Cum e cu corpurile profesionale (de Ovidiu Jurj Martin)

Mă surprinde mai ales ultima parte: eu nu am văzut şi nici nu văd pe nimeni nemulţumit dintre membrii uniunilor profesionale existente la noi şi nimeni din rândul lor nu ar vrea să se desfiinţeze: niciun notar public nu vrea desfiinţarea UNNPR, niciun executor judecătoresc nu vrea desfiinţarea UNEJ, niciun avocat nu vrea desfiinţarea UNBR (avocaţii legal admişi în profesie, nu aşa-zişii avocaţi, care nu au fost primiţi în barourile ilegal constituite), niciun medic nu vrea desfiinţarea Colegiului Medicilor din România etc.

Sigur că unii membri ai profesiilor reglementate or fi fost ei la început un pic mai reticenţi, mai ales cei mai în vârstă; dar cu timpul le-a trecut, fiindcă au înţeles că uniunea profesională nu le vrea decât binele şi că nu le face decât bine, le apără cu succes drepturile şi interesele etc. Am un exemplu chiar în casă în acest sens: maică-mea, care acum nişte ani, când doar ce se înfiinţase Colegiul Medicilor din România, avea cam aceeaşi gândire: "La ce bun să le dau eu cotizaţie şi la ăştia, la ce bun să mă oblige ăştia să merg la cursuri, conferinţe, simpozioane etc. să iau diplome cu puncte EMC, să mă abonez la Viaţa Medicală ca să iau puncte şi pe aia, şi la revista nu mai ştiu care etc. etc.? De ce eu, medic primar, care am învăţat destul o viaţă întreagă până la primariat şi mai am câţiva ani până la pensie, să mă duc la tot felul de chestii inutile, laolaltă cu studenţii şi cu rezidenţii?!" Aşa gândea. Deci dacă era după ea, de bună voie şi nesilită de nimeni, comodă cum e, nu s-ar fi dus niciunde. Aşa, datorită Colegiului Medicilor, a trebuit musai să se ducă pentru a aduna puncte EMC, fiindcă fără ele în nr. suficient nu i-ar fi prelungit Colegiul Medicilor autorizaţia de liberă practică. Aşa că s-a dus de musai şi, după mai multe evenimente de astea tip educaţie medicală continuă, reticenţa iniţială a dispărut treptat, ba mai mult, mai nou a ajuns să-i placă să se ducă. Nu numai că mai mănâncă ici o măslină, colo o chiftea, dincolo mai bea un pahar de suc etc., dar mai ales a ajuns la concluzia că acolo află lucruri noi, aude ba de o procedură nouă, ba de un medicament nou, primeşte tot felul de materiale informative, fiindcă firmele de medicamente de regulă sponsorizează şi ele evenimentele şi îşi fac reclamă cu materiale tipărite, postere, ba chiar mostre gratuite de medicamente etc. Plus e şi o ocazie de socializare: mai cunoaşte lume nouă la asemenea evenimente, mai vorbeşte cu colegi cu care în policlinică nu are când să stea de vorbă etc. Deci sunt utile chestiile astea şi duc la evoluţia profesiei reglementate, oricare ar fi ea, la progres, la o cât mai înaltă calificare a membrilor profesiei, la o cât mai bună cunoaştere între ei a membrilor profesiei, la o cât mai bună comunicare şi cooperare între ei etc.

Corpurile profesionale - professional bodies - reunesc toţi membrii unei profesii şi pretutindeni în lume sunt înfiinţate de membrii profesiilor respective, la iniţiativa acestora, deci nu au picat din cer; de asemenea, important este că sunt înfiinţate legal, în baza legilor speciale ce reglementează profesiile respective şi sunt recunoscute oficial. La noi în România, toate profesiile reglementate au asemenea uniune profesională; practic noi, traducătorii şi interpreţii autorizaţi cred că am rămas singura profesie reglementată care nu avem aşa ceva: uniune profesională şi de asta este normal să facem şi noi aşa ceva, ca să fim şi noi în rândul lumii, în rândul celorlalte profesii reglementate.

Asemenea uniuni profesionale acţionează în toată lumea civilizată şi mai ales în Europa; în spiritul legislaţiei europene, ele sunt cele care reglementează profesia, accesul în aceasta, standardele de calitate şi de desfăşurare a profesiei în mod unitar, codurile de conduită profesională şi multe altele. Inclusiv educaţia profesională continuă, prin cursuri de pregătire şi perfecţionare profesională, care da, se plătesc, niciunde în lumea asta nu sunt gratis, fiindcă profesorii universitari care le ţin trebuie plătiţi, diversele materiale şi suporturi de curs trebuie şi ele asigurate şi deci şi plătite, spaţiul de desfăşurare a cursurilor trebuie plătit şi el, chirie, utilităţi etc. Iar restul, dacă ar mai rămâne, ar rămâne la uniunea profesională, bani care ar fi folosiţi tot spre binele şi în folosul profesiei. La fel e şi cu cotizaţiile: este normal să fie percepute, la orice organizaţie, inclusiv la una de tip ONG se plătesc cotizaţii, diferenţa fiind că într-un ONG se înscrie numai cine vrea, pe când la uniunea profesională înscrierea este obligatorie, dar cum uniunea îi apără pe toţi membrii ei, este normal să îi şi inclusă pe toţi membrii ei, care este normal să plătească absolut toţi o cotizaţie. Cotizaţia nu-i o lume, iar dacă ai venituri bine, dacă cresc preţurile pe pagină, nu are nimeni de ce să-şi facă griji că nu are din ce plăti cotizaţia, cursurile, examenele etc. Probleme există tot datorită dumpingului, fiindcă la profesiile reglementate unde uniunile profesionale au pus onorarii mari, adică decente şi corecte, acolo nu există probleme: nici notarii publici, nici avocaţii, nici executorii judecătoreşti nu au niciun bai cu cât trebuie să dea la uniune, la cursuri de perfecţionare etc., că îşi scot ei banii ăştia după aia de la clienţi, cu ajutorul onorariilor minimale, binefacere pe care tot uniunii profesionale o datorează, fiindcă uniunea profesională este cea care stabileşte aceste onorarii minimale, fără de care membrii profesiei s-ar mânca unii pe alţii şi tot ar muri de foame, ar ajunge la dumping şi concurenţă neloială exact ca noi acuma, traducătorii şi interpreţii autorizaţi. Deci există un circuit al banilor: ai câştiguri şi ca să le menţii la nivelul lor şi / sau să le faci mai mari, faci nişte cheltuieli cu uniunea profesională, care îţi dă instrumentele necesare ca acest lucru să se întâmple; apoi, cheltuielile astea făcute cu folos le recuperezi din noile câştiguri etc. Deci e un cerc, dar nu unul vicios, ci unul benefic, unul avantajos tuturor membrilor profesiei. Doamne ajută să ajungem să avem şi noi aşa ceva!

Deci eu cred că este exact invers: profesiile reglementate care au uniune profesională nu au probleme, sau au puţine şi nu atât de grave cum au profesiile care nu au uniune profesională, cum suntem şi noi, traducătorii şi interpreţii autorizaţi deocamdată. De asta este de dorit să ajungem să schimbăm legislaţia existentă, fiindcă iacătă că, în ciuda unor divergenţe de opinie pe diverse teme, în ce priveşte un lucru, se pare că toţi suntem de acord: că Legea nr. 178/1997 cu modificările şi completările ulterioare este proastă. Păi dacă este aşa, atunci de ce să nu ne unim cu toţii şi împreună să facem totul pentru a avea o lege nouă şi bună, favorabilă profesiei, oamenilor muncii care slujesc acea profesie, care să le facă acestora o viaţă mai uşoară şi mai bună? Adică o lege care să prevadă înfiinţarea uniunii profesionale şi să reglementeze strict accesul la profesie, formele de exercitare a profesiei, competenţa uniunii de a stabili onorarii minimale obligatorii etc.; deci da, o lege croită după tiparul celor existente deja la noi în România, mai ales Legea nr. 36/1995.

Deşi, dacă stau bine să mă gândesc, poate ar mai fi o soluţie posibilă. Adică e clar şi incontestabil că noi, traducătorii şi interpreţii autorizaţi, avem nevoie de o uniune profesională; ok, dar oare e musai ca uniunea asta să fie a noastră, sau altfel zis, oare e musai-musai să fie numai a noastră? Oare nu ar fi mai benefică o altă formă de uniune, care să cuprindă profesii similare? Adică mă gândesc dacă nu ar fi posibilă o includere a noastră, a traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi, în UNNPR, care să ne absoarbă pe toţi împreună, întreaga noastră profesie, deci din nou precizez: numai traducătorii şi interpreţii autorizaţi, nu şi ceilalţi traducători şi interpreţi. Adică UNNPR ar deveni mai mare, s-ar putea numi, de pildă, UNNPTAR - Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi a Traducătorilor Autorizaţi din România. Camerele lor la fel, ar deveni şi ale noastre, iar noi nu am avea nicio pretenţie, ne-am băga un om la centru şi câte unul la Camere în conducere, să nu zică nimeni că breasla noastră nu e reprezentată, iar omul ar putea fi tot unul de-al lor, deci un traducător autorizat care e şi notar public, ca să nu zică că ne amestecăm într-ale lor, şi noi în rest, am fi simpli cotizanţi; adică exact ca în vremurile bune, notarii publici şi-ar conduce uniunea ca de obicei, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, şi ar face tot ce trebuie şi pentru noi, fără să ne batem noi înşine capul. Iar asta din nou: nu este aservire, ci punere sub protecţie, este ocrotirea noastră, a profesiei noastre şi a intereselor noastre, care e clar că sunt comune cu ale notarilor publici.

Ei întotdeauna au făcut numai ce a fost mai bine şi pt. ei şi pt. noi, se pricep cel mai bine să ne conducă pe calea cea bună a progresului profesional şi a prosperităţii financiare; noi, traducătorii autorizaţi, suntem ca o turmă de oi, iar dacă punem tot o oaie dintre noi să ne conducă, sau un grup de oi, apoi nu-i de mirare că de aia ies lucrurile... de oaie. Dar dacă ne conduc nişte câini ciobăneşti destoinici, inteligenţi şi puternici, ne duc şi pe drumul cel bun, au şi grijă de noi să ne ţinem de turmă, să nu ne abatem din drum, să nu picăm în prăpastie etc., plus că ne-ar şi păzi de toţi lupii care ar vrea să ne atace. Eu am ferma convingere că notarii publici ne-ar conduce şi ne-ar apăra drepturile şi interesele incomparabil mai bine decât noi înşine.

Deci practic, gândindu-ne la o absorbire a noastră de UNNPR, e clar că uniunea e gata constituită, Camerele din teritoriu la fel, deci noi nu ar mai trebui să ne batem capul cu înfiinţarea; plus că nu am mai plăti nici chirie pe sedii, nici în Bucureşti şi nici în teritoriu, dacă ne-ar găzdui UNNPR, respectiv Camerele acesteia, deci încă un lucru bun. Se ştie că şi Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR) tot de UNNPR este găzduită, că nu are sediul propriu, deci ar exista un precedent.

Cât despre uniuni profesionale care cuprind două sau mai multe ocupaţii, există aşa ceva la noi în România, cel puţin două: Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR) - care cuprinde şi ocupaţia experţilor contabili, şi pe cea a contabililor autorizaţi, şi a doua este Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România (OAMMR), care cuprinde 3 ocupaţii: nou înfiinţata ocupaţie a asistenţilor medicali generalişti, ocupaţia asistenţilor medicali şi ocupaţia moaşelor. Deci uite că asemenea uniune nu ar fi nici prima, nici ultima, nici singura şi nu ar fi deloc nefirească.

Avantajul cel mai important pe care ni l-ar aduce nouă, traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi, absorbţia profesiei noastre de către UNNPR ar fi calitatea de membru într-o uniune profesională adevărată, puternică, recunoscută oficial în România şi având o largă recunoaştere şi apreciere internaţională, în întreaga Europă, dar şi în lume, în toate ţările notariatului latin de tip civil law notary. Dacă am fi membri ai acestei uniuni, ei în mod sigur nu i-am plăti cotizaţie degeaba ca unei ONG, fiindcă uniunea asta într-adevăr ar cuprinde toţi membrii profesiei şi ar reglementa întreaga noastră profesie şi într-adevăr ne-ar apăra interesele şi mai ales ne-ar aduce şi nouă mult doritele onorarii minimale din Anexa 4, precum şi asigurarea profesională obligatorie, pe care am plăti-o şi noi la Casa de Asigurări a UNNPRului, ca să nu ne mai spargem capul să ne chinuim să facem o casă de asigurări proprie. De asemenea, având în vedere că această activitate de traducere de înscrisuri este una notarială, educaţia profesională continuă în domeniu, atât pentru noi, cât şi pentru notarii publici care sunt şi traducători autorizaţi şi fac ei înşişi traduceri, s-ar desfăşura în cel mai adecvat cadru posibil: în cadrul nou înfiinţatului Institut Notarial Român şi tot notarii publici s-ar ocupa de ea, nu ne-am mai bate noi capul, noi doar ne-am duce la cursuri, le-am plăti cu cât vrea uniunea şi ar fi bine. Iar uniunea, dintr-o asemenea extindere, ar avea şi ea foloasele ei: ar avea mai mulţi membrii cotizanţi, prin includerea profesiei noastre în ea, deci mai mulţi bani, şi din cotizaţii, şi din asigurările profesionale, şi din taxele de examene de admitere în profesie, şi din taxele de cursuri de perfecţionare profesională continuă etc.

Ar fi totuşi o problemă: cu legislaţia. Se ştie că oricum noi, traducătorii autorizaţi, avem domeniu de activitate comun cu notarii publici, din moment ce efectuarea traducerilor de înscrisuri intră la activitate notarială, fiind de competenţa notarilor publici cf. art. 8 lit. j din Legea nr. 36/1995. Iar legea nr. 36/1995 şi Regulamentul de punere în aplicare a acesteia, ca şi OMJ 233/C/1996 oricum ni se aplică ambelor profesii, deci atât notarilor care fac traduceri ei înşişi, cât şi nouă, traducătorilor autorizaţi, prin urmare iacătă că avem şi cadru legislativ comun. DAR: ar mai trebui schimbări la Legea nr. 36/1995 în sensul menţionării noastre în rândul membrilor uniunii şi băgate prevederi legate de traducerile şi interpretariatul pentru instanţe, MJ, CSM, organe de urmărire penală etc. Şi din câte ştiu, cei de la UNNPR se tem de o schimbare a Legii nr. 36/1995, fiindcă ei văd în asta un risc de a apărea, pe lângă modificările dorite, şi alte modificări nedorite, deci e ca deschiderea cutiei Pandorei: nu ştii ce iese din ea. De aia nu e deloc sigur că UNNPR ar accepta să ne absoarbă toată profesia în ea. Sau cine ştie? Eu zic că ar merita încercat: cred că e oportun să propunem UNNPRului aşa ceva; dacă vrea, bine, dacă nu, asta e, mai mult decât să ne zică că nu vrea, nu are ce să ne facă; noi nu ne-am supăra pe ea dacă ne-ar refuza, ci tot am rămâne în relaţii foarte bune cu ea şi în continuare, fiindcă e în interesul nostru.

Deci din două una ar trebui să se întâmple, ca să avem uniune profesională a traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi:
- ori să ne absoarbă UNNPR întreaga profesie, devenind astfel şi noi membrii ei cotizanţi; colegii din UNTAR încă nu au nicio reacţie la ideea asta a ema, dar cien ştie?
- ori UNTAR să se transforme în uniune profesională, dar care să fie foarte strâns legată de UNNPR şi după sfatul ei şi unde se poate chiar cu implicarea ei, să reglementeze întreaga noastră profesie. Dacă rămâne ONG, rămâne degeaba, eu unul aş ieşi din ea, fiindcă ştiu că nu poate face nimic ca ONG în interesul profesiei întregi, deci aş cotiza degeaba. Numai la o uniune profesională aş cotiza cu toată convingerea, aş da bani din toată inima şi dacă aş vedea că face treabă şi merită, i-aş face şi donaţii, nu doar aş plăti cotizaţie. În orice caz, din uniunile profesionale existente la noi în România, singura în care, dacă m-ar primi, m-aş înscrie din convingere şi aş cotiza la ea cu drag ar fi UNNPR, fiindcă până acum e singura care a făcut ceva şi nu doar ceva, ci numai lucruri bune pentru profesia noastră, deci implicit şi pt. mine, ca membru al profesiei. Sau în viitor m-aş înscrie într-o organizaţie nou înfiinţată numai dacă seamănă cu UNNPR ca mod de organizare şi funcţionare, altfel îmi dau seama că nu are sens să investesc în ea timp şi bani, fiindcă ar fi inutil, ar fi absolut degeaba.

Depinde de UNNPR ce vom face. Cert este că noi nu ne dorim despărţirea de notari, ci dimpotrivă, facem totul pentru stimularea bunei colaborări interprofesionale reciproc-avantajoase, fiindcă nouă, traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi, nicio altă colaborare nu ne poate da atâtea lucruri bune ca asta cu notarii publici; nicio altă colaborare nu ne prieşte aşa de mult. Să zicem Doamne ajută să ne susţină în continuare notarii publici indiferent cum, şi să ne ducă în spate şi pe noi ca de obicei şi să zicem mersi că se întâmplă asta, să le fim veşnic şi adânc recunoscători pentru tot.

Vezi sursa.