Vino în grupul traducătorilor!

Haide şi tu în grupul "traducatori", pentru traducători

Powered by us.groups.yahoo.com

vineri, 18 ianuarie 2008

Autorizarea traducatorilor

Actele necesare pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penala, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti, în condiţiile Legii 178/1997 cu modificările şi completările ulterioare.

Cerere se adresează ministrului justiţiei şi va avea următorul conţinut: numele şi prenumele solicitantului, domiciliul complet al acestuia, numărul de telefon, menţiunea că este cetăţean român sau cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European precum şi limba/limbile pentru care solicită să fie autorizat ca traducător şi interpret.

Cererea va fi însoţită de următoarele acte şi taxe :

I.a.- copia legalizată a diplomei de licenţă sau echivalentă din care să rezulte specializarea în limba sau limbile străine pentru care solicită autorizarea ;

sau

I.b.- copia legalizată a diplomei de licenţă care atestă că a absolvit un institut de învăţământ superior în limba pentru care solicită autorizarea;

sau

I.c.- copia legalizată a diplomei de bacalaureat ori echivalentă din care rezultă că a absolvit un liceu cu predare în limba străină sau în limba minorităţilor naţionale pentru care solicită autorizarea;

sau

I.d.- copia legalizată a atestatului integral de traducător (traducere şi retroversiune) în specialitatea ştiinţe juridice eliberat de Ministerul Culturii şi Cultelor;

II. certificat de cazier judiciar (valabil 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care a fost eliberat, art.21 alin.2 din Legea privind cazierul judiciar nr.290/2004 cu modificările ulterioare);

III.copie xerox a buletinului de identitate/cărţii de identitate/ paşaportului.

IV.copia xerox a carnetului de identitate/legitimaţiei provizorii (pentru cetăţeanul străin stabilit în România);

V.copia xerox a certificatului de naştere/traducerii acestuia în limba română.

VI. copia xerox a certificatului de căsătorie/traducerii acestuia în limba română, dacă este cazul;

VII. recomandare privind buna reputaţie profesională şi socială eliberată de o instituţie cu care a colaborat sau de un cadru universitar;

VIII. declaraţie, pe proprie răspundere, din care rezultă că are capacitate de exerciţiu;

Model declaraţie:

Subsemnatul (a) _____________________ domiciliat în ________
str.______________ nr._____ bl._____, sc.____ ap._____ jud./sector ___
posesor/posesoare a BI/CI/paşaport/carnet de identitate/legitimaţie provizorie seria_____ nr.___________ , eliberat de _________________
valabil până la data de ________________ declar pe propria răspundere că nu mi-a fost restrânsă, în condiţiile legii, capacitatea de exerciţiu;

XI.certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical;

X.câte o chitanţă în valoare de 19 lei (RON) reprezentând taxa judiciară, pentru fiecare limbă pentru care se solicită autorizarea ca interpret şi traducător (se achită în contul taxelor judiciare la Direcţia de impozite şi taxe locale, de la domiciliul solicitantului);

XI.câte un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei (RON), pentru fiecare limbă pentru care se solicită autorizarea ca interpret şi traducător.

Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European pentru a presta activitatea de interpret şi traducător, în condiţiile prezentei legi, vor fi luaţi în evidenţa, la cerere, de Ministerul Justiţiei şi, după caz, de tribunalul în circumscripţia căruia îşi au domiciliul sau reşedinţa.

Cererea împreună cu actele doveditoare se depune la Registratura Ministerului Justiţiei din str. Apolodor nr.17 sector 5 Bucureşti, în timpul programului cu publicul, de luni până vineri între orele 9,00-12,00 şi 13,00 - 15,30 sau prin poştă.

Numarul de telefon la care puteti cere un numar de inregistrare al dosarului care contine toate documentele cerute pentru autorizare este: 021/3103580

marți, 8 ianuarie 2008

TAC

Tomografía Axial Computerizada - Tomografie Axiala Computerizata

Sintagma apare in fisele medicale ale pacientilor cu accidente la coloana vertebrala.

duminică, 6 ianuarie 2008

reint. cajero

retragere bancomat

Sintagma apare in extrasele de cont, atat in spaniola cat si in catalana.

sâmbătă, 5 ianuarie 2008

domiciliación

Atentie la acest fals prieten, care nu are nimic in comun cu termenul "domicilio". De fapt, domiciliación inseamna "transfer" (domiciliación bancario - transfer bancar).

a cta convenio

Forma neprescurtata: "a cuenta convenio"

Este o suma pe care intreprinderile, in mod voluntar si pentru a evita sa plateasca si sa cotizeze pentru cantitati importante de diferente de acord, le dau angajatilor lor, tocmai in contul cresterii.

Traducere propusa: "Anticipare crestere salariala"

Sursa sintagmei: nominele salariale.

sâmbătă, 8 decembrie 2007

ORDIN Nr. 233/C din 14 februarie 1996

ORDIN Nr. 233/C din 14 februarie 1996
pentru completarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995,
adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995
EMITENT: MINISTERUL JUSTIŢIEI
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 37 din 21 februarie 1996

În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 450/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, având în vedere dispoziţiile art. 8 lit. j), art. 94 şi art. 107 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, precum şi dispoziţiile art. 38 alin. 2 şi art. 102 din regulamentul de punere în aplicare a acestei legi,

Ministrul Justiţiei emite următorul ordin:

ART. 1
Se aprobă Instrucţiunile privind efectuarea şi legalizarea traducerilor în cadrul activităţii notarilor publici, cuprinse în anexa nr. 1, întocmite în completarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995.

ART. 2
Se aprobă lista, cuprinsă în anexa nr. 2, cu persoanele autorizate sa efectueze traduceri în cadrul activităţii notarilor publici, în şi din limbile menţionate pentru fiecare.
Lista se actualizează anual.
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

ART. 3
Traducătorii autorizaţi pentru limbile străine menţionate în anexa nr. 2 pot sa îndeplinească şi activitatea de interpreţi, atât la întocmirea actelor de către notarul public, cat şi în activitatea judiciară, la solicitarea instanţelor judecătoreşti sau a organelor de urmărire penală, în condiţiile legii.

ART. 4
Compartimentul de specialitate notarială din cadrul Ministerului Justiţiei va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin şi va comunica anexa nr. 2 la camerele notarilor publici, curţile de apel, Ministerul Public, precum şi la Ministerul de Interne.

ART. 5
Prezentul ordin înlocuieşte Instrucţiunile nr. 18/J din 15 mai 1961 şi nr. 39/J din 5 august 1961 ale Ministerului Justiţiei, a căror aplicare a încetat la expirarea termenului prevăzut de art. 109 din Legea nr. 36/1995, şi Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.737/C din 20 noiembrie 1995, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

ART. 6
Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, împreună cu anexa nr. 1.

Ministrul justiţiei,
Gavril Iosif Chiuzbaian

ANEXA 1

INSTRUCŢIUNI
privind efectuarea şi legalizarea traducerilor în cadrul activităţii notarilor publici

1. Traducerile de pe înscrisuri din şi în limba româna se efectuează numai de către persoanele autorizate a efectua traduceri, înscrise în lista-anexa nr. 2 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 233/C/1996.

2. Autorizarea efectuării traducerilor se acordă în baza cererii persoanei interesate, dacă în urma verificărilor se constată ca îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

Cererile însoţite de copii legalizate de pe actele justificative ale calităţii de traducător se depun la registratura Ministerului Justiţiei în cursul ultimului trimestru al anului.

3. Persoanele autorizate sa efectueze traduceri se înscriu într-o evidenta specială care se întocmeşte de către compartimentul de specialitate notarială din cadrul Ministerului Justiţiei.

Înscrierea se face în ordinea aprobării cererilor, numărul de ordine trebuind sa însoţească numele traducătorului în formula: "autorizat cu nr. ......................./....................... ".
Lista cu traducătorii autorizaţi, întocmită pe baza acestei evidente şi care se comunică celor interesaţi, se actualizează în cursul primului trimestru al fiecărui an.
Traducătorii autorizaţi îşi vor dovedi calitatea în baza înştiinţării primite de la Ministerul Justiţiei.

4. Traducătorii autorizaţi pot sa îndeplinească şi activitatea de interpreţi la întocmirea actelor de către notarul public, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 36/1995, precum şi la instanţele judecătoreşti şi la organele de urmărire penală, în condiţiile prevăzute de codurile de procedura civilă şi penală.

5. Traducătorii autorizaţi pot să-şi desfăşoare activitatea fie ca liber-profesionişti, fie ca angajaţi ai unui birou notarial. În calitate de liber-profesionişti, traducătorilor le sunt aplicabile dispoziţiile legale cu privire la calcularea şi plata impozitului pe veniturile realizate din aceasta activitate.

6. Traducerea se poate face fie de pe întregul text al înscrisului, fie de pe părţi determinate din text, cu condiţia ca părţile extrase sa nu denatureze înţelesul integral al înscrisului, făcându-se în acest caz menţiune ca traducerea priveşte un extras. Textul tradus va fi precedat de titulatura:
" Traducere din ............. " (limba sau dialectul) şi va fi urmat de menţiunile:
- traducere solicitată de ................ (parte sau notarul public)
- înregistrat sub nr. ............. din ........................ (din evidenta notarului public sau a traducătorului)."
Când înscrisul prezentat pentru traducere este redactat sau conţine menţiuni în mai multe limbi, în traducere se va preciza, pentru fiecare text ce urmează a fi tradus, limba din care se face traducerea: "Tradus din ............. " (limba sau dialectul).
Când înscrisul prezentat pentru traducere cuprinde şi un text în limba româna, acesta va fi reprodus în cuprinsul traducerii precedat de menţiunea: "Text în limba româna".

7. Traducătorul va refuza efectuarea traducerii în cazul când înscrisul este ilizibil sau conţine ştersături, corecturi, cuvinte tăiate, adăugări ori alte particularităţi privind elemente esenţiale ale înscrisului, dacă acestea nu sunt confirmate prin semnătura şi sigiliul organului care a întocmit înscrisul sau, după caz, prin semnătura părţilor.
Traducerea se poate face totuşi atunci când din însuşi cuprinsul înscrisului reiese ca este vorba de o simplă şi evidenta eroare materială. În acest caz traducătorul va menţiona într-o nota eroarea materială şi modul cum a constatat-o şi a rectificat-o.

8. Traducerea ce se face dintr-o limba străină într-o alta limba străină va fi însoţită şi de o traducere în limba româna, semnată de traducător, pentru ca notarul public sa poată verifica conţinutul înscrisului. Traducerea în limba româna se va păstra la dosar.

9. Traducătorul va reda sensul exact al înscrisului ce se traduce.
Construcţiile gramaticale şi modurile de exprimare proprii limbii din care se face traducerea se vor înlocui cu construcţii şi expresii cu acelaşi sens proprii limbii în care se face traducerea.
Când textul înscrisului ce se traduce este redactat într-un dialect, se vor menţiona atât limba cat şi dialectul din care se face traducerea.

10. Numele de persoane cuprinse în textul înscrisului ce se traduce se vor păstra aşa cum sunt scrise în original transcriindu-se, litera cu litera, atât numele cat şi prenumele, precum şi eventualele porecle.
La cererea expresă a părţii, traducătorul va putea menţiona, într-o nota, echivalentul ortografic sau fonetic al numelui potrivit limbii române sau limbii materne a părţii; în acelaşi mod va putea menţiona corespondentul prenumelui prin traducerea acestuia în limba în care se face traducerea sau în limba maternă a părţii.

11. Denumirile geografice cuprinse în textul înscrisului ce se traduce se vor scrie litera cu litera, afara de cazul în care au un corespondent uzual în limba în care se face traducerea.
Denumirea geografică, schimbată în cursul timpului, va fi redată în traducere cu denumirea din momentul întocmirii înscrisului, iar în nota traducătorului se va trece şi denumirea din momentul efectuării traducerii.
Denumirile organelor de stat, ale asociaţiilor, ale societăţilor comerciale, ale celorlalte persoane juridice etc. vor fi reproduse în limba din care se face traducerea, trecându-se în paranteza sinonimul lor în limba în care se face traducerea.
În actele prezentate în vederea traducerii din limba româna într-o limba străină, denumirile organelor de stat, ale societăţilor comerciale, ale celorlalte persoane juridice etc., redate prin iniţiale sau prescurtări, vor fi traduse fără prescurtări, cel puţin o singură data.

12. Traducerile din limba latină sau transpunerile de înscrisuri dintr-un alfabet vechi în alfabetul actual se fac de către orice notar public sau traducător care are cunoştinţele necesare în aceste domenii.

13. Traducerile vor fi scrise citeţ şi fără ştersături.
Traducerile scrise pe mai multe file vor fi numerotate, capsate, cusute sau broşate, iar pe linia de unire a filelor se va aplica sigiliul notarului public.

14. Traducerile făcute de notarul public autorizat în condiţiile art. 100 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 se vor legaliza prin încheiere, având cuprinsul arătat în anexa nr. 24 a acestui regulament.

15. Traducătorul care a efectuat traducerea o va certifica cu formula prevăzută de art. 102 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995:

"Subsemnatul ..................., traducător autorizat cu nr. ............., certific exactitatea traducerii cu textul înscrisului (autentic; în copie legalizată; cu semnătura legalizată, cu data certă; sub semnătura privată, în extras, după caz) în limba .................., care a fost vizat de mine,
Traducător ............., autorizat cu nr. .............".

16. Legalizarea semnăturii traducătorului se face în conformitate cu prevederile art. 103 din regulament, de către notarul public de la oricare birou notarial la care se prezintă traducătorul, după verificarea autorizării sale.
Încheierea de legalizare va avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 23 la Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995.

17. Toate menţiunile, certificările şi legalizarile se vor face în limba în care se traduce înscrisul.

18. Traducătorul va prezenta la biroul notarului public care legalizează semnătura sa înscrisul tradus, vizat de el, precum şi traducerea în atâtea exemplare câte sunt necesare părţii, plus unul pentru arhiva notarului public.

19. Notarul public este obligat sa verifice cuprinsul înscrisului tradus şi va refuza legalizarea semnăturii traducătorului dacă textul contravine legii sau bunelor moravuri.

20. Calitatea lucrărilor întocmite de traducătorii autorizaţi va fi verificată şi de către specialişti anume desemnaţi de ministrul justiţiei.

21. Nerespectarea de către traducătorii autorizaţi a dispoziţiilor de mai sus poate avea drept consecinţa retragerea autorizării lor de către ministrul justiţiei.
Notarii publici răspund cu privire la modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile ce le revin din prezentele instrucţiuni, potrivit Legii nr. 36/1995.

EDEN

Encouragement au Développement d’Entreprises Nouvelles - incurajare pentru desvoltarea de noi intreprinderi

PCE

Prêt à la Création d'Entreprise - imprumut la crearea unei intreprinderi

RIB

Relevé d'Identité Bancaire - Codul IBAN / extras de cont

Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2005

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL

L E G E
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2005 privind modificarea Legii nr.178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de Ministerul Justiţiei


Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. – Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr.11 din 21 ianuarie 2005 privind modificarea Legii nr.178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de Ministerul Justiţiei, adoptată în temeiul art.1 pct.III.2 din Legea nr.602/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.98 din 28 ianuarie 2005, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul I, înaintea punctului 1, se introduce un punct nou care va avea următorul cuprins:

„Titlul legii va avea următorul cuprins:
Lege pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti”

2. La articolul I, punctul 1 va avea următorul cuprins:
"1. La articolul 1, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
Art. 1. – (1) Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul Naţional Anticorupţie sunt autorizate să folosească, pe bază de contracte civile pentru prestări de servicii, interpreţi şi traducători pentru efectuarea traducerilor în şi din limbi străine.

(2) Instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă acestea şi organele de cercetare penală utilizează interpreţi şi traducători, în condiţiile stabilite de Codul de procedură penală sau de Codul de procedură civilă, după caz, precum şi de Legea nr.189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, de Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi de tratatele internaţionale ratificate de România.”

3. La articolul I, după punctul 1 se introduce punctul 11, cu următorul cuprins:
„11. Articolul 2 va avea următorul cuprins: Art. 2. – Activitatea de interpret şi traducător pentru Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti, organele de cercetare penală, birourile notarilor publici, avocaţi şi executori judecătoreşti se efectuează de persoane atestate în profesie şi autorizate de Ministerul
Justiţiei.”

4. La articolul I punctul 2, litera c) a articolului 3 va avea următorul cuprins:
„c) posedă o diplomă de licenţă sau echivalentă din care rezultă specializarea în limba sau în limbile străine pentru care solicită autorizarea ori care atestă că a absolvit un institut de învăţământ superior în limba străină pentru care solicită autorizarea sau posedă o diplomă de bacalaureat ori echivalentă din care rezultă că a absolvit un liceu cu predare în limba străină sau în limba minorităţilor naţionale pentru care solicită autorizarea sau este atestat de către Ministerul Culturii şi
Cultelor ca traducător pentru specialitatea ştiinţe juridice din limba română în limba străină pentru care solicită autorizarea şi din limba străină în limba română.”

5. La articolul I, după punctul 4 se introduce punctul 41, cu următorul cuprins:
„41. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
Art. 5. – (1) Ministerul Justiţiei întocmeşte listele cu interpreţii şi traducătorii autorizaţi, precum şi cu cei prevăzuţi la art.61 alin.(4) pe care le comunică Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetului Naţional Anticorupţie şi curţilor de apel.

(2) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va comunica listele cu interpreţii şi traducătorii autorizaţi parchetelor din subordine.

(3) Curţile de apel vor transmite aceste liste tribunalelor şi judecătoriilor din circumscripţiile lor.

(4) Listele se comunică, de asemenea, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, care le vor aduce la cunoştinţă, după caz, organelor de cercetare penală din subordine, birourilor notarilor publici,
barourilor de avocaţi şi birourilor executorilor judecătoreşti.

(5) Actualizarea listelor prevăzute la alin.(1)-(4) se va face periodic, în funcţie de autorizarea unor noi persoane sau de încetarea calităţii de interpret sau de traducător autorizat.”

6. La articolul I, după punctul 5 se introduc punctele 51 şi 52, cu următorul cuprins:

„51. La articolul 6, litera e) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:
e) pentru două refuzuri nejustificate, în termen de un an, de a presta serviciile solicitate;

52. La articolul 61, alineatele (1), (2) şi (4), vor avea următorul cuprins:
Art. 61. – (1) Interpreţii şi traducătorii autorizaţi în condiţiile prezentei legi sunt obligaţi să solicite, în termen de 60 de zile de la data autorizării, luarea în evidenţă la tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază.

(2) În cazul în care interpreţii şi traducătorii îşi schimbă numele, domiciliul, reşedinţa sau numărul de telefon, au obligaţia să aducă la cunoştinţă această situaţie, în termen de 60 de zile de la data modificării, Ministerului Justiţiei şi tribunalului unde sunt luaţi în evidenţă.


(4) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European prevăzuţi la art.31 alin.(3) şi (5), pentru a presta activitate de interpret şi traducător, în condiţiile prezentei legi, vor fi luaţi în evidenţă, la cerere, de Ministerul Justiţiei şi după caz, de tribunalul în circumscripţia căruia îşi au domiciliul sau reşedinţa.”

7. La articolul I punctul 6, alineatul (1) al articolului 7 va avea următorul cuprins:

„Art. 7. – (1) Tarifele pentru plata interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi folosiţi de organele prevăzute la art.1 se vor stabili şi se vor indexa anual, în funcţie de indicele ratei inflaţiei, prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului finanţelor publice. Tarifele pentru plata interpreţilor nu pot fi mai mici de 200.000 lei pe oră.”

8. La articolul I punctul 6, litera c) a alineatului (3) al articolului 7 va avea următorul cuprins:

„c) cu 100% pentru traducerile efectuate simultan la cască, la instanţele judecătoreşti, la organele de cercetare penală şi la parchete;”

9. Articolul III va avea următorul cuprins:
„Art. III. – Articolul II din Legea nr.281/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr.178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de Ministerul Justiţiei se abrogă.”

10. Articolul IV va avea următorul cuprins:
„Art. IV. – Aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe se realizează cu încadrarea în fondurile prevăzute în bugetele Ministerului Justiţiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetului Naţional Anticorupţie şi Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2005, aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr.511/2004.”

Art. II. – În termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, interpreţii şi traducătorii autorizaţi în condiţiile Legii nr.178/1997, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să solicite luarea în evidenţă la tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor articolului 75 şi ale articolului 76 alineatul (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR
PREŞEDINTELE
SENATULUI
Dan Radu Ruşanu Nicolae Văcăroiu
Bucureşti, 3 mai 2005
Nr. 110

duminică, 2 decembrie 2007

MDF

Fibre de Moyenne Densité (Fibra de Densitate Medie)

Sintagma face parte din aria lingvistica a prelucrarii lemnului si a tamplariei.

He remembered the words of his former boss: "If you're wired, you're fired!"

* Cuvintele provin dintr-un film american, si reprezinta amenitarea formulata de un sef la adresa unui angajat care din cand in cand consuma droguri *

Traducere: "Te prind, te ard!" (Dar merge si "Te prind, te arunc in strada / te concediez.")

The shrink himself was a certified fruitcake

Psihologul putea fi descris el insusi ca nebun cu acte

Anyone who messes with me will be history tomorrow

Cine se incurca cu mine maine va fi oale si ulcele

He's like a bull in a china shop

E ca un hipopotam intr-o vitrina cu portelanuri

Let's get on the same page

Hai sã cãdem de accord. (versiunea 1)

Hai sã ne întelegem. (versiunea 2)

He's a real diamond in the rough

E un diamant neslefuit

joi, 29 noiembrie 2007

Proiect: Norme pentru stabilirea limitelor de competenţă şi a condiţiilor de publicitate pentru activitatea traducătorilor autorizaţi de M.J.

[Avertisment: Acesta este un proiect, si trebuie tratat ca atare. Nefiind un act normativ, el este supus perfectionarii. Orice sugestie este binevenita.]

Competenţe

Art. 1 Ministerul Justitiei autorizează doar persoane fizice în vederea efectuării de traduceri pentru persoanele indicate de Legea 178/1997 cu modificarile şi completările ulterioare.Acestea işi desfăşoară activitatea în mod exclusiv autonom.

Art. 2 Traducerile efectuate de traducătorii autorizaţi de Ministerul Justiţiei au caracter oficial şi produc efecte juridice. Documentele purtând ştampila şi semnătura traducatorului autorizat vor fi denumite în continuare traduceri oficiale.

Art.3 Persoanele fizice şi juridice neautorizate de Ministerul Justiţiei nu pot interfera în nici un fel pe circuitul elaborării, procurării şi folosirii traducerilor oficiale dacă nu au ele însele calitatea de destinatar final sau apărător legal sau rudă sau nu sunt mentionate expres de lege .

Art.4 Potrivit legislaţiei în vigoare nu se pot organiza birouri de traduceri pentru elaborare de traduceri oficiale.

Art.5 Traducerile oficiale nu pot face obiectul actelor de comert şi nu pot fi elaborate prin asociere sau colaborare cu agenti economici şi/sau comerciali.

Art. 6 Traducatorul autorizat isi poate desfasura activitatea în raza teritoriala a altui tribunal în afara celui unde este înregistrat, dacă la respectivul tribunal nu se afla înregistrat cel putin un traducător pentru specializarea solicitată.

Art. 7 În vederea efectuării de traduceri oficiale de un traducător neînregistrat tribunalul solicitant va emite, în formă nestandardizată, separat pentru fiecare document un accept de executare.

Art.8 Pentru traducerile destinate a fi folosite în străinătate este necesară apostilarea corespunzătoare a acestora. Traducătorul autorizat de Ministerul Justiţiei este abilitat să se prezinte la organele competente în vederea apostilării acestora. Funcţionarului însărcinat cu acestă formalitate îi este interzis să refuze sau să amâne aplicarea apostilei.

Traducerile legalizate

Art. 9 Traducerile legalizate sunt acele traduceri oficiale care sunt supuse procedurii notariale de legalizare.

Art. 10 Notarii publici în vederea legalizării traducerii vor folosi numai traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei şi înregistraţi la tribunalul din raza teritorială unde îşi desfăşoară activitatea, cu excepţiile prevăzute în mod expres de lege.

Art. 11 Notarul public şi personalul angajat al acestuia vor comunica persoanelor interesate numai lista persoanelor autorizate şi înregistrate conform legii, în caz contrar intră sub incidenţa desfăşurării indirecte de activităţi comerciale.

Art. 12 Notarul public va putea legaliza semnătura traducărului pe baza specimenului de semnătură dacă traducătorul autorizat are domiciliul în localitatea unde se află sediul notarial sau unde îşi are domiciliul notarul public, iar ritmul colaborării - pentru celeritate - impune recurgerea la o asemnea măsură.

Art. 13 Notarul public va verifica dacă între traducător şi destinatarul final s-au interpus agenţi comerciali sau economici şi în cazul costatării acestui fenomen se va refuza legalizarea traducerii. Nerespectarea acestei prevederi conduce la deschiderea procedurii de urmărire penală contra notarului pentru asociare la săvârşire de infracţiuni.

Art. 14 Înainte de îndeplinirea formalităţilor de legalizare notarul public va verifica toate detaliile legate de procedura de elaborare a traducerilor legalizate fiind răspunzător civil şi penal pentru efectele juridice produse de acestea.

Traducerile aseverate

Art. 15 Pentru traducerile nelegalizate de notarul public se aplică procedura aseverării acestora prin ştampilare de către grefa tribunalului unde traducătorul autorizat este înregistrat.

Art. 16 Documentul va fi prezentat numai de traducător şi ştampilarea se va face de către grefierul desemnat.

Art. 17 Documentele aseverate au putere de autoritate publică şi produc efecte juridice ca actele notariale pe care le substituie.

Art. 18 Întrucât nu există o lege organică prin care notarii publici sunt abilitaţi să folosească stema ţării în ştampilele aplicate, până la promulgarea unei asemenea legi, aseverearea este obligatorie şi pentru actele emise de aceştia.

Art. 19 Documentul aseverat este scutit de de orice procedură notarială ulterioară.

Art. 20 Formula de încheiere a traducatorului pentru aseverare este următoarea:

Subsemnatul………………traducător autorizat de Ministerul Justiţiei cu numărul……. Certific exactitatea traducerii cu texul actului (autentic, în copie legalizată, sub semnătură privată etc…) şi a cărui copie legalizată colaţionată de mine se păstrează în arhiva tribunalului împreună cu un exemplar al traducerii.
Traducător autorizat
Autorizat cu numărul

Art. 21 Formula de aseverare întocmită de grefier are următorul conţinut :
Subsemnatul………..grefier la Tribunalul……..confirm legalitatea întocmirii traducerii şi semnătura traducătorului……….pusă pe document în faţa mea precum şi arhivarea unei copii a documentului şi a unei copii a traducerii colaţionată de traducătorul autorizat.
Grefier

Art. 22 Copia legalizată a documentului de tradus se face prin metoda xerocopierii de către traducător, va fi colaţionată de acesta şi verificată de grefier.

Publicitatea

Art. 23 Publicitatea activităţii traducătorilor autorizaţi de Ministerul Justiţiei se face exclusiv prin următoarele forme :
- Publicarea numelui, prenumelui, numărului de telefon, localităţii, e-mail-ului, limbile pentru care este autorizat pe site-ul Ministerului Jusiţiei şi pe cel al tribunalului unde este înregistrat
- Prin afişarea datelor de mai sus la notariatele din localitatea unde îşi desfăşoară activitatea;
- Prin cărţi de vizită personale unde poate figura doar menţiunea “traducător autorizat limba ......”
Orice altă formă de publicitate intră sub incidenţa publicităţii înşelătoare.

Art. 24 Destinatarul final sau persoanele fizice delegate de acesta au obligaţia să verifice respectarea regimului publicităţii.

Sanctiuni

Art. 25 Legea 178/1997 cu modificările ulterioare şi regulamentele sale de punere în aplicare şi prezentele norme vor fi respectate întocmai. Implicarea persoanelor fizice sau juridice neautorizate în scopul comercializării în tot sau în parte a documentelor şi/sau serviciilor oferite de traducătorii autorizaţi în orice etapă a elaborării şi prezentării acestora consitituie infracţiune şi se sancţionează conform legii penale. Organele abilitate sunt obligate în aceste cazuri să se sesizeze din oficiu.

duminică, 25 noiembrie 2007

D.T.U.

Documents Techniques Unifiés - documente tehnice unificate

miercuri, 19 septembrie 2007

Tribunal

Tribunale

Postări populare

Google