Vino în grupul traducătorilor!

Haide şi tu în grupul "traducatori", pentru traducători

Powered by us.groups.yahoo.com

duminică, 1 noiembrie 2009

De ce nu au traducătorii un corp profesional?

Când pun întrebarea aceasta iau în calcul faptul că meseria de traducător este profesie liberală, cu acelaşi titlu ca şi cea de medic, de avocat, de antrenor sportiv sau de geodez. Codul Fiscal nu lasa dubii! Medicii au Colegiul Medicilor, înfiinţat pe baza Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar (titlul XII). Avocaţii au Uniunea Avocaţilor din România şi Barourile, consfinţite de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Deasupra tuturor corpurilor profesionale există în România o Uniune a Profesiilor Liberale, în componenţa căreia intră:
1) Ordinul Arhitecţilor din România
2) Camera Auditorilor Financiari din România
3) Uniunea Naţională a Barourilor din România
4) Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România
5) Uniunea Naţională a Evaluatorilor din România
6) Corpul Experţilor Tehnici din România
7) Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România
8) Colegiul Medicilor din România
9) Colegiul Farmaciştilor din România
10) Colegiul Medicilor Veterinari din România
11) Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România
12) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
13) Ordinul Geodezilor din România
14) Ordinul Tehnicienilor Dentari din România
15) Asociaţia Consultanţilor în Management din România
16) Asociaţia Română a Agenţiilor Imobiliare
17) Camera Consultanţilor Fiscali
18) Consiliul de Mediere

Un Ordin/Colegiu/Uniune/Corp/Consiliu al traducătorilor nu există. De ce? Explicaţiile sunt foarte numeroase, unele de natură obiectivă, altele subiective. Cu ce consecinţe? Dezastruoase, le vom detalia în final, atât cât experienţa activă de 2 ani în domeniul traducerilor ne permite, adăugând fireşte expertiza colegilor traducători care s-au exprimat în numeroase ocazii pe forumuri şi în discuţii private.

Ce face îndeobşte un corp profesional, şi care este deci utilitatea lui? Colegiul Farmaciştilor din România spune că “exercită un control de specialitate asupra activităţii ce se desfăşoară în unităţile farmaceutice”. Aşadar, corpul profesional îndeplineşte rolul unui jandarm care verifică şi impune calitatea. Nu profitabilitatea, nici imaginea, nici impactul pe piaţă, ci calitatea, aşa cum este ea definită prin standarde universitare, prin coduri deontologice şi prin tot ceea ce exprimă dimensiunea morală a unei profesii.

De la filosoful Adam Smith încoace, lumii i-a plăcut să creadă că totul va fi reglat de “mână invizibilă a pieţei libere”. Iluzia asta, născută undeva prin secolul XVIII, a fost spulberată în momentul în care oamenii s-au trezit la realitate, şi primii care au dat cu capul de pragul de sus sunt americanii, ei fiind cei care au votat legi anti-trust, împotriva celor care, deveniţi prea puternici, confiscau fără drept de apel conceptul de piaţă liberă. De atunci încoace statul a reprezentat întotdeauna intervenţia protecţionistă, concomitent fiind semnul că mâna pieţei libere o fi ea invizibilă, dar nu e atotputernică.

Criza actuală se datorează în bună măsură avântului tembel al speculaţiilor pe piaţa financiară, lăsate să degenereze de capul lor în virtutea “libertăţii” economice, şi cred că infuzia de capital direcţionată de statul american în vederea evitării falimentului bancar va fi decontată de cel puţin două generaţii de cetăţeni. Aşadar, lăsată de capul ei piaţa cade în brânci şi dă cu capul de asfalt, de aceea protecţionismul nu e nici desuet, nici un moft. Corpurile profesionale presupun o astfel de ingerinţă regulatoare, în direcţia calităţii, adică în zona subtilă în care piaţa se pronunţă mai greu, sau deloc.

Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, şi cred că nu doar ea, a impus membrilor ei preţuri minime pentru serviciile prestate. Minime, deci nu maxime. Fiecare e liber să încaseze mai mult, dacă îi dă mâna, dar nu se poate coborâ sub o anumită barieră. Periodic, în presă sare cineva muşcat de fund când aude de preţurile minime notariale, şi începe a răcni despre libertatea concurenţei. Atitudinea vădeşte neînţelegerea situaţiei de fapt. Avem un preţ minim la pâine, condiţionat de costul grâului, al transformării acestuia în făină, al drojdiei, al utilajelor de panificaţie, al forţei de muncă, al transportului. Profitul e şi el acolo, mititel, dar trebuie să existe.

Dacă vrei să dai mai ieftin, scazi din profit, din restul nu poţi scădea. Dacă vrei să fii brutar unic, renunţi la profit cu totul o perioadă. Dacă vrei să devii brutar naţional, ce zic?, universal, începi să scazi din costuri aducând bani de acasă. Dacă nu dai faliment între timp, restul brutăriilor închid, şi apoi rămâi singur să vinzi pâine la preţul pe care vrei tu. Manevra e veche, s-a făcut cu rezultate notabile în urmă cu zeci de ani, numai că statul s-a prins de şmecherie şi a promovat legislaţii anti-dumping. Altfel spus, preţul nu poate scădea în neştire, şi uite aşa a devenit ilegal să scoţi concurenţa de pe piaţă prin impunerea de preţuri nerealiste. Dacă preţul scade prea mult, scuze pentru jocul de cuvinte, chestia începe să coste.

UNNPR face acelaşi lucru, impunând preţuri minime: elimină dumpingul. La fel ca şi grâul, profesionistul notarial se obţine şi el cu costuri deloc neglijabile: şcolarizare şi pregătire profesională continuă. Notariatul se întreţine, ca orice spaţiu, are angajaţi care trebuie şi ei plătiţi, există facturi de utilităţi. Atunci când clientul intră în notariat se întâlneşte cu Legea, de aceea notarul nu trebuie să fie stresat că un coleg tembel face manevre de acaparare a pieţei prin reducerea tarifelor la jumătate, notarul trebuie să fie calm şi complet disponibil pentru succesiunea sau tranzacţia imobiliară pe care trebuie să le avizeze. Şi această situaţie nu se poate obtine când trebuie să se gândească că nu mai face faţă cu costurile şi trebuie să-şi reducă personalul la jumătate, sau nu-şi mai permite să plătească chiria şi e nevoit să-şi mute activitatea în chioşcul de tablă unde tocmai a dat faliment o florărie.

Ce se întâmplă cu o profesie lipsită de elementul regulator? Haos. Dezastru. Zilele trecute am fost la un avocat, în vederea deschiderii unui proces. Mi l-a recomandat o prietenă, asistentă universitar la Facultatea de Drept. A vorbit cu el în prealabil, mi-a dat apoi numărul de telefon. L-am sunat şi am programat o întâlnire. La uşa blocului, nimic afişat. Pe uşa apartamentului care-i slujeşte de birou scrie doar o cifră: 60. Pe uşa apartamentului din stânga: 59. Pe cea din dreapta: 61. Dacă nu ştii de ce baţi la uşă, nu poţi bănui că ai o întâlnire cu un avocat. Să ne imaginăm că profesia asta ar fi supusă regulilor ordinare ale concurenţei economice. Am fi avut în stradă: “Hai la nea avocăţelu’, ca să-ţi vezi la partaj purcelu’.” La intrarea în bloc, o capră ar fi afişat pe o parte: “Casa Protopopescu, noi te divorţăm chiar şi dacă n-ai nicio problemă cu nefasta”. Iar pe cealaltă parte: “Nu-ţi omorâ duşmanul, fă-l să-şi taie venele pe cale judiciară”. Ş.a.m.d.

În momentul de faţă piaţa traducerilor a fost confiscată într-o proporţie masivă de intermediari care nu au nicio competenţă profesională în această direcţie. Aşa-zisele birouri de traduceri, care nu funcţionează în baza vreunei autorizaţii specificate de Legea nr. 178/1997, şi care nu pot emite nici vreo pretenţie în temeiul Legii nr. 36/1995, parazitează inutil, păgubos şi ilegal domeniul care aparţine moral şi de drept traducătorilor. Aceşti nepoftiţi şi nedoriţi sunt interesaţi de un singur lucru: banii. Cât mai mulţi bani. Făcuţi cât mai uşor. Nu-i doare de calitate: pentru ei o traducere făcută de un traducător autorizat este egal altă traducere făcută de un traducător autorizat. N-au nicio responsabilitate juridică, nici civilă, nici penală. Din punct de vedere legal, ei nici nu există în circuitul traducerilor. Practic însă, ei au devenit şefii. Dacă nu lucrezi cu un birou, în multe oraşe este cvasi-imposibil să-ţi practici profesia. Ori te căciuleşti la o tanti care nu-şi scotea media la franceză în liceu, ori basta, nu faci nimic.

Tot ce pot ei face este să scoată o capră publicitară în drum pe care să afişeze mesaje de genul: “TRADUCERI AUTORIZATE. LEGALIZARI NOTARIALE. TOATE LIMBILE.” În absenţa unui corp profesional care să impună preţuri minime, SRL-urile dumpere seduc clienţii cu singurul argument la îndemâna lor: preţul mic. Cel jefuit în această afacere este însă traducătorul, obligat să accepte 70%, coborând spre 30% din preţul acesta mic. Un traducător se formează în 10-15 ani, trecând printr-o facultate sau două, un master sau mai multe, mii şi mii de ceasuri de lectură în limbi străine, zeci şi sute de dicţionare consultate. Un S.R.L. se deschide cu ceva bănuţi în maxim o lună.

Personal, mi-am început cariera de traducător după ce am terminat Facultatea de Litere şi am făcut un Master în Dialog Intercultural – Studii Francofone. Acum sunt student la Facultatea de Drept, pentru că nu mi s-a părut normal să fiu traducător specializat în ştiinţe juridice fără să am competenţe serioase în această zonă, iar studiile acestea le plătesc, şi niciun birou de traduceri nu s-a oferit să-mi sponsorizeze cheltuiala. După ce voi termina am să văd, poate am să continui cu un master în drept comparat, poate am să mă orientez spre masterul de traductologie, poate am să fac Literele din nou, cu altă combinaţie lingvistică. Sunt gata să pariez că niciun birou de traduceri din ţara asta, care totuşi încasează bani grei din intermedierea ilegală, nu se va oferi să-mi dea o bursă.

Reiese în mod evident că intermediarii sunt căpuşele care sug acum energia traducătorilor. Încep colaborarea cu profesionistul având aerul că-i “dau traduceri”, deşi ei nu dau nimic, se interpun între beneficiar şi profesionist în mod complet inutil, plimbând documente de la unul la celălalt fără a fi capabili să adauge valoare pe măsura banilor pe care şi-i opresc. Interesaţi fiind strict de partea financiară, renunţă la un traducător experimentat în favoarea altuia care se mulţumeşte cu mai puţin.

De aici o instabilitate insuportabilă: cum să te dedici activităţii de traducere dacă mâine tanti de la birou zice că şi-a găsit pe altul care lucrează mai ieftin, deci traduceri sunt, şi vor continua să fie, numai că tu eşti şomer de facto, pentru că cineva care n-are nici în clin nici în mânecă cu activitatea ta a decis că vrea mai mult, tot mai mult, iar tu ar trebui în contrapartidă să primeşti mai puţin, deşi tu faci totul, tu eşti într-o continuă şcolarizare, tu ochelari din cauza calculatorului şi a muncii în nocturnă, tu cumperi dicţionare de sute şi sute de euro.

Este timpul ca traducătorii să-şi constituie un corp profesional, oricum i-ar spune. Este timpul ca o lege să consfinţească o asociaţie care să facă ordine în acest domeniu şi să-i trimită pe intermediari spre activităţi la care sunt deplin competenţi: xerox, consultanţă juridică, inscripţionat sticle şi borcane, trimis faxuri naţional şi judeţean etc. E momentul ca şi traducătorii să fie triaţi, şi cred că din cele 26000 de autorizaţii actualmente în vigoare simpla introducere obligatorie a unei cotizaţii ar duce la eliminarea a peste 10000, care şi aşa zac în sertarele unor titulari ce nu şi-au propus niciodată să facă explicit traduceri, dar le-au solicitat “ca să fie”.

A venit momentul ca traducătorii să aibă o asociaţia care să-i ocrotească, atât împotriva intermediarilor nuli şi neaveniţi, cât şi împotriva colegilor subcalificaţi, care au târâit facultatea cu 5 şi prestează servicii pentru 5 lei pagina, incapabili să ia 5 la un examen serios, cum s-a văzut atunci când ministrul justiţiei Diaconescu impusese tuturor traducătorilor să treacă pe la Ministerul Culturii pentru re-autorizare. Dumpingul nu există numai din cauza S.R.L.-urilor lacome, ci şi din cauza subprofesioniştilor. Nu e nevoie nici de unii, nici de alţii.

E cazul ca un corp profesional să impună preţuri minime, pentru ca traducerea să devină cu adevărat o profesie, una din care să poţi să trăieşti şi să i te dedici, nu s-o ţii în background ca pe o ocupaţie secundară, care azi e, mâine nu e. Ca traducător nu trebuie să te confrunţi cu riscul ieşirii de pe piaţă din cauza faptului că unii confundă traducerea cu tehnoredactarea, şi cer acelaşi tarif pentru ambele servicii. Profesionistul în traduceri nu trebuie să compenseze cu cantitate tarifele joase, el trebuie să aibă timp şi pentru lectură, şi pentru studiul unei noi limbi, şi pentru viaţă, ca orice om. La fel cum nu te poţi duce la un cizmar să-i spui că ai nevoie de reparaţii făcute urgent, în noapte asta, nici la traducător n-ar trebui să mergi nonşalant să-l întrebi cât traduce până mâine la ora zece dimineaţa.

Se cere imperios o Uniune a Traducătorilor. Al nouăsprezecelea membru al Uniunii Profesiilor Liberale din România!

Scrie mail-ul tău aici sa să primeşti fiecare postare nouă:

Serviciu furnizat de FeedBurner

5 comentarii:

macovei2000 spunea...

Ai vizibilitate buna aici dar

De ce nu incerci sa publici asta si pe Clubul Traducatorilor - la threadul - Corp profesional ( e o invitatie )

si eventual chiar pe proz :)

...it's up to u to decide...
(poate chiar un thread nou)

Radu Iliescu spunea...

Pe Clubul Traducatorilor am trimis deja textul si un link aici.

Pe proz nu ma obosesc, sunt sigur ca vin ei sa ma citeasca :-)

Maria Bălaşa spunea...

Excelent articolul ( continut, intindere, ton de discutie) . Poate faceti o suita de articole? Mai sunt inca multe de spus. Sunt sigura ca si dl Jurj poate veni cu niste completari/ articole si se poate incerca publicarea pe internet sau in ceva ziare. Il postez si eu, dar fiind incepatoare cu blogul, nu prea am trafic.

Radu Iliescu spunea...

Draga Maria, esti prea generoasa in aprecieri :-)

Da, cred ca voi mai scrie cateva articole. Sper sa nu dau prea tare cu bata in balta.

Maria Bălaşa spunea...

Tare orgolios esti, Raducu ... Am vrut sa fiu generoasa, dar nu ma lasi: voiam sa spun de fapt ca e o foarte mare diferenta intre acest articol si unul scris acum ceva timp cu personaj principal un purcel... Pe vremea aceea eu am avut rabdarea sa scotocesc pe blogurile tale si sa- ti citesc chiar si traduceri din lumea araba, articole in franceza etc; asa am vazut ca ai condei, dar sunt destui colegi care nu au citit decat despre purcel si au o imagine deformata asupra stilului tau.
Iti doresc numai bine!

Postări populare

Google