Vino în grupul traducătorilor!

Haide şi tu în grupul "traducatori", pentru traducători

Powered by us.groups.yahoo.com

luni, 29 iunie 2009

Cum să recunoaştem o pseudo-comandă

Mă sună zilele trecute un necunoscut că cică dacă facem traduceri. Facem. Nu mă formalizez, mă sună zilnic oameni care timp de câteva minute îmi sunt complet necunoscuţi, cu aceeaşi întrebare, cărora le dau acelaşi răspuns, deci rutină, ah, dulce rutină. Era joi seara. Foarte seara. Şi cică are o comandă dodoloaţă, şi-şi lărgeşte echipa de traducători, şi m-ar lua şi pe mine. Păi ia-mă, îi zic proaspătului cunoscut, scuzaţi nuanţa uşor erotico-vulgară. Daaa, dar ar fi vreo 200 de pagini, după care au să urmeze şi altele, şi câte aş putea eu să fac până sâmbătă dimineaţa.

Pleosc, mi se aprinde beculeţul şi mă scânteiază la nervi, de-mi vine să dau cu celularul de pământ, dar îmi amintesc că-mi expiră contractul pe la Crăciun, deci nu se face. Care ar fi preţul meu pe pagină? Mai zice ipochimenul beneficiind de tăcerea mea fals relaxată. Păi, 18 lei. Aaa, nu, că cică el are colaboraţionişti cu 10 lei. Păi, discuţia se poate încheia aici, îi zic, că doar n-o să mă muncesc eu pentru 2 euro juma. Dar mai ieftin nu dau brânza? Păi, am făcut şi cu 22, eu v-am zis preţul negociat gata. Bun, şi câte pagini aş putea face eu până sâmbătă dimineaţa.

Dom’le, unul dintre regretele mele masive este acela că nu m-am făcut zidar, sau croitor. Cu zidarul nu te tocmeşti, el îţi face amenajările interioare, dacă-ţi place preţul bine, dacă nu pa. Cu croitorul nici atât, el îţi face amenajările exterioare, cine vrea ieftineală merge la de-a gata, cine se respectă scoate banul cu un gest larg. Nu-i vorbă, nici cu traducătorul nu te tocmeşti, cu el negociezi. Zidarul pe la şase seara lasa mistria jos şi merge acasă, îşi trage o bere în creieri, îşi bate copilul, mă rog, program de voie. Croitorul înfinge acul în client şi trage şi el oblonul, unde îl aşteaptă nevasta, friptura şi o baie caldă. Traducătorul munceşte “până sâmbătă dimineaţa”.

Cum se recunoaşte o pseudo-ofertă? Simplu. În orice escrocherie există o discrepanţă notabilă între certitudine şi promisiune. Într-o afacere cinstită, relaţia dintre ceea ce este şi ceea ce se promite e echilibrată. Escrocul începe meschin şi făgăduieşte perspective mirobolante. Fraierul este cel care face afacerea gândindu-se aiurea la promisiuni, fără să evalueze just realitatea brută. De acord, trebuie să ne gândim şi la viitor, dar în orice tranzacţie se schimbă doar ceva ce există în prezent contra altceva ce există în prezent. Restul, până la proba contrarie, sunt poveşti cu peşti. La urma urmei, situaţia despre care scriu eu ca bezmeticul se reduce la cererea unui birou din capitală să le traduc câteva pagini, la aproape jumătate din preţul meu, zi şi noapte dacă se poate, fără să ştiu pe ce nivel lingvistic mă angajez să lucrez.

Promisiuni? Comenzi claie peste gramăda. Fără contract, fireşte, pentru că era joi foarte seara, deci nu era vreme de negociat o înţelegere, de aşternut pe hârtie, de trimis prin curierat semnată de una din părţi, apoi de semnat şi de a doua parte şi din nou de trimis prin curierat. Pentru că, nu-i aşa, un contract este valabil numai dacă este semnat de ambele părţi implicate, altfel e un simplu telefon, primit joi foarte seara.

Aşa că l-am băgat în pisici.

Otilia Hariga (italiana, engleza)

NUME: OTILIA HARIGA
Adresa: Lunca Cetatuii, Jud. Iasi
E-mail: otiliahariga@yahoo.com
Telefon: 0765207550 (mobil), 0232-292098 (fix)

Autorizaţie de interpret şi traducător nr. 9455/2003 eliberată de Ministerul Justiţiei, pentru limbile italiană şi engleză
TRADUCERI AUTORIZATE IN ŞI DIN: engleză, italiană
TRADUCERI NEAUTORIZATE DIN: spaniolă
DOMENII DE TRADUCERE
- acte juridice, documente personale, bilanţuri, facturi, certificate, acte de studii, etc.
- traduceri din domeniul medical (studii, prospecte pentru medicamente, comunicări ştiinţifice, articole); management şi marketing; studii de fezabilitate şi ambientale; geografie; psihologie; tehnice (manuale de instrucţiuni pentru maşini şi aparate, mod de operare, etc.)
- pagini web;
Tariful este de 20 ron pentru pagina standard de 2000 crcs.
Se eliberează factură.
Traduceri şi in regim de urgenta.
Yahoo Messenger ID: otiliahariga, on-line de luni pâna vineri intre orele 9-17

Corina Radulescu (engleza, germana)

TRADUCATOR AUTORIZAT DE MINISTERUL JUSTITIEI pentru limbile ENGLEZA si GERMANA

ARAD

Absolventa a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, specializarea engleza/germana, traducator autorizat de Ministerul Justitiei in 2008 efectuez traduceri din/in limbile engleza si germana la preturi rezonabile. PFA - posibilitate de facturare, pret negociabil in functie de cantitatea si dificultatea traducerilor.

e-mail corinna_rad@yahoo.com
tel 0744349465

Lazar Oana (germana)

Oradea
mail: taurasha@yahoo.com
Tel: 0745/875.007

Barbu Daniela (engleza-spaniola)

Am o experienţă de 4 ani, şi colaborez cu birouri de traduceri din Bucureşti şi Braşov, precum şi cu birouri notariale din Braşov pentru traduceri de contracte, instrucţiuni de folosire, manuale, caiete de sarcini, certificate diverse, procuri, bilanţuri contabile, etc. din diverse domenii: juridic, tehnic, comercial, financiar, etc.

Realizez interpretare în faţa notarului public sau în diverse şedinţe ale companiilor.

Ofer profesionalism, promptitudine şi calitate pentru serviciile prestate.

Tariful pentru traducerea de documente este de 13 lei/pag 2000 caractere cu spaţii, şi respectiv de 70 lei/oră de interpretare, negociabil în funcţie de dificultate.

Traducerile pot fi primite pe mail şi predate la fel, după dovada plăţii acestora, în cazul în care nu este necesară legalizarea.

Daniela Barbu

Traducator autorizat
Language Trainer

Engleza - Spaniola

E-mail: barbudaniela@yahoo.com
Tel. 0723 652 952 / 0368 440 358
Brasov

Roxana Iorga (engleza-franceza)

Sunt traducator autorizat de Ministerul Justitiei din 2004 (autorizatie nr. 11734/2004) pentru limbile engleza-franceza si ca am efectuat traduceri/interpretari cu predilectie in /din limba engleza, in diverse domenii, mai ales juridic, economic si farmaceutic.

14 Constantin Disescu Street, Sector 1, Bucharest, Romania
0727693597
iorga.roxana@gmail.com

Mangra Aniela Cosmina (germana, engleza)

Sunt traducator/interpret autorizat de Ministerul Justitiei pentru limbile germana si engleza si efectuez traduceri din/in limbile germana si engleza din diverse domenii. PFA-posibilitate de facturare, pret negociabil in functie de cantitatea si dificultatea traducerilor.
Date de contact:
Oradea
tel.0746641670
e-mail: anielamangra@yahoo.com

duminică, 14 iunie 2009

Despre hotia cu staif. Istorie cu Editura Univers (de Liviu Bleoca)

Invatati cum sintem sa asociem ideea de furt cu „baronii locali“, directorii de banci cu vocatia aparent ecumenica sau alte astfel de produse bizare ale tranzitiei noastre, tindem sa credem ca mediul mai elevat al culturii este oarecum scutit de acest fenomen. Nimic mai gresit. Avem si noi micii nostri „intreprinzatori“ care, pe masura acumularii de capital (salbatice, cum altfel?), vor deveni probabil in scurt timp... investitori strategici sau, ma rog, poate niste Mecena.

Rindurile de fata mi-au fost sugerate de o patanie din primavara acestui an, care mi-a oferit – intr-un mod paradoxal, cum se va vedea – privilegiul nesperat de a face parte dintr-un club select. Faptul se datoreaza Editurii Univers (nu cea condusa de respectabilul profesor Mircea Martin, ci succedaneul aflat in prezent in proprietatea si sub conducerea domnului Sergiu Crupenschi). Cu ocazia Tirgului de carte din primavara, gazduit de Muzeul de Istorie, Editura Univers a lansat si un volum de politologie pe care il tradusesem cu vreo trei ani in urma. Lasind la o parte intirzierea, totul ar fi fost aproape in regula, daca editorul m-ar fi anuntat de aceasta aparitie. Stirea mi-a dat-o insa un prieten care a vazut cartea pe raft.
Ma opresc aici cu istoria mea personala. Nu mai trebuie decit sa adaug ca, dupa cum s-a dovedit ulterior, editorul ma evitase pentru a nu plati traducerea, o suma de altfel derizorie.

Episodul cu pricina mi-a stirnit insa curiozitatea, caci obiceiul, cunoscut printre cei din bransa, al actualei edituri de a trai din portofoliul vechiului Univers m-a facut sa banuiesc ca nu sint singurul patit. Citeva telefoane nu numai ca mi-au confirmat banuiala, dar m-au si plasat, cu totul neasteptat, in compania unora dintre cei mai apreciati traducatori ai momentului, nume pe care editorii respectabili se intrec sa le atraga.

Cum de o editura de anvergura actualului Univers, cu un stand cit o taraba de ziare la mai toate tirgurile unde participa, isi permite luxul sa traga pe sfoara traducatori de talia Tudorei Sandru-Mehedinti, Michaelei Ghitescu sau Mioarei Caragea este o intrebare la care numai domnul Crupenschi poate raspunde. In logica lucrurilor ar fi ca editorul sa incerce sa isi asigure colaborarea lor pe termen lung, ceea ce ma face sa cred ca logica este cu totul alta in acest caz. Scenariul aduce mai degraba cu o operatiune de tip „Loveste si fugi“. Adevarul este ca nu e vorba doar de sumele – oricum mici – pe care le primesc traducatorii romani pentru munca lor (subiect ce ar merita o discutie aparte), ci si de sume mai importante. Unele dintre cartile publicate au beneficiat de subventii substantiale din partea unor parteneri straini. De exemplu, pentru Romanul Oxfordului de Javier Marías, Tudora Sandru-Mehedinti a obtinut din partea Ministerului Culturii din Spania o subventie din care doar partea cuvenita traducatorului se ridica la 1000 $. Si Toate numele de José Saramago, in versiunea Mioarei Caragea, a avut o subventie de 1500 $. Tot subventionat a fost si volumul Iluminari de Walter Benjamin, tradus de Catrinel Plesu.

Ca nu prea are sens ca un editor sa isi insele posibilii colaboratori mi se pare de bun-simt, dar cine spunea ca in povestea noastra e vorba despre bun-simt? De altfel, toti cei cu care am vorbit mi-au confirmat o impresie pe care mi-am facut-o pe parcursul celor citeva vizite la sediul editurii din Str. Ionel Perlea Nr. 8: dincolo de spoiala de onorabilitate (caci orice i se poate reprosa domnului Sergiu Crupenschi, numai lipsa de maniere nu), ramine faptul ca Editura Univers, altadata specializata in traduceri, este in prezent specializata in – scuzati-mi expresia – „tepe“. Pina unde poate merge o astfel de politica mi-e greu sa spun, caci si traducatorii sint totusi in numar limitat, ba s-a mai si raspindit vestea printre ei cam ce apucaturi are Univers-ul in ultima vreme.

De ce nu este adus in justitie un astfel de editor? Pina acum, doar doamna Tudora Sandru-Mehedinti a actionat editura in judecata. Ceilalti pagubiti vor mai degraba sa uite episodul, dupa umilinta de a fi trebuit sa insiste in repetate rinduri pentru un drept al lor, prevazut de altfel in contract. In ceea ce ma priveste, a fost mai degraba o experienta hazlie. Cu ocazia uneia dintre vizitele mele, cind a trebuit sa trec de trei ciini lasati liberi in curtea editurii (care este si locuinta domnului Crupenschi), secretara m-a intrebat surprinsa: „Dar cum ati reusit sa treceti de ei?“. Aceasta, dupa ce in prealabil imi anuntasem vizita.

Este sigur ca vor urma si alte procese (si alte recursuri, banuiesc), dar pina atunci e bine ca lucrurile sa fie cunoscute – de catre eventualii traducatori in cautare de lucru, de catre ceilalti editori, in speranta ca ii vor izola in timp pe cei care le fac meseria de rusine, si, de ce nu, de catre cititori. Caci atunci cind banii nu va ajung pentru toate cartile pe care vreti sa le cumparati, nu strica sa stiti buzunarele cui le umpleti prin alegerea dumneavoastra. Din aceste motive, voi da mai jos lista (partiala) a celor catre care Editura Univers are inca datorii:

1. Virgil Stanciu – E.L. Doctorow, Cartea lui Daniel, 2000;

2. Tudora Sandru-Mehedinti – Javier Marías, Romanul Oxfordului, 1999 (subventie de la Ministerul Culturii din Spania – aprox. 1800 $, din care 1000 $ traducerea);

3. Michaela Ghitescu, Antonio Lobo Antunes, Manualul inchizitorilor, 2002;

4. Mioara Caragea – José Saramago, Toate numele (subventie 1500 $; primiti la insistente 100 $);

5. Catrinel Plesu – Walter Benjamin, Iluminari, 2000 (subventie; primite 10 exemplare, nici un ban);

6. Mianda Cioba – Gonzalo Torrente Ballester, Don Juan, 2002;

7. Radu Paraschivescu – Salman Rushdie, Copiii din miez de noapte, 2000 (platit partial);

8. Irina Horea – Norman Mailer, Evanghelia dupa fiu, 2000;

9. Liviu Bleoca – A. James Gregor, Fetele lui Ianus, 2002 (10 exemplare primite la insistente).

P.S. Personal, sint gata sa donez drepturile care mi se cuvin, sub forma de hrana adecvata, celor trei ciini din ograda domnului Crupenschi, pentru ca au avut cel putin onestitatea sa ma latre atunci cind nu eram dorit in zona.

Vezi sursa.

Datorii pe gratis (de Irina Horea)

Nu intentionez sa intru in nici o polemica, intr-adevar inutila, cu doamna Diana Crupenschi, redactor-sef la Editura Univers, dar replica pe care dinsa a dat-o in Observatorul cultural Nr. 198/9-15 decembrie 2003 articolului lui Liviu Bleoca, aparut in aceeasi publicatie din 10–17 noiembrie, ma lasa aproape fara grai. Drept care am preferat sa scriu urmatoarele.

Daca nu i-as cunoaste pe Liviu Bleoca si pe cei aflati pe lista intocmita de el (printre care ma numar si eu), as zice ca dl Bleoca a denigrat o institutie serioasa, aducindu-i invinuiri ce, la o simpla analiza de bun simt si nepartinitoare, nu stau nici macar pe vine, darmite in picioare, iar traducatorii au mintit cu nerusinare, pretinzind implicit niste drepturi banesti care le-au fost cel putin partial achitate.

Daca n-as fi direct afectata de schimbarile ce au „revolutionat“ Editura Univers, cea pe care o cunosteam si cu care am colaborat inainte de anul 2001, si daca, din vara lui 2001 incoace, nu as fi avut ocazia sa discut personal, in patru rinduri, atit cu domnul Sergiu Crupenschi (patron, cumva?) cit si cu doamna Diana Crupenschi (redactor-sef!), discutii in care domnul Crupenschi a declarat ca uitase ca-mi datoreaza bani (pentru traducerea volumului Evanghelia dupa Fiul de Norman Mailer, nu numai predata Editurii Univers, ci si aparuta in volum in 2000 si epuizata de pe piata de atunci), dar ca, negresit, mi-i va da in cel mult doua luni, intrucit se reface financiar de pe urma „crahului“ (discutii avute in primavara lui 2002, in toamna lui 2002 si in iarna aceluiasi an). In septembrie 2003 doamna Crupenschi, dupa ce mi-a declarat admiratia dinsei, mi-a promis ca isi va plati datoria in cel mult doua luni, as spune ca probabil am primit banii in
somn si i-am pus pe undeva, uitind de ei.

Iar daca nu mi-as fi vazut intimplator numele pe un volum John Fowles (aparut la Editura Univers, 2002), alaturi de cel al unei alte traducatoare, fara ca eu sa fi avut vreodata in fata ochilor, necum pe masa de lucru ori macar in mina, originalul in engleza, as fi banuit ca noi, cei de pe lista (ma refer strict la noi), sintem de rea credinta fata de aceasta editura serioasa, care-si face datoria atit fata de colaboratorii principali – traducatorii – cit si fata de cititorii carora aspira, conform declaratiei dnei Diana Crupenschi, sa le ofere „autori si literatura de calitate“. Recunosc ca domnul Crupenschi a fost prompt in a publica in Observatorul cultural o erata in care-si corecta greseala in ceea ce ma privea. Ce-i al dinsului e pus deoparte!

Recunosc si faptul ca familia Crupenschi nu a negat ca-mi datoreaza bani. Si cu siguranta ca nici fata de ceilalti pagubiti nu ar nega sau nu a negat acest lucru – doar se stie, vina asumata e pe jumatate iertata. A uitat ca nu si-a platit datoria cel putin timp de doi ani, dupa ce in august 2001, dind telefon la Editura Univers, conform programarii pe care editura mi-o facuse in decembrie 2000, si intrebind cind pot sa merg sa-mi ridic suma de 160 dolari convertiti in lei la cursul zilei de atunci si redusi cu impozitul corespunzator, mi s-a trintit telefonul in nas.

Faptul ca urma sa primesc banii pentru traducerea volumului mentionat – la care lucrasem timp de patru luni, operasem toate corecturile survenite in urma redactarii si o predasem in martie 2000 – la cel mult o luna dupa aparitia cartii era un lucru prevazut in contract si, tin sa subliniez in mod special, nu era conditionat de ritmul vinzarii exemplarelor. Mentionez aceste amanunte deoarece doamna D.C. afirma in replica dinsei ca onorariul cuvenit domnului Bleoca nu poate fi platit pentru ca volumul tradus de dinsul „are o vinzare mai lenta“.

Nu vreau sa spun prin aceasta ca un contract nu poate fi incheiat cu o clauza care sa specifice ca traducatorul va fi platit cu un procent din vinzari. Ci ca, de regula, nu se incheie asemenea contracte – marturisesc cu cea mai buna credinta ca eu nu am auzit de asemenea contracte la noi, in Romania, care l-ar obliga pe traducator sa urmareasca rata vinzarilor si sumele incasate, in conditiile in care, data fiind situatia actuala de pe piata de carte si interesul pe care editurile (unele, nu toate) il manifesta pentru promovarea volumelor pastorite de ele, o atare activitate ar necesita prezenta permanenta a lui James Bond. Dar aceasta este o cu totul alta problema, care ar merita discutata in alt cadru.

Sa revin, deci. Traducatorul incheie un contract conform caruia poate primi, in cazurile fericite, o parte din suma la un interval de timp dupa predarea traducerii, urmind ca restul sa fie primit dupa aparitia cartii. Spun fericita, deoarece adeseori aparitia pe piata a volumului are loc la citeva luni bune de la predarea traducerii, ceea ce implicit amina si plata. Or, traducatorul, ca orice alt angajat intr-o activitate, doreste ca munca sa – careia i-a dedicat citeva luni bune – sa fie rasplatita cit mai repede cu putinta. Nemaivorbind de faptul ca trebuie sa-si acopere o parte din cheltuielile implicate in realizarea acestei munci – macar ca e vorba doar de hirtie, mina de pix ori cerneala pentru stilou, electricitatea consumata in orele de noapte, „nimicuri“ din astea. Caci de acoperit necesitatile traiului zilnic nici nu poate fi vorba.

Cit priveste ritmul vinzarilor, ei bine, Evanghelia dupa Fiul s-a epuizat de mult din rafturile librariilor. Deci banii pe vinzarea ei s-au incasat. Deci pretextul cu „vinzarea lenta“ nu tine in cazul meu. Atunci, unde or fi banii? As putea sa-mi inchipui ca se afla in buna pastrare a familiei Crupenschi, ca intre timp au facut pui – nu numai cu dobinda aferenta, ci si cu cresterea valorii dolarului – si ca la o adica, daca i-as primi acum, ar fi chiar mai multi decit in urma cu doi ani. Si chiar asa as gindi, daca familia Crupenschi ar fi banca mea de incredere unde, in caz de nevoie, m-as putea duce sa-mi ridic o parte din agoniseala. Si presupun ca nici ceilalti traducatori n-ar gindi altfel, daca astfel ar fi situatia.

Numai ca nu este. Actuala Editura Univers se lauda ca „nu si-a schimbat nici planul editorial, nici numele, nici sigla, nici principala ei aspiratie“, pe care am pomenit-o mai sus si n-o mai repet, caci n-are sens. Mai mult chiar, actuala Editura Univers, prin glasul redactorulii-sef, nu are „nici un motiv de a renunta la aparitia unor carti ale caror copyright-uri au fost platite [se presupune inainte de schimbare – n.m.], la niste traduceri care au fost deja realizate, pentru motivul ca acestea au fost facute inainte“ – sublinierea ultima ii apartine redactoarei sefe. Ca sa vezi! Prin urmare, daca tot exista portofoliu, de ce sa nu-l fructifice? De ce sa nu incaseze niste bani frumosi de pe urma traducerilor deja facute, pentru care nu trebuie sa-si mai bata prea mult capul cu redactari, pentru ca traducatorii sint oameni cu experienta, cu multe titluri la activ, chiar cu premii, pentru care nu trebuie sa mai astepte sa fie finalizate, caci sint acolo, la sertaras, si nu mai e nevoie decit de mina grijulie a unui redactor-sef ca sa imbrace frumoasa haina ce va atrage ochii cumparatorilor si le va scoate banii din buzunar. Si cu obligatiile fata de traducatori, stipulate, presupun eu, prin contracte parafate, semnate, inregistrate oficial, inainte, cum ramine? Acestea n-or mai fi valabile? Sau lacomia noastra, a traducatorilor, cei care sug singele patronului unei edituri cu pretentii si il asalteaza cu telefoane, vizite la domiciliu – unde se afla si sediul editurii –, amagirea cerberilor de la intrarea in aceasta editura bine pazita, aceasta lacomie ne impinge sa cerem ceea ce nu ni se cuvine decit, eventual, in conditii speciale?

Cred ca asta vroia doamna D.C. sa spuna cu „vinzarea mai lenta“. (Dumnezeule, aproape imi vine sa pling de mila Editurii Univers!) Adicatelea, vinovat e traducatorul sau „si traducatorul“, ca sa nu fiu malitioasa. Asa-i? Pai da, traducatorii astia sint o adevarata pacoste! De ce nu pot ei sa munceasca pe daiboj, contra zimbete, ochi frumosi, admiratii eterne, de ce nu pot sa umple sertarele unei edituri cu pretentii si cu „staif“ – cum zicea domnul Bleoca in articolul dinsului, chiar daca acolo se referea la hotie, nu la nivelul cultural al Editura Univers –, cu traduceri din autori „de calitate“, semnind cu numele lor, care, la o adica, nu-i asa?, sint si ele o carte de vizita a editurii, si sa lase naibii deoparte orice pretentie la plata? Caci, iata, Editura Univers este gata sa bata palma cu asemenea traducatori.

Cit priveste lista pe care doamna D.C. a negat-o in mod implicit, spunind ca „majoritatea ssubl. doamneit au fost platiti fie integral, fie partial“, in ea se mentioneaza „platile partiale“ la data la care a fost scris articolul, respectiv 10-17 noiembrie 2003. De la aceasta data, situatia nu s-a schimbat in ceea ce-i priveste pe Liviu Bleoca, Catrinel Plesu, Virgil Stanciu, Tudora Sandru-Mehedinti, Mioara Caragea, Mianda Cioba, Michaela Ghitescu, Irina Horea. Din 9 nume, opt se gasesc in aceeasi situatie (la lista se mai adauga acum doua nume, iar dintre cei mentionati de L.B. unul singur a primit intre timp intreaga suma, respectiv Radu Paraschivescu, nu datorita vreunor mustrari de constiinta ale datornicilor, ci tot ca urmare a insistentelor traducatorului). Nici unul dintre cei de mai sus nu a primit vreun telefon dupa acest articol, nici explicativ, nici promitator, nici angajant, nici… Unde-i majoritatea? Ori poate ca pentru noua conducere a nou-vechii Edituri Univers conceptul de „majoritate“ are un alt inteles?

Eu sint gata sa bat palma cu Editura Univers si sa uit de datoriile pe care le are fata de mine de trei ani incoace (repet, 160 dolari SUA, la cursul zilei si impozabili), cu conditia sa semnam un contract in urmatorii termeni:
a. eu ma angajez sa fac o traducere de calitate din unul dintre autorii de calitate ai literaturii engleze (traduc din engleza);
b. editura se angajeaza sa-mi plateasca traducerea cu 1.000 dolari neimpozabili (editura se obliga sa plateasca toate darile catre stat) la data semnarii contractului;
c. eu incasez suma in aceeasi zi si amin sine die predarea manuscrisului pentru ca, daca tot mi-am incasat banii, de ce sa nu-mi vad eu frumusel de alte treburi?;
d. editura se angajeaza sa-mi plateasca lunar un procent din vinzarile care ar avea loc daca traducerea ar aparea in volum, in ideea ca la un moment dat eu voi preda traducerea – doar asta mi-e profesiunea de credinta, nu-i asa? –, iar ei isi vor acoperi cheltuielile…

Ce ziceti, doamna Diana Crupenschi, domnule Sergiu Crupenschi, batem palma?

Adaug pentru conformitate lista, intocmita de Liviu Bleoca si adaugita, a celor catre care Editura Univers are inca datorii:
1. Virgil Stanciu – E.L. Doctorow, Cartea lui Daniel, 2000 – nu a primit nici un ban;
2. Tudora Sandru-Mehedinti – Javier Marias, Romanul Oxfordului, 1999 (subventie obtinuta de traducatoare de la Ministerul Culturii din Spania – aprox. 1.800 USD, din care 1.000 USD traducerea) – nu a primit nici un ban;
3. Michaela Ghitescu – Antonio Lobo Antunes, Manualui Inchizitorilor, 2002 – mai are de primit 100 USD;
4. Mioara Caragea – José Saramago, Toate numele (subventie 1.500 USD) – primiti la insistente 100 USD;
5. Catrinel Plesu – Walter Benjamin, Iluminari, 2000 (subventie) – nu a primit nici un ban;
6. Mianda Cioba – Gonzalo Torrente Ballester, Don Juan, 2002 – nu a primit nici un ban;
7. Liviu Bleoca – A. James Gregor, Fetele lui Ianus, 2002 (10 exemplare primite la insistente) – nu a primit nici un ban;
8. Mariana Stefanescu – Milorad Pavic, Peisaj pictat in ceai, 2000 – nu a primit nici un ban;
9. Matei Martin – François Furet si Ernst Nolte, Fascism si comunism, 2000 – nu a primit nici un ban;
10. Irina Horea – Norman Mailer, Evanghelia dupa Fiul, 2000 – nu a primit nici un ban.

Vezi sursa.

Despre statutul precar al traducatorului (de Georgeta Hajdu)

M-am bucurat vazind ca seria de articole demascatoare inaugurate de domnul Liviu Bleoca in Nr. 194 al Observatorului cultural (vezi Hotie cu staif) continua cu interventii tot mai incitante si revelatoare* si, cu satisfactia celui care constata ca s-a produs totusi, in sfirsit, evenimentul de mult asteptat, m-am hotarit sa ma conectez „la retea“ cu relatarea propriilor avataruri, a experientelor umilitoare, a escrocarii si abuzurilor de tot felul cu care, ca traducatoare, m-am confruntat doar in anul 2003. Pentru ca, vai!, nu doar Editura Univers pacatuieste in acest sens.
Iata un exemplu inca fierbinte: solicitata de un editor foarte cunoscut (dar, din pacate, nu indeajuns cunoscut), care era in pericol de a pierde, din neglijenta, copyright-ul pentru o carte extrem de importanta pentru domnia sa, am consimtit sa o traduc in cele trei luni cite ramasesera pina la expirarea drepturilor, ceea ce am si dus la capat, cu mare punctualitate (apreciata chiar si de beneficiar), in ciuda unui accident intervenit la ochi, care m-ar fi exonerat de orice responsabilitate. Traducerea a fost subventionata cu 1.000 de Euro, suma reprezentind 60% din onorariul traducatorului, si cartea a aparut in luna mai 2003, la Tirgul de Carte.

In schimb, nici pina astazi nu mi s-a achitat integral macar suma reprezentata de subventie, care s-a acordat nominal, eu fiind singurul traducator care, in cazul cartii cu pricina, s-a bucurat de aceasta favoare. Numeroasele apeluri, rugaminti sau chiar amenintari n-au clintit necuviinta fara fisuri a editorului, a carui agresivitate, insolenta si violenta (nu doar de limbaj) au reusit sa descurajeze citiva traducatori de mare clasa care, asemenea mie, i-au acordat creditul de la sine inteles, firesc intre niste oameni de o oarecare tinuta intelectuala; voind a se proteja de hartuielile pe care le presupune la noi orice act de livrare a justitiei, unii (fiind motivati si de virsta inaintata) au preferat sa renunte la onorarii.

Vulnerabilitatea, statutul precar, in Romania, al tuturor celor care ne-am dedicat acestei profesiuni ingrate ne fac victime (nu doar virtuale) ale vicleniei, exploatarii si rapacitatii chiar si la niveluri la care nimeni nu s-ar astepta. In edituri considerate de elita, de mare tinuta morala, se ingaduie si se exerseaza comportamente care n-ar face cinste nici unor comisari de provincie profunda.

Iata un alt exemplu. Cum oare s-ar putea califica atitudinea unui director editorial care, dupa o derutanta prima intrevedere, civilizata, cu un colaborator care ii propune o traducere, procedeaza dupa cum urmeaza: cere o mostra de traducere, ceea ce colaboratorul accepta sa furnizeze, desi mirat oarecum, fiindca, din nu putinele traduceri pe care le-a semnat, doua au aparut chiar la editura cu pricina; cind i se prezinta mostra, notata cu 10 de redactorul de specialitate, o confrunta cu versiunea engleza (!) a romanului original, care, helas!, a fost realizata dupa versiunile rusa si franceza (iata, intr-adevar, o dovada de profesionalism, deontologie, rigoare); isi ingaduie interventii pe text, jenante, descalificante chiar si pentru un amator, dupa care declara textul necorespunzator inaltelor exigente ale editurii al carei redactor favorit scrie cu inocenta sintagme ca „dat fiindca“. Iar cind colaboratorul nostru, consternat de… suprarealismul
scenei, ii cere o audienta directorului editurii, nadajduind intr-o reabilitare a bunei-cuviinte, acesta ii transmite, dupa o luna (!), ca nu e dispus sa-l primeasca. Dupa care traducerea ii este incredintata unei persoane care, la aceeasi proba de traducere, este notata cu „intre 3 si 4“.

Mai trebuie adaugat ca eroul povestii noastre s-a straduit ani de zile pentru impunerea autorului despre care e vorba, ca a obtinut, iarasi nominal, acordul de subventionare din partea institutiei abilitate si ca e dispus sa puna la dispozitia oricarei persoane interesate atit propria mostra de traducere, asezonata cu insemnarile revelatoare ale directorului editorial, cit si pe cea a persoanei notate cu „intre 3 si 4“, care il va masacra, sustinuta de reputata editura in cauza, pe unul dintre cei mai interesanti, mai complecsi si mai tragici autori ai secolului de care abia ne-am despartit.

Vezi sursa.

Postări populare

Google