Despre hotia cu staif. Istorie cu Editura Univers (de Liviu Bleoca)

Invatati cum sintem sa asociem ideea de furt cu „baronii locali“, directorii de banci cu vocatia aparent ecumenica sau alte astfel de produse bizare ale tranzitiei noastre, tindem sa credem ca mediul mai elevat al culturii este oarecum scutit de acest fenomen. Nimic mai gresit. Avem si noi micii nostri „intreprinzatori“ care, pe masura acumularii de capital (salbatice, cum altfel?), vor deveni probabil in scurt timp... investitori strategici sau, ma rog, poate niste Mecena.

Rindurile de fata mi-au fost sugerate de o patanie din primavara acestui an, care mi-a oferit – intr-un mod paradoxal, cum se va vedea – privilegiul nesperat de a face parte dintr-un club select. Faptul se datoreaza Editurii Univers (nu cea condusa de respectabilul profesor Mircea Martin, ci succedaneul aflat in prezent in proprietatea si sub conducerea domnului Sergiu Crupenschi). Cu ocazia Tirgului de carte din primavara, gazduit de Muzeul de Istorie, Editura Univers a lansat si un volum de politologie pe care il tradusesem cu vreo trei ani in urma. Lasind la o parte intirzierea, totul ar fi fost aproape in regula, daca editorul m-ar fi anuntat de aceasta aparitie. Stirea mi-a dat-o insa un prieten care a vazut cartea pe raft.
Ma opresc aici cu istoria mea personala. Nu mai trebuie decit sa adaug ca, dupa cum s-a dovedit ulterior, editorul ma evitase pentru a nu plati traducerea, o suma de altfel derizorie.

Episodul cu pricina mi-a stirnit insa curiozitatea, caci obiceiul, cunoscut printre cei din bransa, al actualei edituri de a trai din portofoliul vechiului Univers m-a facut sa banuiesc ca nu sint singurul patit. Citeva telefoane nu numai ca mi-au confirmat banuiala, dar m-au si plasat, cu totul neasteptat, in compania unora dintre cei mai apreciati traducatori ai momentului, nume pe care editorii respectabili se intrec sa le atraga.

Cum de o editura de anvergura actualului Univers, cu un stand cit o taraba de ziare la mai toate tirgurile unde participa, isi permite luxul sa traga pe sfoara traducatori de talia Tudorei Sandru-Mehedinti, Michaelei Ghitescu sau Mioarei Caragea este o intrebare la care numai domnul Crupenschi poate raspunde. In logica lucrurilor ar fi ca editorul sa incerce sa isi asigure colaborarea lor pe termen lung, ceea ce ma face sa cred ca logica este cu totul alta in acest caz. Scenariul aduce mai degraba cu o operatiune de tip „Loveste si fugi“. Adevarul este ca nu e vorba doar de sumele – oricum mici – pe care le primesc traducatorii romani pentru munca lor (subiect ce ar merita o discutie aparte), ci si de sume mai importante. Unele dintre cartile publicate au beneficiat de subventii substantiale din partea unor parteneri straini. De exemplu, pentru Romanul Oxfordului de Javier Marías, Tudora Sandru-Mehedinti a obtinut din partea Ministerului Culturii din Spania o subventie din care doar partea cuvenita traducatorului se ridica la 1000 $. Si Toate numele de José Saramago, in versiunea Mioarei Caragea, a avut o subventie de 1500 $. Tot subventionat a fost si volumul Iluminari de Walter Benjamin, tradus de Catrinel Plesu.

Ca nu prea are sens ca un editor sa isi insele posibilii colaboratori mi se pare de bun-simt, dar cine spunea ca in povestea noastra e vorba despre bun-simt? De altfel, toti cei cu care am vorbit mi-au confirmat o impresie pe care mi-am facut-o pe parcursul celor citeva vizite la sediul editurii din Str. Ionel Perlea Nr. 8: dincolo de spoiala de onorabilitate (caci orice i se poate reprosa domnului Sergiu Crupenschi, numai lipsa de maniere nu), ramine faptul ca Editura Univers, altadata specializata in traduceri, este in prezent specializata in – scuzati-mi expresia – „tepe“. Pina unde poate merge o astfel de politica mi-e greu sa spun, caci si traducatorii sint totusi in numar limitat, ba s-a mai si raspindit vestea printre ei cam ce apucaturi are Univers-ul in ultima vreme.

De ce nu este adus in justitie un astfel de editor? Pina acum, doar doamna Tudora Sandru-Mehedinti a actionat editura in judecata. Ceilalti pagubiti vor mai degraba sa uite episodul, dupa umilinta de a fi trebuit sa insiste in repetate rinduri pentru un drept al lor, prevazut de altfel in contract. In ceea ce ma priveste, a fost mai degraba o experienta hazlie. Cu ocazia uneia dintre vizitele mele, cind a trebuit sa trec de trei ciini lasati liberi in curtea editurii (care este si locuinta domnului Crupenschi), secretara m-a intrebat surprinsa: „Dar cum ati reusit sa treceti de ei?“. Aceasta, dupa ce in prealabil imi anuntasem vizita.

Este sigur ca vor urma si alte procese (si alte recursuri, banuiesc), dar pina atunci e bine ca lucrurile sa fie cunoscute – de catre eventualii traducatori in cautare de lucru, de catre ceilalti editori, in speranta ca ii vor izola in timp pe cei care le fac meseria de rusine, si, de ce nu, de catre cititori. Caci atunci cind banii nu va ajung pentru toate cartile pe care vreti sa le cumparati, nu strica sa stiti buzunarele cui le umpleti prin alegerea dumneavoastra. Din aceste motive, voi da mai jos lista (partiala) a celor catre care Editura Univers are inca datorii:

1. Virgil Stanciu – E.L. Doctorow, Cartea lui Daniel, 2000;

2. Tudora Sandru-Mehedinti – Javier Marías, Romanul Oxfordului, 1999 (subventie de la Ministerul Culturii din Spania – aprox. 1800 $, din care 1000 $ traducerea);

3. Michaela Ghitescu, Antonio Lobo Antunes, Manualul inchizitorilor, 2002;

4. Mioara Caragea – José Saramago, Toate numele (subventie 1500 $; primiti la insistente 100 $);

5. Catrinel Plesu – Walter Benjamin, Iluminari, 2000 (subventie; primite 10 exemplare, nici un ban);

6. Mianda Cioba – Gonzalo Torrente Ballester, Don Juan, 2002;

7. Radu Paraschivescu – Salman Rushdie, Copiii din miez de noapte, 2000 (platit partial);

8. Irina Horea – Norman Mailer, Evanghelia dupa fiu, 2000;

9. Liviu Bleoca – A. James Gregor, Fetele lui Ianus, 2002 (10 exemplare primite la insistente).

P.S. Personal, sint gata sa donez drepturile care mi se cuvin, sub forma de hrana adecvata, celor trei ciini din ograda domnului Crupenschi, pentru ca au avut cel putin onestitatea sa ma latre atunci cind nu eram dorit in zona.

Vezi sursa.