Despre statutul precar al traducatorului (de Georgeta Hajdu)

M-am bucurat vazind ca seria de articole demascatoare inaugurate de domnul Liviu Bleoca in Nr. 194 al Observatorului cultural (vezi Hotie cu staif) continua cu interventii tot mai incitante si revelatoare* si, cu satisfactia celui care constata ca s-a produs totusi, in sfirsit, evenimentul de mult asteptat, m-am hotarit sa ma conectez „la retea“ cu relatarea propriilor avataruri, a experientelor umilitoare, a escrocarii si abuzurilor de tot felul cu care, ca traducatoare, m-am confruntat doar in anul 2003. Pentru ca, vai!, nu doar Editura Univers pacatuieste in acest sens.
Iata un exemplu inca fierbinte: solicitata de un editor foarte cunoscut (dar, din pacate, nu indeajuns cunoscut), care era in pericol de a pierde, din neglijenta, copyright-ul pentru o carte extrem de importanta pentru domnia sa, am consimtit sa o traduc in cele trei luni cite ramasesera pina la expirarea drepturilor, ceea ce am si dus la capat, cu mare punctualitate (apreciata chiar si de beneficiar), in ciuda unui accident intervenit la ochi, care m-ar fi exonerat de orice responsabilitate. Traducerea a fost subventionata cu 1.000 de Euro, suma reprezentind 60% din onorariul traducatorului, si cartea a aparut in luna mai 2003, la Tirgul de Carte.

In schimb, nici pina astazi nu mi s-a achitat integral macar suma reprezentata de subventie, care s-a acordat nominal, eu fiind singurul traducator care, in cazul cartii cu pricina, s-a bucurat de aceasta favoare. Numeroasele apeluri, rugaminti sau chiar amenintari n-au clintit necuviinta fara fisuri a editorului, a carui agresivitate, insolenta si violenta (nu doar de limbaj) au reusit sa descurajeze citiva traducatori de mare clasa care, asemenea mie, i-au acordat creditul de la sine inteles, firesc intre niste oameni de o oarecare tinuta intelectuala; voind a se proteja de hartuielile pe care le presupune la noi orice act de livrare a justitiei, unii (fiind motivati si de virsta inaintata) au preferat sa renunte la onorarii.

Vulnerabilitatea, statutul precar, in Romania, al tuturor celor care ne-am dedicat acestei profesiuni ingrate ne fac victime (nu doar virtuale) ale vicleniei, exploatarii si rapacitatii chiar si la niveluri la care nimeni nu s-ar astepta. In edituri considerate de elita, de mare tinuta morala, se ingaduie si se exerseaza comportamente care n-ar face cinste nici unor comisari de provincie profunda.

Iata un alt exemplu. Cum oare s-ar putea califica atitudinea unui director editorial care, dupa o derutanta prima intrevedere, civilizata, cu un colaborator care ii propune o traducere, procedeaza dupa cum urmeaza: cere o mostra de traducere, ceea ce colaboratorul accepta sa furnizeze, desi mirat oarecum, fiindca, din nu putinele traduceri pe care le-a semnat, doua au aparut chiar la editura cu pricina; cind i se prezinta mostra, notata cu 10 de redactorul de specialitate, o confrunta cu versiunea engleza (!) a romanului original, care, helas!, a fost realizata dupa versiunile rusa si franceza (iata, intr-adevar, o dovada de profesionalism, deontologie, rigoare); isi ingaduie interventii pe text, jenante, descalificante chiar si pentru un amator, dupa care declara textul necorespunzator inaltelor exigente ale editurii al carei redactor favorit scrie cu inocenta sintagme ca „dat fiindca“. Iar cind colaboratorul nostru, consternat de… suprarealismul
scenei, ii cere o audienta directorului editurii, nadajduind intr-o reabilitare a bunei-cuviinte, acesta ii transmite, dupa o luna (!), ca nu e dispus sa-l primeasca. Dupa care traducerea ii este incredintata unei persoane care, la aceeasi proba de traducere, este notata cu „intre 3 si 4“.

Mai trebuie adaugat ca eroul povestii noastre s-a straduit ani de zile pentru impunerea autorului despre care e vorba, ca a obtinut, iarasi nominal, acordul de subventionare din partea institutiei abilitate si ca e dispus sa puna la dispozitia oricarei persoane interesate atit propria mostra de traducere, asezonata cu insemnarile revelatoare ale directorului editorial, cit si pe cea a persoanei notate cu „intre 3 si 4“, care il va masacra, sustinuta de reputata editura in cauza, pe unul dintre cei mai interesanti, mai complecsi si mai tragici autori ai secolului de care abia ne-am despartit.

Vezi sursa.