Dicţionar român-spaniol-român specializat - pe când?

După aşteptări seculare (numai de prin 1979 încoa`), Calciu s-a decis să actualizeze dicţionarul român-spaniol, care abia dacă se mai găsea prin anticariate, la un preţ care ridica şi acarienii de printre foi la rang înalt.

Noua ediţie, din 2009, costă în jur de 100 lei - mai respirabil (la propriu şi la figurat) şi, pare-se, actual. Pe când cel vechi, (al meu, moştenire de la tata, cu dedicaţie către dânsul, de prin 1980) însuma 50.000 de cuvinte titlu, acesta cică are 60.000. Încă n-am pus mâna pe el, deoarece mai fac traduceri ca hobby, pentru prieteni şi uneori - rar - pe bugete pe care consider eu că merită efortul.

Sunt curioasă, am să renunţ la o comandă de cosmeticale pentru dicţionarul acesta, luna asta. Descrierea îi zice astfel:

"Cel mai cuprinzător Dicţionar Român - Spaniol, un instrument ideal pentru specialişti şi studenţi. Peste 60 000 de cuvinte-titlu. Numeroase sintagme şi expresii care permit cunoaşterea limbii spaniole în cele mai mici nuanţe şi cele mai variate domenii. Cele mai recente criterii şi precizări ale Academiei Regale Spaniole."

Mno, să vedem.

Totuşi, având în vedere câtă spaniolime şi câtă românime au afaceri împreună, mă întreb când vom avea şi la limba spaniolă nişte dicţionare specializate? Unii dintre traucători, cei mai buni, sunt deja dicţionare ambulante cu glosare digitale sau mentale impresionante, bravo lor. Terminologia eoliana şi mai ştiu eu ce au adus spaniolii pe aici deja o ştim pe de rost, dar ce ar fi să nu se piardă? Îmi doresc dicţionar specializat spaniol-român-spaniol. Pe când? S-ar vinde ca pâinea caldă. Sunt convinsă.

sursa foto: libris.ro

RECENZIE: Ana-Maria Cazacu, Franceza fără profesor (curs practic)

Limba franceză, această oroare pentru elevii români, nu este, orice s-ar crede, cel mai complicat idiom din lume. Nu vorbim de chineză şi arabă, care o surclasează atât la pronunţie cât şi la grafie (dar nu şi la gramatică). Nu este nevoie să ne aruncăm ochii atât de departe. În Europa, lituaniana şi sora ei geamănă, letona, dau bătăi de cap şi mai mari atât din punct de vedere a raportului dintre fonetică şi scriere (nativii spun că diavolul însuşi s-ar chinui să înveţe aşa ceva), cât şi a nesfârşitului şir de excepţii de la reguli. În materie de iregularităţi, maghiara ar face limba lui Molière să pară simplu joc de preşcolari. În abstract, genul acesta de comparaţii este până la un punct legitim, dar nu foarte util.

Când vine vorba de cursuri care se vor practice însă, lucrurile pot fi nuanţate, şi nu de dragul comparaţiilor de magazin duminical. Dacă admitem că profesoara de franceză tipică este fată bătrână, cu părul prins în coc şi fustă maxi (mă rog, toate profesoarele pe care mi-a fost dat să le întâlnesc se abat semnificativ de la normă, dar fie!) atunci trebuie ca un curs practic să rupă cumva automatismele şi să fie… altfel! Adică fără coc şi fustă maxi, v-aţi prins. Lăsând gluma deoparte, o lucrare care-şi propune să ne familiarizeze cu o limbă străină poate face parcursul mai agreabil sau dimpotrivă, ne poate oferi o imagine complet greşită despre ţinta pe care ne-am propus-o. Inevitabil, câtă vreme instrumentul e mai aproape ca scopul, oricine riscă să le confunde, iar preţul unui curs conceput în pripă se măsoară, în caz de erori, în numărul de ucenici rataţi.

Citeşte mai mult!

RECENZIE: Graham Fuller, Secrets of Learning a Foreign Language

Motto: “There are only two things that you need to learn when you study a foreign language: words and how to put it together.” (Graham Fuller)

Să stabilim dintru început: ceea ce spune Graham Fuller, fost angajat al Foreign Office, în urma unei vieţi petrecute prin câteva zeci de ţări din toată lumea, care l-a împins să înveţe vreo zece limbi străine, nu poate fi calificat drept “secret”, la fel cum el nu este în niciun fel un “expert” (cum îl prezintă scurt maşina publicitară). Lucrarea, foarte plăcut de auzit, fiind un audio-book, este opera unui diletant (şi ne raportăm la verbul italienesc dilettare – a desfăta, a delecta), a unui pasionat deci, care s-a investit intelectual de fiecare dată când a fost aruncat în “băi lingvistice” diverse: turcă, germană, chineză, franceză, spaniolă, arabă… E un lucru remarcabil, din care au ce învăţa toţi începătorii, dar care cu greu poate oferi vreo noutate profesorului de limbi străine, sau celui care a trecut deja de a treia limbă…

Citeste mai mult aici.

RECENZIE: Să învăţăm italiana fără profesor (de Florin Savu)

Textul este aici.