ei, dar o respectau şi era ok pt. toată lumea, lucrările veneau gârlă, notariatele nu îţi impuneau niciodată cât să primeşti pe pagină de la clientul final, deci cât cereai, acesta plătea, îi tăiai chitanţă, factură etc. şi era tare bine. Eu din 2000 lucrez aşa, nu bine m-am autorizat şi am fost la notariate să le las specimen de semnătură, că am şi primit Anexa 4 de la ele şi am lucrat de la bun început la preţ mai mare ca ea, că aşa era piaţa la acea vreme. De muncă era o grămadă, nimeni nu murea de foame, fiindcă preţurile erau mari şi nu îţi trebuia un volum de muncă enorm ca să ai din ce trăi.

Volumul de muncă relativ redus, deci lucrări puţine de la notariate, asta este ceva nou, de când cu apariţia şi înmulţirea necontrolată a SRLurilor, mai ales din 2005 încoace, de când cu schimbările legislative introduse în mandatul lui Monica Macovei d care am tot pomenit deja. Este un fapt, este clar pentru oricine că:

Scăderea volumului de lucru de la notariate este în strânsă legătură cu practicile neloiale ale majorităţii SRLurilor de traduceri, mai ales dumpingul şi reclama agresivă.

Explicaţie: notariatele sunt obligate prin Legea nr. 36/1995 ce le reglementează activitatea şi prin Codul deontologic al notarului public elaborat şi aprobat de uniunea lor profesională, UNNPR, să practice numai preţuri pe pagină mai mari sau egale cu onorariile minimale din Anexa 4. De asemenea, aceeaşi legislaţie care le reglementează activitatea, le interzice notarilor publici publicitatea, în afară de afişarea denumirii biroului notarial si a programului de lucru, iar firma birourilor notariale are forma, conţinutul, dimensiunile şi culorile etc. stabilite de UNNPR, deci toate notariatele au firme la fel, în toată România. În momentul în care lângă notariat apare ca o boare un SRL de traduceri cu firmă colorată mare cât casa cu "traduceri autorizate", care scoate panou în drum cu preţuri extrem de scăzute, la jumătate de preţ faţă de minimul din Anexa 4, care împarte fluturaşi, cărţi de vizită etc. pretutindeni cu reclamă la preţurile lor de dumping, iar vizavi mai apare un SRL cu preţuri şi mai scăzute decât primul, mânăstire-ntr-un picior, ghici, ciupercă ce-i? Oare unde va merge clientul? Normal că la SRLul care este mult mai ieftin şi îşi face cea mai deşănţată publicitate. Notariatul pierde clientul, deci implicit îl pierde şi traducătorul autorizat care colaborează cu notariatul. Singura şansă pt. traducător să câştige acel client este să lucreze cu SRLul dumper, care da, poate îi va da lucrarea, dacă nu o dă altui traducător mai ieftin, dar dacă i-o dă, i-o dă la un preţ foarte mic pe pagină decât ar fi primit dacă îi venea aceeaşi lucrare prin notariat.

Deci după ce am identificat cauzele problemei, nu este firesc să găsim şi soluţii pentru rezolvarea problemei? Nu este preferabil să câştigăm cât putem de mult pe munca noastră, în loc să ne mulţumim cu puţinul pe care ni-l dau SRLurile dumpere? Dacă pt. aceeaşi muncă notariatele ne plătesc incomparabil mult mai bine decât SRLurile dumpere, de vreo 2-3 ori pe atât, păi atunci nu este ideal să lucrăm exclusiv prin notariate, iar pt. ca acestea să aibă clienţi, nu este logic că este necesară eliminarea SRLurilor de "traduceri autorizate"? Adică protejând notariatele şi clienţii lor, ne protejăm de fapt pe noi, ca să nu lucrăm în pagubă. În momentul în care partea, deci clientul final, ar fi obligată prin lege să efectueze orice traducere de înscrisuri numai prin BNPuri, problema ar fi rezolvată: clientul este liber să meargă la orice BNP doreşte, numai că niciunde nu va găsi preţuri pe pagină sub onorariile minimale din Anexa 4. Legea nouă va prevedea că, spre a fi valabile în România, orice traduceri de înscrisuri trebuie efectuate şi legalizate de birourile notarilor publici. Nici apostila nu se va aplica pe alte traduceri decât pe cele de la BNPuri, deci SRLurile şi dacă ar încerca să facă traduceri de înscrisuri şi le-ar ştampila cu ştampila rotundă de SRL, ele legal ar fi nule.

Deci ca să ne meargă bine şi să câştigăm bine pe pagină este necesar să lucrăm exclusiv prin birourile notarilor publici, iar pentru ca acestea să aibă clienţi pe care să ni-i trimită nouă este necesară eliminarea oricărei forme de dumping şi de concurenţă neloială, deci implicit eliminarea SRLurilor din activitatea de traducere de înscrisuri, ceea ce ar fi spre binele şi avantajul reciproc al ambelor profesii, şi al nostru, al traducătorilor autorizaţi, şi al lor, al notarilor publici.

Deci înţelegi, dragă Lee? În momentul în care partea, ca pe vremuri, va fi obligată prin lege să meargă cu traducerile de înscrisuri numai la notariate, exclus SRLuri şi alte entităţi, lucrările de la notariate vor curge gârlă către noi, traducătorii autorizaţi conform legii, adică exact ca în vremurile bune. Va fi iarăşi ce a fost şi mai bine decât atât. Modelul nu numai că nu este neaplicabil, cum zice Cristiana, ci este total funcţional şi decenii întregi a funcţionat, deci şi-a dovedit funcţionalitatea.

Cât despre notariatele din localităţi mici, nu-i nicio problemă dacă nu au traducători autorizaţi pe o anumită limbă sau nu au deloc traducători autorizaţi: doritorii de traduceri de înscrisuri vor merge la oraş, la un notariat de acolo. De fapt, tot aşa este şi în prezent: să nu-mi zică mie cineva că există birouri de traduceri la ţară şi că clienţii din mediul rural îşi fac traducerile la aceşti traducători autorizaţi. Sau sunt localităţi rurale unde nici nu este niciun notariat şi niciun traducător autorizat. Locuitorii acestora, atunci când au astfel de nevoi de servicii notariale, tot la oraş se duc, că n-au unde altundeva. Acuma asta e: trebuie să recunoaştem că anumite profesii au un anume mediu de desfăşurare a activităţii, iar pentru notariate şi traducătorii autorizaţi acest mediu propice este oraşul şu nu satul, după cum pentru un agronom sau un zootehnist este exact invers: nu în buricul unui oraş mare o să-şi găsească de lucru, ci la ţară. Nu e nimic anormal în asta.

Vezi sursa.