Statutul juridic al traducerilor autorizate de Ministerul Justiţiei

Ca traducător autorizat, în urma discuţiilor de pe Clubul-Traducătorilor (grup google), am început să mă interesez eu însumi dacă acest tip de serviciu poate face obiectul intermedierii comerciale. Pentru cei care nu ştiu, în practică piaţa traducerilor a fost acaparată de actori care nu au nimic în comun, nici prin formarea profesională nici ca statut, cu traducerile autorizate. Să zicem, de exemplu, că Gicu Purcicu are măcelărie, are cuţit, satâr, galantare şi tot ce-i mai trebuie. Într-o zi personajul nostru se uită în obiectele de activitate ale S.C. Gicu Purcicu S.R.L. şi citeşte 7485 Activitati de secretariat si traducere, moment în care ia decizia eroică să nu se bazeze numai pe salam, diversificându-şi activitatea şi cu traduceri autorizate. Aşa că scrie voiniceşte pe firma de afară TRADUCERI AUTORIZATE – APOSTILA DE LA HAGA chiar dedesubt la SPECIALITĂŢILE ZILEI: CÂRNAŢ TRANDAFIR şi CRENVUŞT, şi-i dă bătaie.

Nu trec două-trei zile şi Gicu al nostru contactează 2-9 traducători, cărora se oferă să le dea o cotă-parte din preţul tobei. Asta, al traducerilor, am vrut să zic. Cum aceştia nu au firmă la drum, ci lucrează de la domiciliu, se face târgul. În timp, Gicu devine din ce în ce mai Purcicu şi impune propriile preţuri, câştigând adesea mai mult decât traducătorii. Când aceştia fac garagaţă, sunt căutaţi alţii, mai fomişti, că doar unul e Gicu şi biroul său de traduceri, iar traducători sunt pe toate drumurile. Celor care cred că am exagerat în mica fabulă pe care tocmai au citit-o, le spun că în majoritatea covârsitoare, birourile de traduceri sunt societăţi comerciale pornite iniţial cu alte obiecte de activitate, ale căror întreprinzători nu sunt autorizaţi de Ministerul Justiţiei, şi care plimbă actele de la beneficiar în sertar, din sertar la traducător şi retur, obţinând astfel foloase materiale substanţiale, nu de puţine ori mai mari decât onorariile prestatorului acestui serviciu.

Hai să ne întoarcem la 7485 Activitati de secretariat si traducere, punctul revelaţiei lui Gicu şi al cercetării juridice pe care am întreprins-o în ultimele săptămâni pentru a putea da un răspuns mulţumitor la întrebarea: “Sunt traducerile autorizate o activitate susceptibilă de intermedierea comercială?” Baza în care se face această intermediere este codul CAEN 7485. El face parte din Grupa 7 “Tranzacţii imobiliare, închirieri şi alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor”. Observăm că este o grupă de activităţi prestate în principal întreprinderilor. Dar şi persoanelor fizice, nu? Desigur. Însă traducerile autorizate sunt prestate în principal persoanelor fizice, şi doar cu titlu excepţional întreprinderilor. Este doar o observaţie, şi trebuie tratată ca atare. Însă nu este inutilă.

Pe pagina Codului CAEN, există nişte explicaţii referitoare la 7485 Activitati de secretariat si traducere: Aceasta clasa include:
- activitati stenografice si de corespondenta:
. dactilografierea;
. alte activitati de secretariat, cum ar fi transcrierea de pe banda sau discuri;
. copierea, heliografierea, multigrafierea si activitati similare;
. scrierea adreselor pe plicuri, introducerea materialului, lipirea si expedierea prin posta etc., inclusiv pentru materiale de reclama;
- traducere scrisa si orala.
Aceasta clasa include, de asemenea:
- corectare.
Aceasta clasa exclude:
- activitatile legate de bazele de date, vezi 72.40;
- activitatile de contabilitate, vezi 74.12

S-ar zice că intermedierea traducerilor autorizate este inclusa în 7485, pentru că scrie negru pe alb: “traducere scrisă şi orală”. Realitatea este, cred eu, că nu. În primul rând pentru că activităţile cuprinse în 7485 sunt prestate în mod direct, şi nu prin intermediar. Legiuitorul, acolo unde intermedierea este posibilă, o specifică în mod explicit, ca de exemplu la 7486 Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică. Or, în 7485 Activitati de secretariat si traducere nu se pune problema de obţinerea de foloase în urma unei intermedieri, ci a prestării serviciului în mod direct.

În opinia mea, activitatea de traduceri autorizate de Ministerul Justiţiei este inclusă mai degraba la 7411 Activităţi juridice, alături de profesiile de avocat, notar, executor judecătoresc. Explicaţiile de pe site sunt următoarele:
Aceasta clasa include:
- reprezentarea juridica a intereselor unei parti împotriva alteia, fie sau nu în fata instantelor judecatoresti sau a altor organisme juridice, cu sau fara persoane care sunt membre ale baroului de avocati:
. consultanta si reprezentare în procese civile;
. consultanta si reprezentare în procese de crima;
. consultanta si reprezentare în legatura cu litigiile de munca;
- consultanta si asistenta generala, redactarea de documente juridice:
. clauze de constituire a societatilor comerciale, acorduri de asociere sau alte documente similare legate de înfiintarea unei societati comerciale;
. brevete si drepturi de autor;
. pregatirea de acte, hotarâri, testamente, hotarâri de încredintare etc.;
- alte activitati ale notarilor publici, notarilor de drept civil, birourilor de arbitraje, executorilor judecatoresti etc.

Este foarte adevărat că nicăieri nu apare explicit titulatura de traducător autorizat. Totuşi, ea este aici în mod implicit, prin natura activităţii prestate. Astfel, traducătorul prestează o muncă susceptibilă de consecinţe juridice. O traducere greşită în urma căreia un client obţine foloase necuvenite atrage după sine condamnarea penală a traducătorului. Nu ştiu ca un traducător care greşeşte pe ici pe colo în versiunea pe care o dă unui roman de James Joyce să fie chemat la bară şi privat ulterior de libertate pentru rezultatul muncii sale. Traducerea legalizată notarial unei procuri pe baza căreia un minor părăseşte ţara împreună cu un însoţitor deţine aceeaşi calitate de document ca şi originalul. Aşadar, se poate spune că traducătorul autorizat redactează documente juridice, ţinând cont de regulile specifice muncii sale. Un cetăţean străin inculpat în România beneficiază prin lege de serviciile unui interpret autorizat de Ministerul Justiţiei, care asigură interfaţa sa lingvistică. Fără ştampila traducătorului autorizat, un contract redactat în limba română cu o parte din străinătate nu este valid. Se poate spune că traducătorul este cel care asigură, într-un anume sens, reprezentarea beneficiarului străin. Înclin să cred că da. Or, este bine de ştiut că prestatorul serviciilor de la 7485 nu este în mod obligatoriu cel de la 7411. Ei pot fi una şi aceeaşi persoană, dar nu în mod obligatoriu.

Şi asta pentru că, în România, există două modalităţi de a deveni traducător, fiecare specializată unui anume scop. Poţi fi traducător în urma trecerii unor examene organizate de Ministerul Culturii, în urma cărora obţii un atestat profesional care îţi dă dreptul să oferi activităţile de la 7485. Devii însă traducător autorizat de Ministerul Justiţiei numai dacă poţi dovedi că un număr de ani ai parcurs o formă de învăţământ organizată în limba în care intenţionezi să te autorizezi, sau dacă ai trecut examenele organizate de Ministerul Culturii în limba de autorizare, specializarea ştiinţe juridice. Aşadar, este posibil ca cineva să poată exercita activităţile de la 7485 fără să aibă competenţa recunoscută oficial pentru 7411. Mai trebuie să adaug că activităţile juridice de la 7411 nu pot fi intermediate? Adică nu se poate intermedia activitatea unui notar public, sau a unui executor judecătoresc, şi deci nici traducerea autorizată? Eu zic că este deja destul de clar.

Activitatea de traducător autorizat este reglementată în Dreptul românesc prin trei acte normative: Legea nr. 178/1997 pentru autorizarea si plata interpretilor si traducatorilor folositi de organele de urmarire penala, de instantele judecatoresti, completata si modificata prin Legea nr. 281/2004, publicata in Monitorul Oficial nr. 589 din 01.07.2004 şi Ordonanţa nr. 11/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 28.01.2005. Ei bine, în toate acestea nu există nimic despre societăţi comerciale care să intermedieze obiectul de activitate traduceri autorizate. Sunt statuate posibilitatea ca Ministerul Justiţiei, instanţele judecătoreşti şi parchetele, notarii publici şi avocaţii, să folosească traducători şi interpreţi Legea 178/1997, articolul 1. Despre societăţi comerciale, nimic. De fapt, sintagma “societăţi comerciale” lipseşte din aceste trei acte normative.

Mai există şi un Regulament de aplicare a Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea si plata interpretilor si traducatorilor, unde avem, la articolul 8, alineatul 1: “In scopul indeplinirii unor atributii date prin Lege in competenta lor, precum si pentru realizarea unor actiuni de cooperare internationala ori a unor manifestari stiintifice cu participare internationala, Ministerul Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul National Anticoruptie pot angaja, prin Contracte civile pentru prestari de servicii, interpreti, traducatori si societati care au in obiectul de activitate efectuarea de traduceri in si din limbi straine.” Avem aşadar sintagma societăţi care au în obiectul de activitate efectuarea de traduceri în şi din limbi străine. Ea mai poate fi regăsită la acelaşi articol, alineatul 2, apoi în articolul 14. Pot spune că, personal, atunci când am lecturat aceste articole, am crezut iniţial, deşi nu este spus în mod explicit, că se face referire la societăţile comerciale care folosesc traducătorii autorizaţi, deşi, repet, nu scrie în mod explicit că ar fi vorba despre societăţi comerciale. O prietenă juristă care, spre deosebire de mine, posedă hermeneutica discursului juridic, mi-a spus că este vorba despre societăţi civile, şi nicidecum despre societăţi comerciale.

Adaug la această bază legislativă răspunsul primit de un coleg, traducător autorizat, la adresa înaintată ITM Gorj, din care reiese categoric că intermedierile acestui gen de serviciu sunt în afara legii. Şi atunci, cum rămâne cu eroul nostru capitalist, Gicu Purcicu? Ei bine, atunci când măcelarul afişează în pragul firmei din dotare TRADUCĂTORI AUTORIZAŢI, şi nu intermediere traduceri, pentru că el asta face, intermediază, şi nu traduce, se face vinovat de publicitate înşelătoare. Concomitent, obţine foloase necuvenite din traficul unor servicii care nu sunt de natură comercială. Presupunem că Gicu e un tip rezonabil, şi nu solicită de la traducători încheieri de legalizare în alb, pe care să le folosească în scopul fraudării acestei activităţi, aşa cum am explicat aici.

Ce rămâne de făcut în perioada următoare? Este de dorit ca UNTAR să obţină răspunsuri concrete şi angajante de la Ministerul Justiţiei, de la primul-ministru al României şi de la toate autorităţile competente, în privinţa existenţei complet inutile a intermediarilor de pe piaţa traducerilor. După care, trebuie să ne suflecăm mânecile şi să purcedem la deratizare, fiecare în ograda proprie, nu de alta, dar traducătorii nu au intermediat niciodată preţul fleicii tăiate de de-alde Purcicu, deci onest este ca fiecare să se ocupe de ceea ce este calificat, nu de bişniţăreală...